Afirmaţia făcută de jurnaliştii de la România TV care spun „Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (aşa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că… a fost ajutată să se sinucidă” este considerată un derapaj de jurnalişti cu experienţă din presa de la noi.
Ce spun Mona Dîrţu, Emilia Şercan, Diana Oncioiu şi Liviu Mihaiu despre modul în care România TV a abordat subiectul şi despre "poziţia oficială" a staţiei?
Ediţiile din 19, 20 şi 21 aprilie realizate de Victor Ciutacu la România TV au conţinut şi alte declaraţii care au fost dur atacate, precum „N-aş lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine” şi „Oamenii ăia sunt tulburaţi psihic, produceau materiale de presă. Pixul domnişoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloşie poate distruge destine”.
„Discursul practicat de postul de televiziune România TV” a fost considerat de mai mulţi jurnalişti cu experienţă, precum şi de psihoterapeuţi, de reprezentanţi ai unor ONG-uri şi chiar de către persoane publice, drept unul „care incită la ură şi discriminare faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală”, într-un Apel cu mii de semnături.
Emilia Şercan, Senior Editor Press One: „Pentru aceste afirmaţii RTV trebuie să răspundă”
„Nu doar protecţia constantă oferită de CNA, ci şi lipsa de reacţie a oamenilor călcaţi în picioare, striviţi şi asasinaţi moral de România TV a făcut ca această televiziune să fie monstrul sordid de astăzi, care pretinde că livrează jurnalism.
Pe de-o parte, CNA. Instituţia care ar trebui să fie garantul aplicării legii audiovizualului, un organism în care numirile se fac politic, este cel mai eficient protector pe care RTV şi l-ar putea dori şi l-ar putea avea. (...)
Acest canal a prins curaj şi a ridicat nivelul de infamie, de abjecţie, de ticăloşie la un nivel de neimaginat pentru că oamenii călcaţi în picioare, asasinaţi moral zi de zi şi seară de seară nu l-a dat în judecată. Politicienii preferă să închidă ochii constant sperând că astfel nu vor fi striviţi şi mai rău, iar oamenii ceilalţi aşteaptă să treacă valul de infamie îndreptat împotriva lor. Eu nici nu am închis ochii, şi nici nu am lăsat valul de infamie să treacă.
Am dat RTV în judecată şi am câştigat în primă instanţă. Aştept apelul şi recursul. Atâta timp cât lumea, politicieni sau nu, nu va acţiona în judecată acest canal tv, RTV nu se va opri. Va continua să practice ticăloşie deghizată în presă. Sper că acum, după publicarea acelei revoltătoare poziţii oficiale a RTV în cazul Iulia Marin, Cătălin Tolontan va da în judecată RTV.
Afirmaţia «Iulia Marin a fost ajutată. De către Cătălin Tolontan, de către colegi (aşa cum a scris chiar ea pe Facebook). Numai că… a fost ajutată să se sinucidă» este scandaloasă şi aiuritoare. Sper să dea în judecată RTV nu numai în nume personal, ci şi în numele redacţiei, a colegilor acuzaţi alături de el că au ajutat-o pe Iulia să se sinucidă. (…) Pentru aceste afirmaţii RTV trebuie să răspundă.”
Mona Dârţu, editorul newsletter-ului MondayMemo: "Dezvăluiţi contribuţia lui Tolontan, dacă vă ţin probele"
„Păi dezvăluiţi «contribuţia lui Cătălin Tolontan», dacă vă ţin probele. Vă ţin? Vă ţin şi la tribunal? Sunteţi siguri? Că eu până acum am văzut zero «demonstrandum».
Am văzut doar un titlu bombastic şi nişte emisiuni în care acuzaţi un om - şi o echipă întreagă - că ar fi «exploatat-o» pe Iulia, ar fi «abandonat-o», şi pe deasupra ar fi nesocotit legea, bunul simţ şi «deciziile» medicului, împingând-o pe Iulia acolo unde e azi.
RTV ar trebui chemată în instanţă luni dimineaţă să probeze toate afirmaţiile - deocamdată neprobate - din propria “poziţie oficială”, notează jurnalista.
