Skip to main content

Noua emisiune prezentată de Cosmin Seleşi intră în locul lui Cabral de săptămâna viitoare

 
Noua emisiune prezentată de Cosmin Seleşi intră în locul lui Cabral de săptămâna viitoare

Se încheie o eră. De săptămâna viitoare, din 12 decembrie, intră noua emisiune-concurs, „Batem palma?” prezentată de Cosmin Seleşi, care s-a alăturat Pro TV, după o lungă colaborare cu Antena 1, la formatul Te cunosc de undeva. Seleşi intră în locul lui Cabral, care prezenta Ce spun românii. 

Publicitate

Cabral a anunţat încă de săptămâna trecută că urmează să ia o pauză. "Am ajuns la concluzia că acum am nevoie de timp. De mine. De mine cu copiii mei. De mine cu toţi ai mei. Am nevoie să mă plictisesc. Să ştiu ce înseană să-mi trag sufletul", scrie Cabral pe blogul personal.

"Nu că mă opresc, nu că nu mă las. Nu că-mi place sau că nu-mi place. Nu că nu mai am chef. Dar am obosit", mai notează prezentatorul TV

Cum se joacă Batem palma?

Emisiunea are la bază formatul internaţional Deal or no deal, distribuit de Banijay – Creative Networks şi creat de Endemol Shine.

Scopul fiecărei ediţii este ca un concurent să descopere şi să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs toate cutiile misterioase existente în joc. Câştigurile puse la bătaie sunt în lei, iar suma primită variază în funcţie de prestaţia concurentului pe parcursul show-ului. 

Drumul unui concurent în emisiune se încheie în momentul în care acesta alege să... bată palma şi să accepte fie una dintre ofertele băncii, fie să deschidă ultima cutie aflată în joc, câştigând suma aferentă.  

Pro TV nu a anunţat o dată de lansare, ci doar că show-ul va fi difuzat în curând. De asemenea, nu a oferit detalii nici despre cine va fi prezentator sau ce slot orar va ocupa.

Formatul, făcut în România de Kanal D şi în Moldova cu Dan Negru

Deal or no Deal a mai fost pe piaţa românească la începuturile postului Kanal D. În 2008, emisiunea se numea "Accepţi sau nu" şi era prezentată de Cove.

O emisiunea cu titlul Batem Palma (făcută după un alt format: Let's make a deal) a fost difuzată de Antena 1, în 2002, cu Dan Negru prezentator.

Dan Negru prezintă însă, de opt ani, şi formatul Deal or no Deal (sub titlul "Da sau nu") pentru piaţa din Moldova, la Prime TV. 

 

Citeşte şi: 

Cabral: "Eu o să mă opresc puţin, aşa" Ce spun românii, pauză după şapte ani. Intră în loc Batem Palma

 
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dragos Dragos
    Boro, in mai bine de 7 ani au trecut pe acolo o gramada de familii. Cam cati curajosi crezi ca are tara asta? Asta e situatia, cand aceiasi concurenti incep sa revina, inseamna ca nu mai sunt alti doritori, deci nici emisiunea nu-si mai are locul, cel putin momentan, in grila, ca sa mai punem la socoteala si faptul ca prezentatorul a anuntat ca vrea sa ia o binemeritata pauza pentru familie.
  • Boro Boro
    Nu cred ca o sa fie emisiunea castigatoare pentru Pro TV. Trebuia sa continue "Ce spun romanii", dar cu un alt prezentator.
  • Dragos Dragos
    Răzvan, REVENITI-VA, tu, impreuna cu "fratiorii" tai R, D, Mile si nu mai poluati aiurea rubrica de comentarii! Daca vrei audiente, cauta-le si pe alte site-uri (mai ales ale televiziunilor). Daca nu le gasesti nici acolo, ghici ce, inseamna ca societatea care se ocupa cu audientele (Kantar Media) nu le-a facut publice. Pune mana la munca si nu mai ***!
  • Răzvan Răzvan
    Dați audiențele de vineri,sâmbătă și de duminică seara când a fost finala iumor, Paginademedia.ro,revenițivă , de ce nu mai publicați articole cu audiente zilnic,cum făceați înainte?
  • Răzvan Răzvan
    Dati audientele de 1 decembrie,un top al celor mai urmărite programe,cum făceați în fiecare an. De ce dracu nu mai dați audiente zilnic cum făceați înainte.
  • MucCelMic MucCelMic
    D (sau R sau Mile sau cate nick-name-uri alegi sa-ti mai pui) uite aici ce s-a intamplat pe 1 decembrie: https://www.radardemedia.ro/de-1-decembrie-telespectatorii-au-dat-romania-tare-alaturi-de-pro-tv/
  • Soby Soby
    Off-topic: Digi 24 a găsit deja un înlocuitor pentru Cătălin Nunu. Anca Orheian (ex-România TV și Antena 3) a trecut ca prezentatoare de știri după 11 ani de teren. Ea a fost reporter pe secția politic și reporter pe guvern. De astăzi a preluat tronsonul 12-15 (Știrile amiezii).
  • D D
    Dați audiențele de 1 decembrie cu un top cu cele mai urmărite programe ,cum făceați în fiecare an.

Trimite un comentariu

sus