Skip to main content

Internetics 2021. Agenţia lui Vali Suciu, fost Jazz, a luat un premiu important. Reclamă Tazz, cu Bobonete, printre câştigători

 
Internetics 2021. Agenţia lui Vali Suciu, fost Jazz, a luat un premiu important. Reclamă Tazz, cu Bobonete, printre câştigători

S-au decernat premiile la Internetics 2021, competiţia care premiază mai bune campanii din digital. Trofeul „Agenţia Anului” a mers către Jam Session, agenţia ruptă din fostă Jazz Communication şi condusă de Irina Pencea şi Valentin Suciu. 

Publicitate

Echipa lor a gândit celebra campanie pentru Tazz, cu Bobonete, Adi Despot, Chef Bontea şi Mihai Rait. Reclama, despre care şi Paginademedia.ro a scris, a câştigat un Grand Prix şi un Gold. 

A obţinut cinci trofee alte cinci nominalizări.

Titlul de „Clientul anului” a fost împărţit de două branduri: KFC România şi Tazz by eMAG, aflate la egalitate de puncte. 

Campaniile pentru KFC au fost gândite de MRM România, iar cele pentru Tazz de foştii creativi de la Jazz Communication. 

Reamintim că în luna august a fost anunţat un „divorţ” în lumea publicităţii. Jazz, una dintre cele mai importante agenţii din piaţă, anunţa că se rupe în două.

După ruptură s-au format alte două agenţii distincte. Una dintre ele e condusă de Valentin Suciu şi Irina Pencea (Jam), iar cealaltă de Diana Benko (Sonica Works). 


Citeşte şi: „Divorţ”: Agenţia Jazz se „rupe” în două firme separate


VIDEO. Când pofta dictează - Tazz by eMAG

Topul agenţiilor şi topul clienţilor

Top trei agenţii este format din Jam Session Agency pe primul loc, MRM România pe doi, iar pe trei Leo Burnett România.

Pe lângă Tazz şi KFC, din topul clienţilor face parte şi Ferrero România.

Cum s-au împărţit premiile

Jam Session Agency a fost desemnată Agenţia Anului, câştigând premii pentru următoarele lucrări:

- „When the cravings hit, Tazz delivers.” - Grand Prix în categoria Digital Campaigns, Gold în secţiunea „E-commerce” şi nominalizare în secţiunea „Online Branded Content” din categoria Digital Strategies

- „Craving Science Show” (un trofeu de Aur în secţiunea „Retail”),

- „ING 7 Fix - Discuss & Destroy” (un trofeu de Argint în secţiunea „Best Website Content” şi o nominalizare în secţiunea „Services”)

- „Wine Strangers” (un trofeu de Argint în secţiunea „Retail”)

- De asemenea, agenţia a mai obţinut 3 nominalizări pentru campania „Tazz delivers (almost) anything”, în secţiunile „Viral Video”, „Online Branded Content” si „E-Commerce.”

MRM România: 

- Proiectul „Freshly Prepared (AltKFC)”, realizat împreună cu Golin România, i-a adus agenţiei MRM România două trofee de Aur în secţiunile „Retail” şi „Influencer Marketing”

- Proiectul „Cancelled Events (ROM Buzz launch)” a primit un trofeu de Aur în secţiunea „Social Media Special Mechanics” şi unul de Argint în secţiunea „Brand Associated Communities”.

- Câte un trofeu de Argint au primit şi campaniile „Slightly more online, same KFC taste” (în secţiunea „Retail”) şi „A Job for Santa” în secţiunea „Digital Brand Experience”, secţiune unde a fost nominalizată şi campania „Spicy Legend”.

Leo Burnett România a obţinut cu lucrarea „SLEEP TIGHT, LITTLE FIGHTER!” un trofeu de Aur (în secţiunea „Brand Built Communities”), unul de Argint (în secţiunea „Social Media Special Mechanics”) şi o nominalizare în secţiunea „FMCG –Non Food”. De asemenea, „The Online Park” a primit un trofeu de Aur în secţiunea „Online Branded Content” şi unul de Argint în secţiunea „Services”.

Câştigători ai trofeelor de Aur au fost şi: Publicis România & Digitas România pentru proiectul „Heroes of Imaginary Worlds”, în secţiunile „Online Branded Content” şi „Digital Brand Experience”, Cheil Centrade pentru „Guilt Gifts Puppetry” în secţiunea „Social Campaigns”, GLITCH pentru proiectul „The Morality Stoplight” în secţiunea „Art, Culture, Media and Entertainment”, Curtea Veche Publishing pentru „BOOK A VAX” din secţiunea „Viral Non Video”.

Internetics 2021 este un proiect iniţiat de The Institute şi susţinut de UniCredit Bank. 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus