
Sirenele continuă povestea. De marţi, 17 iunie, fiilmul Sirenele 2: Insula misterioasă poate fi vizionat în cinematografele din ţară.
Filmul continuă povestea celor trei sirene – Selena, Milen şi Lena – aflate de această dată pe o insulă misterioasă, unde încearcă să renunţe la puterile lor magice. Însă pericolele sunt mai aproape ca niciodată, iar salvarea vine doar prin noi forţe şi prietenii neobişnuite.
Distribuţia filmului îi reuneşte pe: Andra Gogan, Constantin Cotimanis, Anca Sigartău, Ştefan Iancu, George Piştereanu, Daria Meluţă şi Maria Dinu, într-o producţie regizată de Răzvan Gogan (fratele Andrei Gogan) şi scrisă de Rareş Fota.