Skip to main content

VIDEO. Totul despre Nostalgia Radio: va fi un post fără reclame! Ce spune fondatorul? Cine vor fi realizatorii noii staţii şi când apare?

 
VIDEO. Totul despre Nostalgia Radio: va fi un post fără reclame! Ce spune fondatorul? Cine vor fi realizatorii noii staţii şi când apare?

VIDEO. Tot ce trebuie să ştii despre noul post care apare în peisajul FM: Nostalgia Radio, fondat chiar de către cei care se ocupă şi de festivalul cu acelaşi nume. 

Publicitate

Am stat de vorbă cu fondtatorul festivalului, dar şi al staţiei Nostalgia Radio şi am aflat ce particularităţi are, ce va difuza şi cine vor fi realizatorii?

Un amănunt de notat încă de la început: "va fi un radio fără publicitate", a declarat pentru Paginademedia.ro fondatorul Costin Gache.

Costin Gache:

"Cân începe publicitatea, lumea ce face? Schimbă postul. Ne dorim să ţinem cât mai mult ascultătorii pe frecvenţă, aşa că nu vom avea reclame. Cel puţin la început. Vom vedea apoi ve facem".

Noul post de radio Nostalgia nu va avea reclame şi se va afla pe frecvenţa 90,2 FM

Ce genuri vor fi difuzate?

Costin Gache:

„O să păstrăm ADN-ul festivalului Nostalgia - Retro, Disco, Future, dar vom mai aduce şi un concept noi, Future Nostalgia, adică piese care simţim noi că vor intra şi vor deveni şi ele clasice.”

Nostalgia FM urmează să emită la finalul lunii februarie. "Studioul este pregătit, suntem în procedura de autorizare, mai sunt detalii administrative de rezolvat", spune Gache.

Cine vor fi realizatorii?

Costin Gache:

„Avem Dimineaţa on-air, cu Andrei Niculae şi Anda Milea. Îl avem de la ora 10.00 pe Andrei Chirilă, care este şi DJ-ul de la Nostalgia. De la ora 13.00 avem doi colegi care vin din domeniu ospitalităţii - Badea si Flavia - care lucreaza la noi la Grande Belezza, adica un bar-restaurant din Bucuresti.

O avem pe Camelia Chenciu la Drive-Time si, dupa aceea, avem de la ora 19.00 la ora 20.00 diferite emisiuni stil podcast asa. Sunt şi eu acolo. Sunt abordate diferite teme, ca să zic aşa, astfel încât să avem cât mai multe subiecte. 

Fata Mirelei Retegan va avea emisiune de weekend cu dedicaţie pentru copii. Ea a venit, ne-am cunoscut de curând, a venit acolo la radio şi era prima oară când lucra cu butoanele şi descurcat natural. Andrei Nicolae s-a mirat şi a zis  Doamne, n-am văzut pe niciodată pe cineva din prima să înceapă să funcţioneze aşa pur şi simplu. Da. O să fie mişto cu Maia.

Giulia. împreună cu Huidu fac o emisiune despre relaţii. Eu fac o emisiune despre spirit antreprenorial. Mai sunt Monica Munteanu şi Ramona Romanov, care fac o emisiune despre industriile creative. Şi Lulu, care face Overthinking, o emisiune pentru fete.”

În clipul de mai jos, câteva detalii despre realizatorii viitorului post Nostalgia Radio.

Mai multe vezi în interviul intergral, cu povestea fascinantă a fondatorului Nostalgia, aici: Costin Gache, unul dintre fondatorii Nostalgia, a fost LIVE la Paginademedia.ro

VIDEO. Cine vor fi realizatorii Nostalgia Radio? 

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus