INTERVIU. „Eu am avut materiale pentru care am stat de vorbă cu orele cu profesori şi le-am cerut cărţi, pentru că nu înţelegeam. Nu mi-a fost ruşine”, povesteşte Alina Mărculescu Matiş, redactor-şef al platformei de jurnalism economic Panorama.
Jurnalista cu peste 15 ani de experienţă în presa scrisă, online şi în televiziune, a răspuns la câteva întrebări adresate de Fundaţia Friends for Friends, organizatoarea Premiilor Superscrieri.
În interviul acordat Fundaţiei Freinds for Friends, Alina Matiş vorbeşte despre jurnalismul economic în România, atât profesional, cât şi ca impact în viaţa cititorului.
Recent, Alina a susţinut şi un atelier de specializare economică pentru jurnalişti, în cadrul Atelierelor Superscrieri, organizate de Fundaţia Friends For Friends şi ING Bank România.
Alina Mărculescu Matiş a fost aleasă redactor-şef al publicaţiei Panorama în iulie 2022. Publicaţia a fost lansată în 2021, iar Alina Matiş se află în echipă încă de la început. Panorama face parte din grupul de presă ZYX, condus de Răzvan Ionescu, din funcţia de publisher.
Din acelaşi grup mai fac parte HotNews.ro, StartupCafe.ro, B365.ro, LoveDeco.ro, SmartLiving.ro, TotulDespreMame.ro şi editura ZYX Books.
Fundaţia Friends for Friends: Conduci o redacţie cu focus în zona jurnalismului economic. De ce aţi ales zona asta?
Alina Mărculescu Matiş: În 2020, când încercam să ne imaginăm ce e azi Panorama şi făceam brainstorming-uri interminabile pe Zoom despre ce ne doream să fim, am identificat cel puţin două zone în piaţă unde era clar loc de un nou produs media: jurnalismul de business, ca nişă, şi analizele „aşezate”, ca gen jurnalistic.
Foarte curând, s-a adăugat şi al treilea element: jurnalismul de date. Deşi eram şi noi de ani buni pe aceeaşi roată de hamster a ştirilor, eram conştienţi că, la fel ca noi, oamenii au obosit să peticească din materiale din N site-uri, ca să înţeleagă ce se întâmplă.
Panorama de azi e mai departe de nişa pură de business în care voiam să ne poziţionăm. Cumva, şi pentru că au venit în echipă oameni cu background-uri foarte diverse, ne-am dat voie să vorbim nu doar despre economie, dar şi despre toate celelalte domenii relevante pentru viaţa noastră: de la politică globală, la sănătate, muncă, mediu şi până la tendinţe de consum. Dar facem asta, urmărim mereu banul, că sunt investiţii publice, că sunt banii pe care îi câştigăm noi, la job sau pe bursă, sau banii pe care îi cheltuim pe te-miri-ce.
Şi dacă nişarea pe ceea ce ar putea fi perceput drept jurnalism economic tradiţional a mai evoluat pentru noi, pe un făgaş am rămas neabătuţi. Nu cred că a existat niciun material, în cei trei ani de la lansare, care să nu îi explice cititorului „de ce”-ul: de ce se întâmplă ceva, de ce vorbim despre asta, de ce e important, de ce ne va afecta, într-un fel, viaţa sau ţara.
Şi sper că acesta, dincolo de infograficele şi materialele interactive care deja ne-au adus recunoaştere inclusiv în plan extern, să fie lucrul cu care să ne asocieze publicul nostru: da, vorbim despre bani, dar, în primul şi în primul rând, suntem ăia care îţi explică felul în care stau lucrurile.
Fundaţia Friends for Friends: Care sunt provocările unui jurnalist economic în România?
Alina Mărculescu Matiş: În primul rând, să spargă nişte şabloane impuse de conducerea editorială din redacţiile economice „tradiţionale”. Să fie lăsat să facă jurnalismul economic şi altfel decât s-a făcut până acum: în nişte ştiri şi analize seci, cu un puhoi de cifre, deseori fără context şi ordin de mărime, cu nişte politeţuri de la companii sau actorii din piaţă.
E greu să faci asta, să te pui de-a curmezişul. Şi noi am auzit: „dar în redacţia X” se face aşa sau „ei ne arată materialul înainte de publicare”, şi aşa mai departe.
Pe urmă, au mai rămas, cred, o mână de jurnalişti din nişa asta care chiar să mai aibă surse solide în piaţă. Pentru că nici companiile nu mai investesc timp în cultivarea acestor relaţii. S-a schimbat modelul lor de comunicare publică.
Dacă vor ceva în presă, plătesc un proiect special şi aia e. Tot pe zona asta de networking, dacă eşti la început de drum în jurnalismul economic, e greu să creşti, să te specializezi, pentru că sunt puţine evenimente informale/on background de educare şi informare a jurnaliştilor. E ceva ce se întâmplă şi în alte nişe de jurnalism, nu doar în cel economic. Afectează foarte tare calitatea conţinutului jurnalistic.
Şi dacă nu ai făcut ASE şi intri în jurnalism şi poate te bate gândul să faci presă economică, e un blocaj psihologic peste care puţini pot trece: „nu ştiu despre ce vorbesc, o să mă fac de râs, habar n-am ce înseamnă termenii ăştia, nu mă descurc în Excel, nu ştiu ce să cer de la INS, cum să caut la Eurostat”.
Oportunităţile de specializare sunt puţine. E mai greu să înveţi acest tip de jurnalism „din mers”. Nu imposibil, dar mai greu. Din fericire, am constatat că sunt, totuşi, destui oameni care au răbdarea să ne ajute, să ne explice ca unor copii – olimpici, dar tot copii. Şi care nu se supără dacă îi întrerupi şi îi rogi să-ţi explice un indicator macroeconomic sau mai ştiu eu ce.
Eu am avut materiale pentru care am stat de vorbă cu orele cu profesori şi le-am cerut cărţi, pentru că nu înţelegeam. Nu mi-a fost ruşine. Mi-ar fi fost mai ruşine să fuşeresc decât să spun „nu ştiu cum să vorbesc corect despre calitatea vieţii, am nevoie să mă educaţi”.
Fundaţia Friends for Friends: Din experienţa ta, cât de pregătiţi consideri că sunt jurnaliştii români în abordarea subiectelor economice, există o nevoie de profesionalizare în acest domeniu?
Alina Mărculescu Matiş: Vreau să subliniez ceva: eu nu sunt un jurnalist economic. Sunt, la bază, un jurnalist „externist”, care a ajuns în această nişă printr-un concurs de împrejurări. La fel şi Andrei Luca Popescu, redactorul-şef adjunct.
Panorama e o redacţie orientată spre jurnalismul de business care e condusă editorial de doi ziarişti cu experienţe în cu totul alte domenii.
Ca atare, tot ce am discutat până acum şi tot ce spun trebuie să aibă disclaimerul ăsta. Nu pretind că ştiu eu mai bine cum se face jurnalismul economic decât colegi care fac asta de dinainte să fi intrat eu în presă.
Înţeleg şi de ce se fac lucrurile într-un anumit fel, chiar dacă eu nu sunt de acord cu asta şi am altă abordare editorială. Şi înţeleg şi că se formează o inerţie, o rutină a practicilor profesionale, din care e mult mai greu să ieşi decât să fii creativ când eşti „boboc” într-o zonă.
În acelaşi timp, tocmai pentru că aveam alt background, mi-a fost mai uşor să remarc diverse probleme. Culmea, m-a ajutat că am luat-o aproape de la zero. Şi acum, când încerc să ajut şi alţi colegi să se arunce în lumea asta, pot anticipa anumite obstacole, pot da sfaturi despre cum să apuce un drum de profesionalizare, de unde să începi să îţi construieşti o reţea de surse şi de experţi care să te ajute să traduci mereu informaţiile economice.
Spun că mi-e mai uşor nu pentru că aş fi eu vreo expertă, ci pentru că am învăţat, la rândul meu, lucrurile astea relativ curând, în ultimii ani. Am învăţat şi cum să folosesc tot ce ştiam eu, din jurnalismul de politică externă, în aceste poveşti cu unghi economic. Pentru că unghiul de abordare e singurul diferenţiator: orice subiect poate deveni economic dacă îi suceşti unghiul în direcţia asta. Follow the money, cum e vorba celebră în lumea noastră, a media.
Revenind la întrebare, există, cum spuneam, o nevoie uriaşă de profesionalizare şi de diversitate în piaţă – nu doar să fie mai mult jurnalism economic, ci mai multe tipuri de jurnalism economic, mai multe redacţii care să facă altceva decât ştiri.
Când vorbesc de profesionalizare, nu mă refer la educarea continuă a celor care fac deja asta şi ştiu toate dedesubturile economiei şi ale business-ului românesc sau global, ci mai ales la aducerea de noi jurnalişti economici, la pregătirea altora. Sunt foarte puţini în piaţă.
Eu, ca manager de redacţie, sunt aproape obsedată de partea asta, de resursă umană. Întreb constant prin redacţii cine are gânduri de ducă şi dacă e interesat de o colaborare cu noi sau de ceva full-time.
Caut, de exemplu, un editor economic de cel puţin doi ani de zile. Sunt foarte puţini în piaţă care pot face asta, şi mai puţini care pot face asta în afara fluxului de ştiri şi infim de puţini care vor să plece într-un loc diferit, din echipele în care le e confortabil, au prieteni, ştiu bucătăria internă.
Fundaţia Friends for Friends: Care crezi că sunt cele mai mari metehne pe care ar trebui să le depăşească jurnalismul de economie, astfel încât publicul să înţeleagă mai bine acest tip de subiecte ?
Alina Mărculescu Matiş: Prima – şi nu e doar a jurnalistului economic, dar la el e, poate, problema cea mai mare când o face: înşirarea de cifre fără context, de termeni tehnici, economici, fără să-i explicăm. Ne comportăm, deseori, de parcă scriem/vorbim pentru CEO-i şi experţi în fiscalitate sau macroeconomie. Or fi şi ei prin publicul produselor media economice, nu zic, dar nu ei sunt publicul nostru.
Cred cu tărie că mai e loc şi de noi redacţii care să se întoarcă la acest rol esenţial – cu atât mai mult într-o lume a hiperinflaţiei de informaţie - şi să ofere context pentru toate update-urile pe care le vedem. Asta ne va ţine relevanţi în revoluţia AI.
A doua meteahnă e că suntem în 2024 şi alegem să facem journalism economic ca în 2008. Să narăm cifre şi evoluţii, în loc să le arătăm, să dăm capture de ecran din rapoarte. Să stăm în aceleaşi formate, în loc să ne jucăm şi să explorăm tot universul fascinant de tool-uri, inclusiv gratuite, care există.
Noi avem norocul de a lucra cu cel mai bun – şi unul dintre puţinii – jurnalişti specializaţi în reprezentarea vizuală a datelor de la noi, Edit Gyenge. Nu doar că ne-a educat şi pe noi, în echipă, să lucrăm altfel cu cifrele din materialele noastre, dar e şi conectată la toate tendinţele internaţionale şi ne ajută să experimentăm constant.
Ultima meteahnă - şi aici o să supăr, probabil, nişte lume – e culturală: e vorba de practicile, de-a lungul anilor, care au dus la o relaţie de politeţe toxică cu actorii economici, cu reprezentanţii companiilor despre care vrem să vorbim şi pe care să nu care cumva să-I deranjăm.
Le dăm materialele sau citatele înainte de publicare, dacă ne cer, să le facă ei cât mai anoste şi comode, edităm articolele după publicare, suntem în bătaia telefoanelor şi a mail-urilor. Sunt nişte lucruri foarte periculoase care sunt considerate normale în multe redacţii de profil.
Deseori, un profil de antreprenor nu are loc de nicio nuanţă, e o politeţe cap-coadă, cu întrebări fără pic de vână. Ce mai, sunt nişte advertoriale nemarcate ca atare. Care e serviciul public pe care îl îndeplinim când facem asta? Am avut un material foarte frumos despre diverse afaceri din turism.
Era „pozitiv”, cum s-ar zice. Exemple de români care s-au aruncat cu capul înainte şi cărora le-a ieşit. Şi una dintre aceste afaceri ne-a rugat, la zile bune după publicare, să îi scoatem cifra de afaceri din articol. Că n-ar vrea să o mai dea. Nu mai zic că ea oricum urma să fie informaţie publică... Nu ne-am înţeles cu vorba bună, n-am scos nimic, fireşte, dar s-a supărat foarte tare pe noi că n-am acceptat. Asta e.
Alt exemplu: după un interviu cu un manager de business de top, am fost sunată de reprezentantul de comunicare, care era incredibil de supărat că în revista lor internă a presei, articolul a fost marcat ca „negativ”. Dacă îmi amintesc bine, titlul sau ceva din introducerea interviului se uitau la o problemă din piaţă. Or, compania voia să comunice lucrurile „pozitive”, potenţialul pieţei româneşti etc. Ceea ce a şi făcut în interviu.
Dar şi în interviuri, jurnalistul are o voce, nu e doar suport de microfon. E treaba lui să facă conexiuni, să interpreteze ce e de interpretat, nu? Evident că nu s-a modificat nimic în interviu, dar gândiţi-vă ce spune despre piaţă dacă cineva care comunică frecvent cu jurnaliştii consideră că poate să se plângă într-o redacţie de cum a fost interpretat în analiza lor internă de presă un interviu dat de ei. Am o groază de exemple din astea.
Aceste companii, aceşti purtători de cuvânt, aceste agenţii de PR ne sună şi au atitudinea asta pentru că acesta e normalul din piaţă. Şi pentru că jurnalismul economic românesc depinde, ca model de business, de proiecte speciale, de banii care vin de la companii. Iar raportul de putere nu mai e chiar egal.
Fundaţia Friends for Friends: Concret, ce utilitate au în viaţa publicului informaţiile corecte şi explicate din domeniul economic?
Alina Mărculescu Matiş: Aici, răspunsul e acelaşi, indiferent că e jurnalism economic, politic, cultural, şi aşa mai departe. Publicul e obosit. A obosit. Nu mai are ce face cu informaţii – fie ele şi corecte – multe şi dezlânate şi nemestecate. Tot vorbim, în breaslă, de fenomenul news avoidance. Uitaţi-vă la ultimele cifre despre încrederea în presa din România, că tocmai au fost publicate.
Avem, ca jurnalişti, o criză înspăimântătoare de credibilitate, dar şi de legitimitate. Trebuie să le amintim oamenilor la ce suntem buni în viaţa cetăţii. Să le arătăm că, tocmai acum, când ai informaţii cu duiumul în newsfeed, pe ChatGPT, la televizor, au nevoie de profesionişti în manevrarea acestui surplus.
Că ştim să alegem noi doar ce e relevant pentru ei şi pentru vieţile lor. Să le explicăm de ce e relevant. Să le arătăm cum stau lucrurile în lume, încotro se îndreaptă lumea. Să tragem decidenţii la răspundere.
Iar în plan economic, să stăm cu ochii pe bani lor. Cum să nu fie valoros acest serviciu, dacă îl îndeplinim corect şi cu bună credinţă?
Fundaţia Friends for Friends: Trei lucruri pe care să le urmărim când citim informaţii din domeniul economiei.
Alina Mărculescu Matiş: 1. Ce înseamnă cifrele pe care le vedeţi? E mult, e puţin, au crescut, au scăzut? Cu ce e afectată viaţa prietenului tău cel mai bun de informaţiile astea? Această ultimă întrebare e valabilă chiar şi când prietenul tău cel mai bun nu e în publicul tău ţintă.
2. Schimbă-ţi un pic modul de a te raporta la astfel de informaţii: nu trebuie să joci la bursă ca să te intereseze informaţiile economice. Peste tot există o relevanţă pentru tine, pentru munca ta, pentru familia ta, pentru societate. Pentru că e despre bani şi despre deciziile care învârt aceşti bani. Iar asta nu are cum să nu fie relevant pentru oricare dintre noi.
3. Căutaţi marcaje, ca să ştiţi cheia de lectură: e promovat în vreun fel materialul acela de vreo companie sau e 100% editorial? Iar dacă vă e clar că e sponsorizat şi nu are marcaj, trageţi la răspundere redacţia respectivă. Nu zic că un material sponsorizat nu e valoros pentru public. Am avut şi noi, la Panorama, extrem de multe materiale pe care le-am fi făcut şi dacă nu aveau „susţinut de...” ca marcaj. Dar cititorul trebuie să ştie.
- A fost corespondent în zone de conflict şi la instituţii ca NATO, Comisia Europeană şi Parlamentul UE.
- Printre redacţiile din care a mai făcut parte se numără Digi24 şi Gândul.
- Totodată, jurnalista a primit în 2022 două premii la Gala Superscrieri pentru un reportaj publicat în Panorama. Acesta este intitulat "Altă hartă a României: peticele de Europa aduse acasă de diaspora" şi poate fi citit aici.
