Kanal D a anunţat grila de toamnă. Îl vom vedea pe Dan Negru la dublu, în două emisiuni, iar Teo revine într-o formulă schimbată. Mai mult decât atât, intră şi în alte zile de difuzare.
Când încep noile sezoane ale emisiunilor? Şi care sunt zilele de difuzare ale serialelor turceşti?
Detalii, în continuare.
GALERIE FOTO. Vedetele Kanal D şi grila de toamnă cu emisiunile postului
• Jocul cuvintelor - sezon nou, prezentat de Dan Negru. Începe de miercuri, 31 august şi va fi pe post de miercuri până vineri, de la ora 22.30.
• Tu urmezi! - emisiune nouă. Tot un game show, prezentat de Dan Negru. Postul nu a precizat data premierei.
• Teo Show - sezon nou. Începe de sâmbătă, 27 august, într-o formulă schimbată de conţinut. Mai mult decât atât, Teo Trandafir trece pe weekend.
Teo Show va fi în weekend, în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 10.00. Până acum era în timpul săptămânii, de luni până vineri, de la ora 15.00.
Ce înseamnă asta, mai exact? Emisiunea va fi „o combinaţie puternică de informaţie utilă, comentariu pertinent, interviuri relevante cu personalităţi din diverse domenii de activitate, precum şi o doză importantă de entertainment“, au spus reprezentanţii Kanal D într-un comunicat.
• 40 de întrebări cu Denise Rifai - sezon nou, numărul trei. Emisiunea de weekend de tip interviu revine pe post începând de duminică, 28 august, de la ora 22.00.
• Asta-i România! - sezon nou, prezentat de Mihai Ghiţă. Emisiunea de reportaje, difuzată în fiecare weekend, revine de duminică, 21 august, de la ora 14.30.
• ROventura - sezon nou, prezentat George Mihai şi Andreea Străvoiu. Tot o emisiune de reportaje, de weekend. Începe de sâmbătă, 20 august, de la ora 15.00.
• Se strigă darul - continuă sezonul. Mihai Mitoşeru şi Graţiela Duban spun poveşti de la nunţile româneşti, în fiecare sâmbată, de la ora 20.00.
• Casa iubirii - continuă sezonul, prezentat de Andreea Mantea. Emisiunea este difuzată de luni până vineri, de la 10.00 si de la 16.30, şi în fiecare sâmbată şi duminică, de la 16.00 şi de la 19.00.
• În căutarea adevărului - continuă sezonul, prezentat de Ernest. Emisiunea este pe post în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13.00.
Cine stă la pupitrul ştirilor Kanal D?
- Simona Pătruleasa - Jurnalul de dimineaţă al Kanal D, de luni pană vineri, de la ora 09.00
- Christian Sabbagh - Ştirile serii, de luni până vineri, de la ora 19.00.
- Silvia Ioniţă - Jurnalul de weekend, sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00.
- Ilinca Obădescu - Ştirile de la prânz, de luni până joi, de la ora 12.00.
- Cristina Dorobanţu - Ştirile de la prânz din weekend, de vineri până duminică, de la ora 12.00.
Seriale turceşti noi la Kanal D din această vară:
- Infidelul - a avut premiera miercuri, 17 august. Este difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20.00.
- Aripi frânte - a avut premiera luni, 4 iulie. Este difuzat luni şi marţi, de la ora 20.00.
Întrebarea e ce vor difuza pe acel interval. (15:00-16:30)
E ciudat că nu se spune nimic, pe lângă intervalul lăsat liber, de matinalul "Dimineața cu noi" și de "Ochii din umbră"
P.S.
Parcă văd că noua emisiune a lui Negru va înlocui "Ochii din Umbră". Puțin probabil să o pună duminică. Nu imposibil, dacă sunt deștepți...
Dar după mișcarea cu Teo, așteptările mele sunt 0.