Zero probe că Tolontan "incită public". Zero “demonstrandum”. E adevărul "foarte uşor de stabilit"? Da, ar putea fi stabilit - dar doar pe bază de probe, scrie mona Dîrţu, care demontează punct cu punct poziţia staţiei de ştiri (poziţia România TV se deschide cu Q.E.D).
Câteva dintre ele:
1. RTV nu prezintă, în acest “Q.E.D.”, nicio probă că Iulia Marin “a fost ajutată să se sinucidă”, iar formularea “datele şi informaţiile strânse până astăzi” care “nu mai lasă loc de nici o îndoială” induce în mod perfid ideea că RTV a “strâns date şi informaţii” despre cum Iulia Marin “a fost ajutată să se sinucidă” - “de către Cătălin Tolontan, de către colegi”. Probe, date, informaţii? Zero probe, date, informaţii. Zero “demonstrandum”.
2. RTV nu prezintă, în acest “Q.E.D.”, nicio probă despre cum a încălcat angajatorul Iuliei Marin “legislaţia muncii din România”. Nu ne spune care a fost “decizia medicului Iuliei Marin”. Nu ne spune cum “jurnalistul Cătălin Tolontan a decis să o susţină şi să o încurajeze” pe Iulia, încălcând deopotrivă legislaţia muncii şi “decizia medicului Iuliei Marin” (care decizie, mai exact?).
3. RTV nu prezintă, în acest “Q.E.D.”, nicio probă despre ce spunea “legea”, ce spunea “bunul simţ” şi ce spunea “decizia medicului” (care medic? a vorbit cumva RTV cu medicul Iuliei Marin?). E oare plauzibil să credem că un medic nenominalizat, care o avea în îngrijire pe Iulia, ar fi vorbit cu presa despre afecţiunile de care un pacient de-al său suferea?
4. RTV afirmă că “domnul Redactor-Şef Cătălin Tolontan” a declanşat un “scandal” pentru a “ascunde responsabilitatea legală şi morală” pe care ar avea-o în cazul morţii Iuliei Marin. “Domnul Cătălin Tolontan” nu e redactor-şef, guys. Şi nu a declanşat nimic, cu atât mai puţin un “scandal” - cel mult a girat, am putea presupune, dar nu ştim precis, un text de câteva fraze în care redacţia Libertatea a anunţat că Iulia nu mai e.
“Scandalul” e în capul vostru, care aţi făcut o emisiune anunţată pe ecran cu cuvintele “CONTROVERSA DESPRE MOARTEA VEDETEI” (“care controversă”? care “vedetă”?). Şi nu, nu aţi prezentat nicio probă că Tolontan/Libertatea ar purta în vreun fel “responsabilitatea legală şi morală” pentru moartea unei colege - cu atât mai puţin pentru că ar fi “ascuns” că ar avea vreo o responsabilitate. Cum stăm, în final, cu afirmaţiile din fraza de mai sus? Zero probe. Zero “demonstrandum”.
5. POZIŢIA OFICIALĂ A RTV: “Coordonatorul editorial al ziarului Libertatea ar fi trebuit să-şi ceară scuze public şi să regrete sincer moartea jurnalistei şi să ia măsuri ca astfel de episoade să nu se mai repete în nicio redacţie şi la niciun loc de muncă. Ar fi trebuit să convingă orice persoană cu responsabilităţi să ajute persoanele cu probleme psihice să aibă un loc de muncă adecvat situaţiei medicale (aşa cum stabilesc şi decid medicii)”.
Opinie personală: RTV ar trebui să-şi ceară scuze public pentru că nu-şi face meseria de a prezenta publicului probe - probe verificabile - pentru a-şi susţine “poziţia publică” pe care şi-a împopoţonat-o cu “Q.E.D”.
Diana Oncioiu - Să fie lumină: „E o ruşine să faci asta unei colege jurnaliste. E o ruşine să faci asta unui om”
„RTV a ieşit cu o poziţie oficială după emisiunile lui Victor Ciutacu despre cazul morţii colegei Iulia Marin. Pe scurt, nu mai este vorba de Iulia, ci de Cătălin Tolontan şi redacţia Libertatea care «au ajutat-o pe Iulia să se sinucidă». Aceasta este marea anchetă la care lucrează Ciutacu. Fiind o poziţie oficială ea e practic asumată de toţi angajaţii postului.
Nu e poziţia lui Ciutacu sau a unui alt producător/moderator/operator/reporter. E poziţia postului format din toţi operatorii, toţi moderatorii, toţi reporterii, redactorii, editorii de imagine şi aşa mai departe.
O să fac un vanghelism şi o să spun că o redacţie care acceptă şi susţine acel comunicat e o ruşine. E o ruşine să faci asta unei colege jurnaliste. E o ruşine să faci asta unui om. E o ruşine să faci asta şi să ai pretenţia că serveşti interesul public.
Comunicatul RTV e de manual pentru toţi studenţii care vor să înţeleagă ce nu e jurnalismul. Jurnalismul nu înseamnă să aduni la un loc fantezii, conspiraţii, minciuni. Jurnalismul nu înseamnă să faci acuzaţii, să denigrezi, să discriminezi.
Cei care cred că fac presă la RTV să se mai gândească încă o dată. Şi vă rog nu-mi spuneţi în comentarii că la RTV sunt şi jurnalişti ok. După poziţia oficială publicată ieri, la RTV nu mai e niciun jurnalist.”
Liviu Mihaiu: „Moartea Iuliei Marin nu era subiectul unei anchete jurnalistice”
„Să luăm aşa, jurnalistic, cazul încleştării dintre RTV şi Libertatea pe «subiectul» morţii ziaristei Iulia Marin. La rece. Mai ales că ştiu «taberele». Bine. Mai bine decât vă puteţi inchipui. Moartea Iuliei Marin nu era subiectul unei anchete jurnalistice, ci cu totul altceva, şi anume proporţiile nedeclarate şi devastatoare ale depresiei, care este boala secolului.
Şi care ar trebui să fie subiectul unei campanii în care statul să fie făcut părtaş la indiferenţa faţă de această pandemie la care România este campioană europeană.
Repet: dosarul clinic al Iuliei NU era subiect de presă. Relevanţa interesului public era zero aşa cum a fost abordat (legalitatea existenţei ei ca angajat al trustului Ringier). Ca să nu mai vorbim de notorietatea extrem de scăzută a numelui.
Dacă era dosarul clinic al unui demnitar de ale cărui decizii depindeau vieţile românilor şi siguranţa lor, atunci era altă discuţie.
Singura motivaţie pentru abordarea acestui non subiect, dincolo de apetenţa mortuară a televizunilor de rating din România-statistic cele mai morbide din UE - a fost răfuiala lui Ciutacu cu Tolo.
S-a mai intâmplat la Antena 3, gen Badea vs Tolo. E mai veche treaba asta anti Tolo. Solidaritatea de breaslă nu există. O ştiu pe pielea mea. Când am fost pur şi simplu linşat de câteva ori în presă nu pentru ce am făcut, ci pentru ce n-am făcut. Nu dezvolt. Nu cazul meu este în discuţie.
În aceeaşi ordine de idei, în România televizunilor de ştiri, tot statistic vorbind, cel mult 10% dintre ştiri sunt de interes naţional şi cetăţenesc. Restul sunt nonştiri, infoteiment sau hipnocatastrofic info de genul breaking news: «Afară plouă cu găleata».
Într-o ţară călărită la cel mai sinistru mod sud american de către secrete şi în care coaliţia politică fură miliarde cu zece mâini zilnic, şi în care clasa politică cheltuie cu mituirea presei 60% din banii primiţi prin lege, cazul Iuliei nu ar fi trebuit să fie decât cel mult o ştire omagială.
Mai ales că această tânără ziaristă a produs o anchetă pe care generaţia noastră de ziarişti, cea a anilor ’90, nu a putut o produce. Cea despre una dintre imaginile simbol ale Mineriadei din iunie ’90 «Femeia în Rochie albastră». Dzeu s-o odihnească. Dzeu să-i ierte.”
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
