
Din această primăvară, TVR 2 aduce o nouă emisiune cu Marina Almăşan. Este vorba despre o emisiune de călătorii care se numeşte „Hai-Hui...cu Marina.”
„Hai-Hui… cu Marina” va avea premiera miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, la TVR 2. Emisiunea se poate vedea şi în reluare sâmbăta, la 14.00.
Marina Almăşan, prezentatoare cu peste 30 de ani de experienţă în televiziune, va merge în ţări precum Marea Britanie, Germania, Albania, Japonia, Danemarca, Turcia, Portugalia, pe care le cutreieră alături de colegul ei de drumeţie, Marian Grigore.
„N-am bifat deocamdată decât trei ţări. Din Londra m-am întors îndrăgostită, din Albania - fascinată, iar din Germania - cu acea pace pe care ţi-o dau orăşelele medievale germane şi stilul de viaţă al celor care le locuiesc”, spune Marina Almăşan.
În emisiune vor fi prezentate imagini din oraşe mai turistice sau mai puţin umblate, iar cei de acasă vor cunoaşte români stabiliţi în toate colţurile lumii.
Marina Almăşan:
„Emisiunea nu este una tipică - nici de călătorii, nici socială, dedicată prezentării unor români merituoşi din diaspora noastră. Este un mix relaxat al celor două direcţii. Practic, Lumea cea mare ne este prezentată prin ochii celor care au ales să plece spre ea, găsindu-şi ţări de adopţie, dar continuând să şi-o iubească pe cea căreia îi spun „patrie”.
Noi îi descoperim pe ei (şi sunt toţi de nota 10, nu neapărat mari somităţi, de care… ne-am cam plictisit, căci le vedem pe toate posturile!), iar ei ne ajută să le descoperim oraşele fabuloase în care trăiesc. Iar eu… croşetez cât mai dibaci între portretele primilor şi descrierile celorlalte!”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro