Skip to main content

Octavia Geamănu a dat Antena 1 în judecată după ce a fost scoasă de pe post. „Am fost nevoita să ma adresez instanţelor judecătoreşti şi să spun stop abuzurilor”

 
Octavia Geamănu a dat Antena 1 în judecată după ce a fost scoasă de pe post. „Am fost nevoita să ma adresez instanţelor judecătoreşti şi să spun stop abuzurilor”

Octavia Geamănu, care a prezentat mai mulţi ani Observatorul la Antena 1, a anunţat că a dat Antena 1 în judecată după ce a fost scoasă de pe post. 

Publicitate

Jurnalista a relatat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a decis să dea postul în judecată după ce mai bine de două luni a încercat să ajungă la o soluţie amiabilă „în disputa cu angajatorul”.

„Din pacate, dupa aproximativ 18 ani in care am lucrat in acest trust si aproximativ 2 luni si jumatate de incercare permaneta din partea mea de a gasi o solutie amiabila in disputa cu angajatorul, am fost nevoita sa ma adresez instantelor judecatoresti si sa spun stop abuzurilor in realtia de munca”, a scris Octavia Geamănu. 

 

Ea a precizat că nu a primit nicio explicaţie de la reprezentanţii Antenei Group pentru scoaterea sa de pe post. 

„Am tot sperat ca lucrurile se vor clarifica. De altfel, nici angajatorul nu a oferit vreo explicatie referitoare la “scoaterea mea de pe post” asa cum a fost interpretata, in mod real, de presa, ca si cum n-am existat, desi exist.

Merg in continuare in redactie si astept ca angajatorul sa isi respecte obligatiile convenit cu mine, caci eu, dupa cum bine stiti, am prezentat Observator 19 doar in weekend, exceptie facand zilele de concediu ale colegilor din timpul saptamanii cand n-am spus niciodata ca nu vin in sprijinul echipei”, a mai precizat jurnalista. 

Paginademedia.ro a relatat încă de luna trecută despre situaţia în care se află Octavia Geamănu. 

Din informaţiile noastre, în prima săptămână din iunie, Octavia Geamănu a fost anunţată că nu va mai prezenta Observatorul de weekend.

După o perioadă de concediu, jurnalista a revenit la serviciu, în aceeaşi cu prezentatoarea programată pentru ziua respectivă, Mihaela Călin. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, a urmat o situaţie derutantă legată de cine intră pe post, moment tranşat de producător printr-un telefon "mai sus".

Citeşte şi: Octavia Geamănu, scoasă de la Observator. Antena nu dă explicaţii. S-a ajuns la avocaţi! Vine în loc cineva de la Aleph, o fostă Pro TV

Mesajul integral al Octaviei Geamănu:

Intotdeauna am raspuns mesajelor pe care mi le-ati trimis. In ultimele doua luni si jumatate am fost insa in situatia de a nu putea sa va ofer un raspuns referitor la “disparitia” mea de la Observator.

Mi-a fost greu si imi e greu si acum cand scriu aceste randuri sa discut despre acest subiect chiar si cu apropiatii, cu atat mai mult in spatiul public. Dar cum “stirea” se rostogoleste in online, consider ca e momentul sa nu mai evit sa raspund sutelor de mesaje primite aici, pe fb.

Am tot sperat ca lucrurile se vor clarifica. De altfel, nici angajatorul nu a oferit vreo explicatie referitoare la “scoaterea mea de pe post” asa cum a fost interpretata, in mod real, de presa, ca si cum n-am existat, desi exist.

Merg in continuare in redactie si astept ca angajatorul sa isi respecte obligatiile convenit cu mine, caci eu, dupa cum bine stiti, am prezentat Observator 19 doar in weekend, exceptie facand zilele de concediu ale colegilor din timpul saptamanii cand n-am spus niciodata ca nu vin in sprijinul echipei.

Sunt un om de echipa, muncitor, onest si pasionat de meseria mea. Din pacate, dupa aproximativ 18 ani in care am lucrat in acest trust si aproximativ 2 luni si jumatate de incercare permaneta din partea mea de a gasi o solutie amiabila in disputa cu angajatorul, am fost nevoita sa ma adresez instantelor judecatoresti si sa spun stop abuzurilor in realtia de munca.

Am dorit restabilirea adevarului. Meseria de jurnalist a accentuat in cazul meu multe dintre lectiile pe care le-am primit in adolescenta, in facultate si in special de la tatal meu. Sa inlatur din start orice forma de abuz, orice tentativa de calcare a demnitatii in picioare, sa nu fac compromisuri, sa nu tolerez indolenta.

Am incredere deplina in avocatul meu, in casa de avocatura MAN&PARASCHIV, dar mai ales in divinitate si dreptate. Nimic fara voia Domnului.

Imi pare rau ca va scriu aceste randuri, dar va sunt datoare de atata timp cu un raspuns. Va multumesc pentru frumoasele cuvinte de incurajare , va simt alaturi! Seara frumoasa!

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • David David
    Acolo vine si face emisiunea cine vrea. Gen e ca la scoală. Dacă e te mai plătesc ei asa. Pune dn prof o nota mare
  • Soby Soby
    Și încă ceva, ce se întâmplă oare cu emisiunea 24 IT de la Antena 3?

    De 2 săptămâni nu mai este în grilă conform programul Antenei 3 de pe site-ul Antena3.ro, oare echipa Antena 3 i-au concediat pe echipa emisiunii 24 IT de la Antena 3, printre care și prezentatorii emisiunii?
  • Soby Soby
    @Alex, și văd că pe Andreea Bratu, cea care era responsabilă cu știrile nopții, prezintă temporar știrile amiezii (jurnalele de la 12 la 15), în timp ce Cătălin Nunu prezintă ediție specială în locul lui Prelipceanu pentru că Prelipceanu este în concediu.

    La jurnalele de la 9 la 12 sunt prezentate alternativ de Mihaela Brazdeș și Ioana Ciurlea din ce am văzut eu. Ieri era Brazdeș și astăzi era Ciurlea. La Studio politic a apărut Andreea Dumitrescu (fosta reporteriță de la TVR în care a fost dată afară în 2019 din cauza că era agresivă și avea ceva cu PSD și Liviu Dragnea parcă).

    Am văzut chiar ieri când făceam zapping la TV, am dat la Digi 24 și chiar am văzut că cel mai probabil sunt măsuri temporare.
  • ONe ONe
    P.S. Ivan e la Digi de cel putin 2 saptamani.Are o postare pe Instagram de la studio,prima,pe 11 august
  • ONe ONe
    @Alex serios?Pacat,nu l-a convins domn'soara Pepene sa vina langa ea...
  • Alex Alex
    @Soby a revenit Mircea Ivan la Digi24, dar de data asta, prezintă știrile de noapte. L-am văzut seara trecută la televizor!!
  • Soby Soby
    @Xenox, am văzut chiar pe cineva care plângea de Prima TV la comentarii de la audiențe până să fie dezactivate.
  • Xenox Xenox
    @Mariana, Digi24 nu are nicio treaba cu Prima News (cel putin, nu oficial).

    Revenind la ce spuneai tu, Prima TV nu merge deloc bine. Am zis ca atunci cand a cumparat-o Tomsa se va bate cu Pro si Antena 1. Cand colo, se bate cu National TV. Bun, bun!
  • Mariana Mariana
    urmeaza Prima tv sa ajunga in instanta. La ce conditii bune de munca ofera si la felul cum isi trateaza angajatii nu au cum sa nu infunde tribunalele. Cand o sa anunte grila de toamna, daca o sa o anunte, o sa rada si Metropola tv de ei. Stiati ca geniile care sunt proprietari la Prima tv vor sa faca o televiziune de stiri fara sa angajeje un om? o sa fie mai multe preluari de la statia sora Digi24 si gata televiziunea. de ce nu o angajeaza ei pe Octavia Geamanu? Oricum sunt pe felie cu Antenele si asa toata lumea e fericita. lipsesc neuronii, lipsesc.
  • Gascoigne Gascoigne
    *** muncea cateva ore pe saptamana, sa faca ceva vocals sau orals la Directia V.
  • Serbanici Serbanici
    @ ăla de-mi pocești numele, nu mă interesează ce treabă a avut la antene în trecut, pentru că nu ei încearcă acum să îl apere și să amenințe site-uri că încheie parteneriatele dacă scriu despre el.

    Legat de username, nici nu-mi mai bat capul. Ăsta ți-e nivelul, nimic mai mult.

    Raspunde ***, nu o da pe ocolite. Maine-poimaine il vedem pe la Acces Direct. Nu o sa zici ca Antenuta e pro_pedofili ?
  • Nja Nja
    Observatorul a greșit mult când a început să bage no name-uri și fețe noi într-un mod dezordonat și să se lepede de "produsele" Antena 1. Adică nu e vorba doar de no name-uri gen Irina Ursu. Puteau s-o aducă și pe Esca, publicul nu pleacă cu prezentatorul, iar Andreea Berecleanu e cel mai bun exemplu pentru asta. N-a ajuns Focus la milionul pe care îl făcea Berecleanu la Antena 1. La știri ține mult de tradiție. Pro e lider pentru că oamenii s-au obișnuit cu niște fețe, voci, lumini și un anumit stil de a face știri. Asta nu înseamna că Observatorul e mai slab din punct de vedere editorial, doar că nu are avântul știrilor Pro Tv dat de Sârbu. E îngrijorător că fete precum aia de la Puterea Dragostei au acces în platou de știri, ba mai și prezintă. Acum la Observator nu e atât de tragic, dar tot e greșit. Sunt de acord că la un moment dat prezentatorii trebuie schimbați, dar rocada asta trebuie făcută cu oameni crescuți acolo pe care oamenii de acasă îi lipesc automat de un post desi nu apăreau zilnic. Cum e Sonia Simionov de exemplu. Nu știu dacă i s-a propus să prezinte sau dacă vrea, e doar un exemplu. Sigur, au făcut o treabă bună cu Iuliana Pepene adusă de la Intact Media Academy, dar Irina Ursu...parcă au format la nimereală un număr pe telefon și au zis aia e. La noi programele de știri nu sunt promovate aproape deloc, se consideră că ele merg din inerție și că dacă ai subiectele ai totul...mai sunt și niște finețuri de luat în seama. Am auzit ceva legat de un contract semnat de Esca și Pro legat de freza ei. Nu știu dacă e real zvonul, dar dacă e...așa e. Asta e finețea care face diferența. Și nu că-mi place Esca care e un soi de unicorn roz care nu-și acceptă vârsta și în timpul liber o arde ca o puștoaică de 14 ani, pentru publicul Pro nu contează pentru câ nu îi vede Instastory-urile de țoapă pe la festivaluri, publicul fiind îmbătrânit, ci văd doar o față care pentru ei reprezintă credibilitate.
  • Xenox Xenox
    @B.A.M.: Nu e prima, nici ultima persoană care a avut șicane cu Antena 1:

    - Bendeac a plecat intempestiv în timpul sezonului de iComedy, după ce i s-a interzis să-l invite pe Radu Banciu în emisiune. Filmarea a fost făcută, dar nu și difuzată. Mă e întreb de ce... My Bad...

    După 2 ani, Bendeac s-a întors la Antena 1. Și acum, tot acolo este, se pare că e legat cumva de contract, unul foarte strict. De exemplu, umbla vorba că el nu are voie să joace în filme, dar nu știu dacă e adevărat. Sper să nu fie.

    - Emily Burghelea de la Acces Direct, care a reclamat anumite mașinațiuni din emisiune și a plecat de la emisiune cu scandal. Pentru cine nu știe, în contractele de la Antena 1, iei amendă dacă zici nasoale de trust. Fiecare postare e vreo 5000 de euro sau ceva de genul. Chiar dacă acele chestii sunt adevărate.

    @Soby: nu știu despre ce ai postat, nu prea urmăresc ce scrii.

    Faptul că a dat în judecată trustul, nu văd să fie o problemă pentru angajarea în alte trusturi/locuri de muncă. Dacă așa a considerat, așa să facă. Iar Antena 1, dacă vrea să ajung acolo sus, trebuie să se schimbe din temelii.

    Problema lor cea mai mare este Observatorul de seară, care trage toate emisiunile din prime-time în jos, oricare ar fi ele. Lumea se uită pe Pro, pentru că știrile sunt mai OK și sunt făcute (ne place sau nu), mai bine. Da, mai dau și ăia gherle (a se vedea faza cu Salam), dar nu cred că sunt intenționate.

    Apoi emisiunile lor par făcute amatoricește, parcă sunt un grup de prieteni care se distrează la TV și cam atât, mai ales la iUmor. De aia Românii au Talent rupe audiențele, pentru că e un program făcut bine. Cu toată că acolo se vede că sunt ținute bine costurile sub control și nu e atât de exuberant și de dinamic ca primele sezoane.
  • Soby Soby
    @R, tot mai parfurm era Stoicească de când prezenta cu Mândruță Observatorul de la ora 19 până în februarie 2010...
  • R R
    Succes Octavia! Antena 1 a facut cea mai mare greșeală că au scoso de pe post pe Octavia. Era cea mai bună prezență de la Obs . Stoiceascu e foarte slabă

Trimite un comentariu

sus