OFICIAL. Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu se transferă la PROFM. Cei doi se vor auzi la postul RCS-RDS din septembrie, anunţă reprezentanţii postului.
Cei doi vor realiza o emisiune în acelaşi tronson orar pe care îl aveau şi la Virgin - 19:00-22:00. Nu se ştiu, momentan, zilele de difuzare şi nici numele emisiunii.
Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu şi-au anunţat plecarea de la Virgin la finalul lunii iulie. Cei doi au prezentat emisiunea „Fereş şi Liza” la Virgin Radio, de luni până joi, de la 19.00 la 22.00. Era un tronson cu invitaţi, soft-news şi muzică.
„Ador capitolul care urmează să se scrie în viaţa mea şi anume: Liza şi Fere, la PROFM. Recunosc clădirea, am stat pe aici vreo 8 ani, dar cu două etaje mai jos. Acolo e UTV. M-am simţit iubită din prima zi în care am păşit aici, iar vorba care spune că acolo unde eşti iubit, creşti cel mai mult este adevărată.
Staţi numai să auziţi ce demenţă facem! PROFM e locul în care nebunia dintre doi cei mai buni prieteni care cred în curajul de a fi cine eşti tu cu adevărat, chiar dacă eşti diferit, va merge mai departe. Fie că eşti artist sau om obişnuit. Dau cu love!”, a spus Liza Sabău.
„Vă daţi seama că sunt foarte bucuros să fiu, de astăzi, parte din echipa PROFM. Nu vreau să spun clişee, însă este foarte important să găseşti oameni determinaţi să facă lucruri frumoase şi cu care să click-uieşti şi asta am descoperit noi la PROM.
Am emoţii pentru prima ediţie ON AIR, din septembrie. Am pregătit un program de seară în care ascultătorul are rolul principal. Practic, abia aşteptăm să auziţi atât ascultătorii, cât şi pe noi, Liza x FERE, la PROFM!”, a declarat Gabriel Fereşteanu.
Liza şi Fere au lucrat la Virgin Radio din februarie 2019.
Liza şi Fere au prezentat matinalul de la TVR
Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu au prezentat şi matinalul „Cu capu-n zori”, produs de Augusta-Lazarov Petrescu, care a debutat pe TVR 1 în octombrie 2020.
Colaborarea cu Televiziunea Publică a încetat în luna martie a acestui an, după ce matinalul a avut audienţe modeste. Detalii, AICI.
VIDEO. Liza şi Fere la Interviurile Paginademedia.ro
Comentarii
Din iarna matinalul va fi Luiza, Fere si Ciudoiu. Se dorea formula asta de matinal din toamna asta insa nu este timp momentan, e prea din scurt.
Veve si Cotofana sunt in discutii avansate cu Protv insa momentan nu au nici un proiect de termen lung semnat sau agreat. De asemenea ei sunt pe lista viitoare de concedieri din Profm. Pe lista scurta de concedieri insa sunt nume relativ consacrate de la Profm.