După aproape un an de pauză, Ionuţ Cristache îşi reia rolul de moderator TV. El se alătură Prima News, televiziune de ştiri recent lansată de grupul Clever, unde va realiza emisiunea La Final, după cum a anunţat el în această seară la Focus 18.
Emisiunea La final va debuta pe 15 ianuarie şi va fi difuzată în fiecare duminică, pe intervalul 19.00 - 22.00, după Focus 18.
La Final va fi o sinteză a săptămânii, într-un format de trei ore, ce va cuprinde o zonă de interviu, un comentariu al evenimentelor alături de Mircea Dinescu şi o zonă de discuţii cu un invitat plus Mircea Dinescu.
CONTEXT. Ionuţ Cristache a colaborat timp de cinci ani, până în februarie 2022, cu TVR 1, mare parte din timp acoperind zona de prime-time cu emisiunea România9, până în august 2021. În vara anului trecut, odată cu schimbarea conducerii TVR, a plecat Doina Gradea şi a fost numită interimar Ramona Săseanu, emisiunea lui Cristache a fost mutată la ora 17.00.
Decizia conducerii TVR de a muta emisiunea a fost contestată în instanţă de Cristache (pe larg AICI), iar Doina Gradea a fost unul dintre martorii care au şi dat declaraţii în instanţă în favoarea realizatorului Romania9.
Cristache n-a avut însă câştig de cauză. Atât Judecătoria Sectorului 1, cât şi Tribunalul Bucureşti (acolo unde a făcut apel) i-au respins solicitarea realizatorului Romania9.
După ce i-a respins acţiunea pe fond, judecătorii au venit şi cu motivarea. Principalul aspect subliniat în motivare este acela că un aspect esenţial:
„Contractul lui Cristache cu TVR nu conţine o clauză cu privire la ora de difuzare a emisiunii”, după cum relata Paginademedia.ro.
În luna februarie a acestui an, Cristache şi-a anunţat plecarea de la TVR.
„Dupa 5 ani, colaborarea mea cu Televiziunea Publica a ajuns la final! Va multumesc pentru mesajele, telefoanele, intrebarile, toate cate au venit in aceasta perioada!
Nu o sa fiu patetic, nu o sa incep sa insir cifre, editii, momente, sa ma autoelogiez sau sa-mi fac autocritica! Ce a fost ati vazut! Despre ce nu s-a vazut, poate altadata. Raman cu satisfactia construirii unui brand, Romania9, poate cea mai sincera, si, de ceva timp, cu siguranta cea mai curajosa emisiune de dezbatere!”, scria atunci Cristache.
Câteva luni mai târziu, în mai, a început colaborarea cu Evenimenul zilei, unde a realizat o serie de emisiuni difuzate online.
Citeşte şi:
Ionuţ Cristache, de la TVR la Evenimentul zilei. Ce emisiuni va face şi de la ce oră
DESPĂRŢIRE. Ionuţ Cristache anunţă plecarea de la TVR. „Nu ştiu ce va fi, nu ştiu ce urmează”