De la „geţii au fost primii în toate” la tuneluri secrete sub Bucegi şi legături cu piramidele din Egipt, un grup de Facebook are propria versiune a istoriei României. Aceste naraţiuni conspiraţioniste sunt distribuite de ani de zile pe un grup cu aproape 9.000 de membri, unde ipotezele controversate ajung să fie prezentate drept certitudini.
Grupul se numeşte „Hiporbeenii – Primii oameni ai lumii!” şi este creat în 2012, dedicat, potrivit propriei descrieri, istoriei străvechi a Daciei şi „strămoşilor noştri daci”, scrie g4media.ro.
De la „cei mai vechi” la „primii în toate”
Una dintre naraţiunile recurente este cea a unui trecut în care geţii şi dacii ar fi fost la originea unor invenţii şi civilizaţii din întreaga lume.
Într-o postare distribuită pe grup apar afirmaţii precum că geţii ar fi avut „cea mai veche scriere din LUME”, că cultura Cucuteni ar fi cea mai veche cultură din lume, dar şi că geţii ar fi inventat roata, crucea, svastica şi chiar simbolul Yin & Yang.
În aceeaşi logică apare şi ideea că geţii ar fi fost „Civilizaţia Primordială a lumii”, anterioară Egiptului şi Mesopotamiei.
”Primul Homo Sapiens din Europa a fost găsit în România, Ion din Anina, descoperit în Munţii Banatului de acum 40.000 de ani. Cea mai veche aşezare stabilă din Europa este în România la Schela Cladovei, de acum circa 9.000 de ani.
Geţii au inventat toate simbolurile pe care le foloseşte azi omenirea, nimeni nu ştie, sau nu vrea să ştie că provin de la noi. Roata a fost inventată de Geţi, crucea există din Neolitic (“preluată” mai târziu de Creştinism).
Tot geţii au inventat svastica cu 2.000 de ani înaintea restului lumii. Simbolul ciclului vieţii Yin & Yang este tot al geţilor, şi asta cu 1.000 de ani înainte de a exista China.” (Distribuire de pe contul lui Carmen Pankau, 28 decembrie 2025)
Într-o postare din 3 august 2026, administratorul grupului, Darie Stoica, leagă observaţii astronomice de simboluri preistorice şi ajunge la concluzia că strămoşii „pelasgo-geto-daci” ar fi avut cunoştinţe solide de astronomie, mai scrie materialul din g4media.
Postarea continuă cu o afirmaţie mult mai amplă: „Aici au fost arienii! De aici au pornit în lumea întreagă!” Totul este prezentat nu ca ipoteză sau interpretare, ci ca o explicaţie certă asupra trecutului.
„Pe parcursul anului constelaţia efectuează o rotaţie completă, iar la momentele solstiţiilor şi echinocţiilor apare un unghi de 90 de grade între cele patru braţe care unesc Steaua Polară cu ultima stea din constelaţie. Astfel vedem svastica drept o rotaţie a unui braţ în jurul axei sale la intervale de 90 de grade.
Ce se deduce de aici? Că strămoşii noştri pelasgo-geto-daci aveau cunoştinţe solide de astronomie. Aşa se explică şi apariţia svasticii pe ceramica de la Cucuteni şi Turdaş-Vinca.
Aceste două culturi sau civilizaţii au apărut cu mult timp înaintea celorlalte civilizaţii ale antichităţii. Aici au fost arienii ! De aici au pornit în lumea întreagă ! Asta pentru cine se mai îndoieşte de vechimea noastră aici şi de faptul că
suntem cea mai veche civilizaţie europeană şi nu numai !” (Darie Stoica, administrator al grupului)
O altă postare distribuită pe grup vorbeşte despre 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe sub România, inclusiv despre presupuse reţele sub Bucegi.
”SUTE DE KILOMETRI DE TUNELURI SECRETE SUB ROMÂNIA Subteranul României este străbătut, se pare, de 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate încă din timpuri străvechi, conform autorilor unui volum intitulat "Secretele României Subterane".
Ipoteza existenţei unei reţele de tuneluri sub Bucegi, circulă de ani de zile. Unii spun că ar comunica cu piramidele din Egipt. Alţii, că acolo se ascund nişte baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. O altă categorie merge chiar mai departe, susţinând că ar fi o reţea construită de alte civilizaţie, extraterestră care ne monitorizează. Aceste tuneluri se spune că ar exista sub întreg arcul carpatic.” (Gabriel Panaitescu, 8 martie 2022).