Decizie neobişnuită într-o instanţă din Iaşi. Jurnalistului Gabriel Gachi i se cere să facă precizări cu privire la sursele folosite într-o investigaţie legată de Spitalul de Neurochirurgie Iaşi.
Concret, Gabriel Gachi a publicat o serie de anchete în care semnalează numărul mare de ore pontate în gărzi de către medicul Tudor Ciuhodaru, care este şi europarlamentar.
Jurnalistul şi publicaţia au fost daţi în judecată, iar marţi, 28 iunie, era aşteptată pronunţarea instanţei. În schimb, procesul a fost repus pe rol şi judecătoarea a făcut nişte solicitări suplimentare.
Contactat de Paginademedia.ro, ziaristul Gabriel Gachi a precizat:
„Sunt un număr foarte mare de gărzi, de norme, concentrate într-un număr mic de zile. Sunt norme inumane, supraomeneşti.“
Cazul, pe scurt, în continuare.
Gabriel Gachi şi publicaţia pe care o conduce, Reporter de Iaşi, au fost daţi în judecată în 2020 de conducerea Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Motivul? O serie de anchete ale ziaristului în care au fost dezvăluite numărul mare de ore ce apar ca fiind pontate, lucrate în gărzi, de către Tudor Ciuhodaru, medic şi europarlamentar.
Ce a decis instanţa din Iaşi marţi, 28 iunie 2022?
„Pârâţii Reporter Is şi Gachi Gabriel să facă precizări despre sursa infomaţiilor obţinute pentru editarea articolelor menţionate de către reclamanţi“, conform deciziei Judecătoriei Iaşi.
Decizia a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi şi nu e definitivă.
Care au fost sursele jurnalistului?
„Sunt documente oficiale provenite din surse autorizate. Nu sunt „urechisme“, bârfe.
Documentele au fost depuse, ele au fost prezentate în facsimil în articolele noastre. Sunt date publice ale unei instituţii finanţate public“, a explicat Gabriel Gachi pentru Paginademedia.ro.
Următoarea înfăţisare în instanţă este pe 30 august, dar Gabriel Gachi a declarat că va contesta această cerere.
Redăm în continuare poziţia jurnalistului Gabriel Gachi, redactor-şef la Reporter de Iaşi
"Noi avem un proces cu un director de spital. Procesul era în pronunţare, s-a amânat de vreo 3 ori pronunţarea, iar în cursul zilei de ieri (n.r. 28 iunie 2022), în loc să se facă pronunţarea, s-a dispus repunerea pe rol, cerându-se să facem precizări despre sursele informaţiilor noastre.
Nu ştiu ce precizări să facem mai mult de atât. Nu-mi dau seama exact ce a avut în vedere doamna judecătoare. Este o cerere inedită.
Noi am considerat că importante sunt informaţiile în sine şi nu originea lor.
Ne-am manifestat uimirea faţă de această cerere.
Noi suntem o publicaţie de investigaţie şi am derulat pe o perioadă de un an şi jumătate o campanie ce cuprinde 6 articole.
Două dintre ele se referă la pontajele europarlamentarului Tudor Ciuhodaru şi ale directorului spitalului, Lucian Eva, care face şi 10 gărzi pe lună.
Număr foarte mare de gărzi, de norme, concentrate într-un număr mic de zile. Sunt norme inumane, supraomeneşti.
Aceste pontaje se regăsesc în surse oficiale, inclusiv pe site-ul spitalului de Neurochirurgie, iar veniturile cumulate sunt scrise în declaraţiile de avere.
În alte articole ne-am referit la o serie achiziţii publice, dar am luat informaţii de pe SICAP, deci din nou surse publice.“
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii
Dacă ai ceva de transmis cuiva sau ceva de împărțit cu cineva, FĂ-O CU PROPRIA TA IDENTITATE!!!!
NU CU A MEA, ***!!!!
P.S.
Paginademedia, chiar nu se poate face ceva în această situație???