Skip to main content

NUMIRE SUPRIZĂ! Cine este noul şef al Pro FM. A lucrat în radio până în 2011

 
Iuliana Panache
Iuliana Panache

EXCLUSIV Paginademedia.ro. Pro FM are un nou şef, după ce fostul director Marius Dobre a fost mutat din această poziţie, după cum Paginademedia.ro a scris în exclusivitate aici.

Publicitate

Noul coordonator al staţiei radio din grupul Digi este Iuliana Panache. Ea a fost numită în aceste zile la conducerea Pro FM.

Iuliana Panache a mai lucrat în Pro FM şase ani, între 2005 şi 2011, ca Director de marketing, poziţie din care se ocupa de toate postrurile de radio din (pe atunci) grupul Pro: InfoPro, Dance FM, Music FM.

Din 2011, a fondat agenţia de producţie video şi conţinut Mindopoly, alături de Dan Moga.

Contactată de Paginademedia.ro, Iuliana Panache a confirmat informaţia.

De ce se întoarce în radio?

"Este o provocare. Nu puteam să refuz propunerea de a mă întoarce în Pro FM, într-un loc de care sunt atât de legată", a declarat Iuliana Panache pentru Paginademedia.ro, fără a da alte detalii.

Ce se va întâmpla cu implicarea în Mindopoly?

"Voi continua să lucrez şi pentru businessul pe care îl derulăm de aproape 11 ani. Mi-am asumat faptul că voi fi la fel de implicată în ambele zone", a spus Iuliana Panache.

Iuliana Panache în intrat în presă în 1995, la Telegraf (publicaţie din Constanţa), la subredacţia din Bucureşti. A fost apoi colaborator al TVR apoi, până în 1998, a lucrat la redacţia mass-media de la Evenimentul zilei. 

În 1998, imediat după lansarea TVmania, a intrat în echipa ghidului TV, unde a lucrat până în 2005, când a trecut pe poziţia de Director de Marketing Pro FM.

Reamintim că după aproape 11 ani la conducerea Pro FM, Marius Dobre a fost mutat de la şefia radioului deţinut de grupul Digi.

Era cel mai vechi om din Pro FM - a venit în 1997 - şi conducea staţia încă din vremea în care radioul era la Adrian Sârbu. A fost numit director executiv în 2010, când Pro FM era în grupul Pro, şi a rămas pe această poziţie şi după ce reţeaua a fost cumpărată de Digi, în 2015.

Citeşte şi: EXCLUSIV. Marius Dobre, mutat de la conducerea Pro FM! Era cel mai vechi om din postul de radio. Ce face în continuare?

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus