Telespectatorii care au urmărit duminică Marele Premiu al Belgiei de Formula 1 la Antena 1 au rămas fără transmisiune minute bune, chiar în timpul cursei. Ce s-a întâmplat?
Comentatorul Cătălin Cedric Ghigea a explicat, într-un videoclip publicat pe TikTok, că întreruperea a fost provocată de furtuna puternică din Bucureşti, care ar fi afectat atât semnalul principal, cât şi pe cel de rezervă.
„Vreau să încep prin a spune că îmi pare rău că s-a întrerupt această transmisie, chiar îmi pare rău”, spune Ghigea la debutul mesajului.
Comentatorul a explicat că, în timpul transmisiunii, echipa a primit mesaje RO-Alert privind codul roşu de vijelii emis pentru Bucureşti, iar condiţiile meteo extreme au dus, potrivit acestuia, la pierderea semnalului.
„Semnalul vine pe două căi, pe doi sateliţi, un canal principal şi unul de backup. Astăzi, pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate, a căzut semnalul pe ambele canale de pe ambii sateliţi, pentru că vremea a fost într-adevăr groaznică. Am pierdut semnalul pentru vreo 15 minute şi apoi am revenit în direct”, a explicat Cătălin Cedric Ghigea.
Amintim că duminică după-amiază, Bucureştiul s-a aflat sub cod roşu de vijelii
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro