Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

Când arta cere sacrificii. Regizorul Florin Şerban, despre cât de greu i-a fost lui Adrian Văncică să joace în filmul „Nu e locul tău aici”: „E foarte departe de cum e el”

 
Când arta cere sacrificii. Regizorul Florin Şerban, despre cât de greu i-a fost lui Adrian Văncică să joace în filmul „Nu e locul tău aici”: „E foarte departe de cum e el”

Regizorul lungmetrajului românesc „Nu e locul tău aici”, Florin Şerban, despre dificultăţile întâmpinate de actorul Adrian Văncică în interpretarea rolului lui Marius Călimănescu. 

Publicitate

Ce a spus regizorul?

Cunoscut pentru producţii precum „Eu când vreau să fluier, fluier” (recompensată cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin, în 2010), regizorul Florin Şerban a explicat, într-un interviu pentru HotNews, că actorul Adrian Văncică a avut de interpretat un rol care nu îl caracterizează deloc, descriind pregătirea acestuia pentru rol drept un „iad”.

Florin Şerban:

„A fost un rol dificil fiindcă e foarte departe de cum e Adrian, a fost ceea ce se numeşte „rol de compoziţie” şi a trebuit să sape adânc că să îl scoată pe Marius din el. 

Cred că un actor trebuie să fie tare curajos să meargă până în locuri pe care nu vrea să le viziteze, mai mult, să o facă în faţa camerei, în timp ce spune un text scris de altcineva pe care trebuie să-l simtă că şi cum e al lui.

Iar asta nu doar în filmare de 20 sau 30 de ori, ci în zile şi săptămâni şi luni de repetiţii. La asta m-am referit când am spus «iad»".

Lungmetrajul „Nu e locul tău aici” a fost premiat recent cu Leopardul de Aur, primul film românesc care a reuşit acest lucru. De asemenea, producţia a câştigat alte trei distincţii importante din Elveţia:

  • Premiul Europa Cinemas Label,
  • Premiul Juriului Tânăr,
  • o menţiune specială pentru debutantul Teodor Butănescu. 

Despre ce este acest film?

Lungmetrajul prezintă povestea unui oraş din provincie, în care Marius Călimănescu, un medic respectat, interpretat de Adrian Văncică, este devastat atunci când poliţia începe să-i suspecteze fiul adolescent de crimă. 

În spatele acestei intrigi se află însă o poveste mai largă despre ruptura dintre generaţii, despre radicalizare, extremism, rasism şi despre felul în care un părinte poate descoperi că nu-şi mai cunoaşte propriul copil. 

Filmul a fost filmat în Reşiţa, locul în care a crescut regizorul. 

Florin Şerban:

„Era important pentru mine să plasez povestea într-un loc care oglindeşte personajul principal: aflat în dificultate, mândru, cândva unul dintre cele mai importante centre industriale ale României, acum marcat de nostalgie şi regret, deşi oraşul, la fel ca tatăl, nu ar recunoaşte-o niciodată.”

Citeşte şiActorul Adrian Văncică, premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo

Autor: Stefan Necoara stefan.necoarapaginademedia.ro
viewscnt

sus