Program pentru copiii refugiaţilor, cu jocuri, activităţi educative, cursuri, chiar în centrele în care ei sunt cazaţi.
Proiectul vine de la agenţia V+O Communication. În ce constă?
"Centrele de activităţi Kaia” înseamnă un program zilnic pentru copii în centrele de refugiaţi.
Acesta include diferite activităţi pentru câteva ore pe zi: jocuri coordonate de voluntari, activităţi recreative (dans, arte, magician, educaţie fizică), activităţi educative (cursuri iniţiere în limbile engleză, română), coordonate de profesori, studenţi şi elevi voluntari.
Copiii refugiaţi din Ucraina au nevoie, pe lângă necesităţile de bază precum adăpost, mâncare şi căldură, să fie implicaţi în orice fel de activitate educaţională şi de divertisment coordonată, consecventă şi constantă, care să le consume energia într-un mod constructiv, explică agenţia.
Potrivit datelor oficiale din 7 martie, aproximativ 18.000 de copii din Ucraina sunt în România împreună cu mamele lor în centre de refugiaţi şi în alte locaţii.
Un grup de 20 de voluntari din mai multe ţări este implicat în dezvoltarea proiectului pentru copii.
Loredana Vişa, iniţiatorul programului Kaia, director general V+O Communicationa explică ideea:
„Ideea este să mergem acolo unde sunt copiii cu mamele lor, pentru că nu putem pretinde că ar putea face naveta de la cazare la o anumită adresă dintr-un oraş străin.
Dorim să punem la dispoziţie copiilor un program zilnic care să includă diferite activităţi timp de câteva ore, pentru a-i ţine ocupaţi şi pentru a oferi mamelor un moment de odihnă. Începem în Bucureşti, vom face tot posibilul să organizăm astfel de centre şi în alte oraşe”.
Agenţia face un apel la voluntari şi companii:
Loredana Vişa: "Fac un apel la voluntari pentru acest demers prin care vrem să ajutăm copiii refugiaţi să beneficieze de o serie de activităţi peste zi, care să le asigure o minimă continuitate a educaţiei şi, în aceelaşi timp, o ocupaţie.
E un lucru benefic şi pentru copii şi pentru mamele lor.
Majoritatea sunt epuizate emoţional şi orice ajutor pe care îl putem oferi este binevenit."
Programul este conceput pentru a fi implementat în spaţiile în care sunt cazaţi refugiaţii – centre sau hoteluri ori alte spaţii rezidenţiale temporare.
Loredana Vişa:
"Ideea este să mergem acolo unde sunt copiii cu mamele lor, pentru că nu putem pretinde că ar putea face naveta de la cazare la o anumită adresă dintr-un oraş străin.
Dorim să punem la dispoziţie copiilor un program zilnic care să includă diferite activităţi timp de câteva ore, pentru a-i ţine ocupaţi şi pentru a oferi mamelor un moment de odihnă. Începem în Bucureşti, vom face tot posibilul să organizăm astfel de centre şi în alte oraşe."
Agenţia face un apel către mediul de business din România pentru a contribui la „Centrele de activităţi Kaia” cu voluntari, jucării, internet, computere, mobilier, alimente, apă, încălţăminte sau fonduri.
Detalii pe Kaiacenter.ro şi pe contul de Facebook.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu