Skip to main content

HBO Max este, oficial, în România. Dune, Peacemaker sau Supernatural, disponibile pe noua platformă. Cât costă abonamentul

 
HBO Max este, oficial, în România. Dune, Peacemaker sau Supernatural, disponibile pe noua platformă. Cât costă abonamentul

Platforma HBO Max, care înlocuieşte HBO Go, s-a lansat oficial în România începând de astăzi, 8 martie. Noua platformă a adus deja titluri celebre precum serialele Dune, Peacemaker, Supernatural sau Fringe, dar şi filme celebre precum Matrix Renaşterea.

Publicitate

Tot astăzi se lansează şi primul serial românesc HBO Max, Ruxx, cu Şerban Pavlu şi Raluca Aprodu.

Totodată, de la 1 aprilie, platforma va lansa în România şi primul său talent show, One True Singer, produs în parteneriat cu casa de muzică Global Records. 

La momentul publicării acestei ştiri, HBO Max este disponibil în Google Play şi pe PC. 

Iată că trebuie să ştii despre noua platformă: 

  • Cât costă HBO Max? Noua platformă este disponibilă la preţul de 4,99 de euro pe lună pentru noii abonaţi. Cei care aveau deja HBO Go vor plăti doar 3,30 de euro, pe întreaga durată a abonamentului. Tot 3,30 de euro vor plăti şi cei care se vor abona începând de astăzi şi până pe 31 martie.  

    HBO max va avea şi abonament anual pentru clienţii noi: un abonament de 12 luni la preţul de 8 luni. Iar, după 31 martie, pe lângă abonamentul lunar, va fi introdus şi un abonament anual la preţul de 39.90 euro/an.
     
  • Noua platformă permite crearea a 5 profiluri, 3 streamuri simultane şi număr nelimitat de dispozitive înregistrate pentru fiecare abonament. Ca şi caracteristici tehnice sunt bifate: sunet 5.1 surround, Dolby Atmos şi anumite titluri disponibile în 4k.
     
  • Cei care au deja HBO GO, prin operatorul de cablu la pachet cu HBO/MaxPak, pot trece automat la HBO Max. Se pot conecta la noua aplicaţie cu aceleaşi date de logare. 
     
  • HBO Max va fi disponibil pe principalele dispozitive şi platforme, inclusiv smart TV-uri, pe dispozitive de streaming, console de jocuri, telefoane mobile şi tablete, dar şi online la http://www.hbomax.com. HBO Max va fi disponibil şi prin partenerii autorizaţi (furnizori de servicii CATV, DTH şi IPTV).
     
  • Ruxx este primul serial românesc lansat sub umbrela HBO Max, cu Raluca Aprodu şi Şerban Pavlu în roluri principale (detalii despre serial, AICI)
     
  • O altă noutate românescă este primul talent show produs de HBO în România. Produs în parteneriat cu casa de muzică Global Records, show-ul One True Singer pune la bătaie un contract muzical în valoare de 50.000 de euro şi un premiu în bani de încă 50.000 de euro (detalii despre producţie, AICI). 
     
  • HBO tocmai a extins acordul cu Sony Pictures Television. HBO Max va aduce în România cele mai aşteptate blockbustere, inclusiv Venom: Let There Be Carnage, Ghostbusters: Afterlife, Unchartered, Morbius şi Spider-man: No Way Home. (pe larg despre subiect a scris Paginademedia.ro, AICI)
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dinu Dinu
    Cei care au Android TV si nu pot descarca aplicatia din store, trebuie sa-si ia aplicatia in format apk de pe apkmirror sau alte site-uri
  • Cătălin Cătălin
    Pe tv box A95X F2 cu android 9 nu merge sunetul. Pe alte dispozitive îmi funcționează dar nu pe acel tv box!

    Acum observ că nici nu mai pot să mă loghez de pe niciun dispozitiv! Am resetat parola de mai multe ori dar degeaba, probabil o eroare temporară.

    Știți voi vreo soluție? Să mă loghez direct din browser de pe android sau sunt alte metode?

    Deci cred că mă voi dezabona pentru că dacă nu îmi merge sunetul pe tv box nu are rost.
  • Inforadiotv Inforadiotv
    Da, de azi teoretic avem #HBOMax. Sau, mai bine zis, au la televizor cei cu SmartTv modele noi. Că pe Samsung sau LG mai vechi nu apare printre aplicații, după ce, cu câteva săptămâni în urmă, HBO Go nu a mai funcționat pe aceleași televizoare mai vechi :(
    Penibilă alegere , de 8 martie numai bucurie nu fac cu astfel de limitări potențialelor abonate ! Experiența unică e , din nefericire pentru mulți, una negativă!
    Ce așteaptă cei de la HBO ?! Să-și ia toată lumea televizoare noi și după 4-5 ani să le arunce, că nu vor mai fi compatibile?? Netflix, Prime și alte aplicații funcționează și pe televizoare mai vechi,..
    Ne-ar fi plăcut să le urăm succes, la început de drum nou, mai ales că în sfârșit aplicația are și sunet Dolby (HBO Go nu avea!).
    Dar, din păcate, în loc de urare avem un mesaj URGENT:
    TREZIȚI-VĂ, domnilor de la HBO, adaptați aplicația, înainte de a rămâne fără abonați!
  • Gabi Gabi
    Pentru Android TV recomandarea este sa descarci de pe apkmania aplicatia pentru Android TV si sa o instalezi direct in TV cu ajutorul unui stick. Foloseste EsFileManager.
  • Robert Robert
    Am trecut la hbo max fără probleme e mai bun aplicația și vorbesc de smart tv și telefon !
  • Sipos Sipos
    Nu merge pe Android TV . Deocamdata . Android 8 Philips . Nu apare in Google Play . Desi dupa ce spun ei ar trebui sa mearga lejer
  • Tu Tu
    Nu pot să ma abonez orice as face. Primesc tot felul de erori la abonare. Încă un fail marca HBO
  • Liviu Liviu
    Eu am făcut tranziția și sunt foarte mulțumit. O arhivă de filme destul de bună și cele noi sunt 4k. Se mișcă bine de tot aplicația în comparație cu hbogo și netflix.
  • Andrei Andrei
    A rămas tot o platformă rudimentară, nefuncțională. A durat două ore și a presupus 15 cereri pentru a reseta parola ca ei să trimită un cod bun. HBO Go a fost un dezastru tehnic și vizual. Sper că in cazul HBO Max e doar o greșeală de "început".

Trimite un comentariu

sus