Skip to main content

PARTENERIAT. Managementul Reputaţiei şi Link Building – strategii de promovare evergreen. Cum îţi poate evalua Google site-ul, pe baza a ceea ce spun alte persoane despre tine?

 
Photo 114451325 © Siri Wannapat | Dreamstime.com
Photo 114451325 © Siri Wannapat | Dreamstime.com

PARTENERIAT. Un articol interesant, de la un specialist în domeniu: reputaţia pe Google. Cum îţi poate evalua Google site-ul pe baza a ceea ce spun alte persoane despre tine? Cum se face "managementul reputaţiei"? Răspunde Elena ILIE, Expert SEO & Founder Bookisite.ro.

Publicitate

Materialul scris pentru Paginademedia.ro, integral:

Un aspect deosebit de important în zilele noastre este modul în care îţi poate evalua Google site-ul bazat pe ceea ce spun alte persoane despre tine. Aşa că: ce review-uri există, ce spun ceilalţi despre tine – sunt elemente importante în modul în care evaluează Google reputaţia site-ului tău pornind de la alte site-uri.

Este important ca auditul periodic al site-ul şi al performanţei să includă şi un research asupra reputaţiei – este aceasta pozitivă sau negativă?

Acest aspect contează, mai ales, pentru site-uri din zona ce ţine de bani – bănci sau IFN-uri, ori site-uri ce ţin de sănătate, îngrijire şi înfrumuseţare –  asupra cărora algoritmii de tip E-A-T (Expertise, Authoritativeness and Trustworthiness) şi YMYL (your money, your life) au un impact mai mare.

Partea de Link Building a fost mereu unul dintre subiectele preferate ale specialiştilor SEO, având în vedere locul important pe care îl ocupă linkurile pentru poziţionarea unui site.

Factori de ranking în Google - ce trebuie să ştim despre Link Building?

Înainte să începem să vorbim despre Backlinks şi Link Building, trebuie să lămurim care este acum locul acestor strategii SEO în topul factorilor de ranking în Google. Gary Illyes, Analyst în echipa Google Search, spunea în septembrie 2023 că link-urile nu mai sunt în TOP 3 factori de ranking Google şi că specialiştii SEO le acordă o importanţă mult prea mare.

Însă backlink-urile încă sunt un factor de ranking, iar strategiile de Link Building aduc rezultate măsurabile şi de durată, în SEO.

Link Building - ce înseamnă şi cât de important este pentru SEO?

Link Building este procesul prin care obţii link-uri din alte site-uri către site-ul tău, denumite şi “voturi de încredere„. În SEO, scopul principal al procesului de Link Building este să creştem rankingul sau poziţia în lista de rezultate Google a unei pagini web, prin intermediul unor linkuri externe de calitate.

Motivul pentru care Google nu are nevoie de multe link-uri este AI – inteligenţa artificială, care ne ajută acum să generăm foarte uşor şi rapid conţinut pe care să îl publicăm pe diferite site-uri şi bloguri. Backlinkurile ce leagă acest conţinut facil de site-ul nostru mai funcţionează ca un vot de încredere, este doar o strategie de promovare.

Calitatea linkurilor - pilonul de bază al strategiei de Link Building

Acest aspect al calităţii este foarte important în Link Building şi chiar dacă nu se ştie exact cum măsoară Google valoarea fiecărui link, există totuşi nişte factori pe care trebuie să îi luăm în considerare, atunci când analizăm un backlink: Autoritatea, Relevanţa, Textul ancoră.

1. Autoritatea backlinkurilor

Autoritatea este dată de calitatea unui site sau a unei pagini web care trimite link-uri către site-ul nostru. Cu cât autoritatea este mai mare, cu atât mai valoros va fi backlinkul obţinut. De exemplu, o publicaţie de ştiri recunoscută la nivel naţional, va avea o mai mare autoritate, comparativ cu site-ul unui mic brand sau al unui blogger local.

Există mai mulţi indicatori prin care se măsoară autoritatea unui site, precum Domain Rating, Authority Score sau Page Authority. Toţi aceşti indicatori nu reprezintă punctul de vedere al lui Google şi un scor ridicat al oricăruia dintre ei nu ne garantează şi o creştere în ranking.

Există însă, indicatorul PageRank (PR), un algoritm Google care măsoară importanţa unei pagini web în funcţie de cantitatea şi de calitatea linkurilor care trimit către aceasta şi care îşi are originea în primul algoritm Google brevetat în 1998. Acest algoritm încă funcţionează, deşi nu mai este public, şi măsoară scorul (autoritatea) unei pagini în funcţie de link-urile de calitate care trimit către ea.

Citeşte şi: Ce înseamnă PageRank, primul algoritm de ranking Google?

2. Relevanţa backlinkurilor

Relevanţa este un criteriu de bază în ceea ce priveşte backlinkurile. Google precizează că “dincolo de cuvintele cheie folosite, sistemele noastre analizează dacă un anumit text este relevant şi prin alte modalităţi, iar un factor important este dacă alte site-uri cu acelaşi profil fac referire la acel conţinut.

Astfel, dacă ai un website despre nutriţie, un backlink obţinut dintr-un site destinat pasionaţilor de autoturisme sau de călătorii nu va fi deloc relevant pentru tine.

3. Textul ancoră pentru backlinkuri

Textul ancoră este textul pe care dăm click pentru a accesa pagina către care duce backlinkul. De obicei, acesta descrie pe scurt subiectul paginii către care trimite.
De cele mai multe ori, vedem că pentru textul ancoră sunt folosite cuvinte cheie foarte generale şi foarte competitive. Această practică a funcţionat cu mulţi ani în urmă cu rezultate bune şi rapide în creşterea ranking-ului. Acum, însă, Google o consideră o tehnică de promovare de tip spam şi ignoră backlinkurile de acest fel sau chiar penalizează site-urile care folosesc această tehnică în mod abuziv.

Textul ancoră trebuie să fie este util atât pentru utilizatori, cât şi pentru motoarele de căutare, pentru că oferă detalii despre conţinutul paginii către care trimite.

Cum obţinem backlinkuri de calitate? Exemple de strategii eficiente de Link Building

Cea mai eficientă strategie de Link Building este scrierea de conţinut de calitate, original, care aduce ceva nou în domeniul în care activezi, un conţinut util ce poate fi folosit ca referinţă.

  • Scrie articole de tip ştire care ar avea potenţial să fie preluate de site-urile de ştiri. Creează-ţi o bază de date cu persoane din presa locală sau naţională şi contactează-le ori de câte ori vrei comunici despre evenimente importante din companie; noi parteneriate; noutăţi din industria în care activezi etc.
  • Analizează competitorii şi vezi ce backlinkuri au; foloseşte şi tu acele surse, dacă sunt relevante.
  • Foloseşte un instrument de analiză a backlinkurilor, care să identifice broken backlinks, adică link-uri către site-ul tău care numai funcţionează (răspund la interogare cu error 404) şi contactează respectivele site-uri pentru a le corecta.
  • Identifică site-urile unde este menţionat brandul tău fără backlinkuri şi cere-le să includă linkuri către site-ul tău.
  • Creează conturi de Social Media şi publică în mod constant conţinut nou şi interesant pentru publicul tău.

Citeşte aici studiul complet: Ce trebuie să ştim despre Link Building?

Cu ce ne ocupăm noi la Bookisite – servicii SEO România

Misiunea noastră este să dăm fiecărui website coerenţa şi consistenţa de care are nevoie, pentru ca utilizatorii să îl poată folosi cu uşurinţă, de la primul click – de la prima pagină prin care intră în site. Oferim servicii complete de optimizare SEO pentru România, pentru orice tip de site şi de industrie.

CURSURI online de SEO şi marketing digital, în cadrul Şcolii informale de IT, începând cu luna septembrie:  SEO pentru începători şi SEO pentru Antreprenori & Manageri

Citeşte şi:

Tendinţe şi direcţii pentru optimizarea SEO în 2024. Cum ne pregătim pentru schimbare!

Bine de ştiut! Cum ne pregătim pentru noul Google - algoritmul Google SGE

Ce se va întâmpla în Google cu tot conţinutul generat de AI?

Articol de Elena ILIE, Expert SEO & Founder Bookisite.ro

Sursa foto: Dreamstime.com

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus