De la dans pe gheaţă, la numere de stand-up comedy. Mihai Petre, jurat cu experienţă în multe emisiuni de-a lungul anilor, vine şi la pupitrul iUmor. Însă coregraful va fi coleg cu Delia, Mihai Bendeac şi Cheloo doar o singură zi.
Noul sezon al show-ul iUmor aduce în fiecare ediţie câte o personalitate care să fie jurat-surpriză. Iar duminică, 3 aprilie, de la ora 20.00, la pupitru va sta şi Mihai Petre.
În prezent, Mihai Petre este jurat la emisiunea Dancing on ice, difuzată sâmbătă seara, tot la Antena 1. Cum a primit invitaţia pentru iUmor?
„Îmi place să ies din zona de confort şi iată-mă la iUmor. Este un mix interesant între curiozitate şi depăşirea limitelor, care m-a făcut să accept invitaţia.
Sper ca prezenţa mea în emisiune să fie o surpriză plăcută. Abia aştept să îi cunosc pe băieţi şi să mă revăd cu Delia.
Am jurizat foarte multe emisiuni şi pot spune că am ceva experienţă, însă sunt tare curios ce va ieşi la iUmor!”, a declarat Mihai Petre într-un comunicat.
Dar oare Mihai Petre va juriza şi numerele de comedie în acelaşi stil ferm, aşa cum şi-a obişnuit telespectatorii?
“Nu ştiu cum voi juriza, întotdeauna contextul provoacă reacţia mea ca jurat. Chiar nu ştiu cum voi fi, niciodată nu îmi propun nimic, doar merg cu inima deschisă aşteptând să mă distrez, pentru că totuşi e vorba despre o emisiune de umor.
Nu îmi doresc să văd un număr anume, doar vreau să fiu surprins plăcut. Iubesc necunoscutul, îmi place să experimentez şi sunt sigur că iUmor va fi o experienţă plăcută pentru mine”, a mai spus juratul.
Mihai Petre, jurat cu ştate vechi în televiziune
În prezent, Mihai Petre jurizează cupluri care dansează pe gheaţă, în noua emisiune de la Antena 1, Dancing on ice. Aici face echipă cu soţia sa, Elwira Petre, dar şi cu Simona Pungă şi Cornel Gheorghe, profesionişti din lumea patinajului artistic.
Însă Mihai Petre s-a remarcat la pupitrul emisiunii Dansez pentru tine, de pe Pro TV, care s-a încheiat în 2013, după 14 sezoane.
Apoi, coregraful a făcut parte din prima variantă de juriu a emisiunii Românii au talent, alături de Andi Moisescu şi de Andra, în urmă cu zece ani. El a plecat după patru ani, în 2016, şi a revenit doi ani mai târziu în juriul acestei emisiuni. Însă doar pentru încă două sezoane, pânâ în toamna anului 2020, când a plecat a doua oară.
Coregraful a mai ocupat un fotoliu de jurat la emisiunea Dancing with the stars - Dansează printre stele (Antena 1, 2016, un sezon), şi Uite cine dansează (Pro TV, 2017, un sezon).
Totodată, Mihai Petre şi soţia sa, Elwira, sunt câştigătorii Asia Express 2021, emisiunea de la Antena 1. Artistul a venit atunci în studioul Paginademedia.ro unde, împreună cu Elwira, a povestit pe larg, într-un amplu interviu video, cum a trăit această experienţă.
Citeşte şi: INTERVIUL LUNII. Mihai şi Elwira Petre, câştigătorii Asia Express: “Pe mine m-a spart dorul de copii”. Povestea emoţionantă a cuplului
Citeşte şi: Mihai Petre părăseşte juriul de la Românii au talent, după doi ani de la revenire. Cine îi ia locul?
Până acum, au participat ca juraţi surpriză la iUmor următoarele personalităţi:
- actriţa Rodica Popescu Bitănescu,
- chef Florin Dumitrescu
- Ana Morodan, influencer,
- jurnalistul Răzvan Exarhu,
- stand-upperul Micutzu,
- actriţa Carmen Tănase,
Ce invers postac ? Ce visezi ? Imperiul Leilor pe comercial peste Umor Sec. Deci mai mult public educat are postacule. Plangi !