Paştele la TV. Televiziunea Publică a pregătit programele speciale în weekend-ul de Paşte. Vor fi producţii speciale pe TVR 1, TVR 2 şi TVR 3.
Publicitate
Slujba de Înviere se va difuza sâmbătă, 1 mai, de la 23:10, pe TVR 1, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „Universul credinţei”. Transmisiunea de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti se va vedea, de asemenea, şi pe TVR 3, TVR Moldova şi TVR Internaţional.
Pe lângă Slujba de Înviere, pe TVR 1 vor fi mai ediţii speciale din „Izolaţi în România”, „Exclusiv în România”, „Vedeta Populară” şi „Tezaur folcloric”:
Pe TVR 2 va fi un concert al Paulei Seling, un documentar despre Arsenie Boca, dar şi ediţii speciale ale producţiilor „Femei de 10, bărbaţi de 10”, „Mic dejun cu un campion”, „Drag de România mea” şi „Reţeaua de idoli”.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, programul TVR pentru Paştele Ortodox:
TVR 1 - Slujba de Înviere şi ediţii speciale ale unor emisiuni
Vineri, 30 aprilie:
De la 18:30 - Se va transmite în direct de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti - Denia Prohodului Domnului.
De la 21:00 - Ediţie specială „Izolaţi în România” (Emisiunea se va vedea sâmbătă, la ora 21.00 şi la TVR Internaţional şi TVR Moldova)
Sâmbătă, 1 mai:
De la 23:10 - Ediţie specială a emisiunii „Universul credinţei”, în care se va difuza în direct Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Duminică, 2 mai:
De la 07:00 - Ediţie specială a emisiunii „Universul credinţei”, în care invitat este Părintele Constantin Necula
De la 12:20 - Ediţie specială „Tezaur folcloric”. Gheorghiţa Nicolae, realizator şi producător al emisiunii, propune următorul subiect: reconstituirea Sărbătorii de Paşti, de la costumul tradiţional purtat în zilele de Paşti, până la produsele şi preparatele culinare specifice şi manifestări religioase moştenite din generaţie în generaţie.
De la 16:00 - Ediţie specială „Exclusiv în România”
De la 21:00 - Emisiunea „Vedeta populară”. Iuliana Tudor va lansa competiţia propriu-zisă primii cinci concurenţi selectaţi.
Luni, 3 mai:
De la 12:30 - Ediţie specială „Tezaur folcloric”, în care se va vorbi despre portul tradiţional de Paşti din Alba şi obiceiul din a doua zi de Paşti
De la 14:30 - „La masa de Paşti” cu Iuliana Tudor
De la 21:10 - Concertul folcloric „Povestea lupilor”
TVR 2 - Documentar despre Arsenie Boca şi concertul Paulei Seling
Vineri, 30 aprilie:
De la 14:10 - Concertul simfonic „We love Mozard” susţinut de Orchestra Radioteleviziunii Slovene, înregistrat în iulie 2020.
De la 17:10 - Filmul „Povestea lui Blue”
De la 20:10 - Producţia românească „Meşterul Manole”, de Lucian Blaga
De la 22:10 - Documentarul „Părintele Arsenie Boca, omul lui Dumnezeu"
Sâmbătă, 1 mai:
De la 10:00 - Ediţie specială „Mic dejun cu un campion”. Daniela Zeca Buzura, prezentatoarea emisiunii, o are drept invitată pe actriţa Adriana Trandafir
De la 15:00 - Ediţie specială „Femei de 10, bărbaţi de 10”. Marina Almăşan îi va avea invitaţi pe Margareta Clipa, Sofia Vicoveanca şi Nicolae Furdui Iancu alături de fiul său, Tudor.
De la 20:10 - Filmul artistic „Arca vieţii” (2015), în regia Kenneth Gleenan
De la 23:40 - Documentarul „Temeleii pentru un nou Testament”
Duminică, 2 mai:
De la 00:15 - „Concert de Paşti” realizat de Paula Seling alături de Orchestra Operei Naţionale din Iaşi
De la 13:00 - Edţie specială „Gala Umorului”. Pot fi revăzuţi artişti precum Dem Rădulescu, Jean Constantin, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu, Nicu Constantin şi Stela Popescu
De la 15:00 - Ediţie specială „Drag de România Mea”. Paul Surugiu (Fuego) o va celebra pe Irina Loghin, care împlineşte 60 de carieră în muzică
De la 18:00 - Ediţie specială „Reţeaua de idoli”. Irina Păcurariu îl are ca invitat pe fostul fotbalist Mihai Neşu
De la 20:10 - Filmul românesc „Păcală”
TVR 3 - Slujba de Înviere, documentare şi concerte
Joi, 29 aprilie:
De la 10:00 - Documentarul „Ouăle de Paşti, o datină milenară"
De la 21:30 - Talkshow-ul „Nocturne”, în care va fi prezentă Intâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, stavrofora Irina Pântescu
De la 23:15 - Talkshow-ul „Credinţă şi celebritate”, cu actriţa Manuela Hărăbor invitată
Vineri, 30 aprilie:
De la 15:00 - Paula Seling va cânta „pricesnele”, cântece religioase
De la 18:30 - Ediţie specială „O rugă spre cer”
De la 21:00 - Ediţie specială „Drumul lui Leşe”. Invitaţi speciali: P.S. Damaschin, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
Sâmbătă, 1 mai:
De la 22:15 - Pricesne cântate de Ana Ilca Mureşan
De la 23:00 - Pricesne cântate de Maria Tănase Marin
De la 23:10 - Ediţie specială „Universul Credinţei” cu transmisiuni de la Patriarhia România, dar şi de la mai multe mânăstiri din ţară: Mânăstirea Comana (jud.Giurgiu), Mânăstirea Pasărea (jud.Ilfov), Mânăstirea Golia (jud.Iaşi), Mânăstirea Nicula (jud.Cluj) şi Mânăstirea Sfântul Iosif de la Partoş (jud Timiş).
Duminică, 2 mai:
De la 16:00 - Ediţie specială „Cântec şi poveste”
De la 20:00 - Piesa de teatru „Mazurka” de Alexander Hausvater
Iuliana Tudor a avut duminica trecuta o audienta catastrofala. Chiar nu mai știm sa reactionam? Chiar nu mai avem creier după aceasta perioada neagra marcata de Gradea, Tompea, Dirvariu, Liță, Amza, Vornicu?
Comentarii