Skip to main content

TVR. Meseria, plătită ca spor! Angajaţii TVR vor lua spor pentru că merg pe teren!

 
Foto: George Călin, Inquam Photo
Foto: George Călin, Inquam Photo

TVR. O parte obligatorie a meseriei de jurnalist - mersul pe teren - este plătită ca spor la TVR! Cel puţin aşa apare în Contractul Colectiv de Muncă pe care conducerea Televiziunii Publice urmează să îl semneze cu unul dintre sindicatele din TVR: MediaSind.

Publicitate

Potrivit negocierilor dintre sindicate şi conducere, cei de la carele de transmisie (al căror job presupune oricum deplasarea) vor avea spor permanent de 10% din salariu.

Şi jurnaliştii vor fi plătiţi în plus pentru că merg pe teren, însă nu permanent (precum cei de la tehnic), ci doar dacă au deplasări. Tot 10%.

Iniţial, sindicatul ceruse 20% pentru acest spor, însă negocierile au dus la 10 procente.

Angajaţii TVR au 10% spor pentru deplasări dar, în acelaşi timp, beneficiază de şi de 230 de lei pe zi (pentru cazare) şi 50 de lei pentru diurnă.

Sporurile vin după ce angajaţii au obţinut, pe lângă aceste sporuri, încă 12% în plus, adică indexarea salariilor din TVR cu rata inflaţiei.

Cum arată cele două capitole agreate de sindicate cu şefii TVR:

(1) Spor de muncă  în condiţii de teren, acordat salariaţilor a căror muncă presupune realizarea sarcinilor de serviciu  prin deplasarea pe teren în oraşul de reşedinţă al Angajatorului, precum şi în restul ţării sau străinătate, după cum urmează:

(a) Spor permanent, consemnat prin act adiţional la CIM, in cuantum de 10% din salariul de baza al salariatilor, pentru angajaţii serviciilor care prin natura activităţii curente îşi desfăşoară activitatea pe teren, respectiv serviciul Care de Reportaj şi Serviciul Transmisii;
 
(b) Spor în cuantum de 10% din salariul de bază, cu confirmarea lunară a şefului ierarhic, acordat proporţional cu zilele lucrate în acest regim, pentru ceilalţi angajaţi a căror muncă presupune realizarea sarcinilor de serviciu pe teren;
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Moacă Moacă
    Eu zic ca ăștia care au negociat, sa se pregătească sa-si pună in practica experiența dobândită in redactarea acestui CCM. Ca vor avea de făcut proiecte de emisiuni, scenarii, decupaje.
    Abia aștept:
    Scenariul: Gabriel Sirmei
    Regia artistica: Sorin Torica
    Un format de: Robert Cișmigiu Și să nu uit să îl pună la muncă și pe Cezar Ion. Un profitor. Fără realizări în profesie. Genul de băiat de treabă cu toată lumea, care nu te ajută cu nimic concret.
  • SobySobea SobySobea
    *4 ani
    Scuze pentru greșeală la opinia mea!
  • SobySobea SobySobea
    @Leo, de Digi 24 ce mai zici? Văd că sfânta treime de la Digi 24 (Prelipceanu, Pândaru și Negruțiu) au început să ia nume de la alte posturi, precum Antena 3, Realitatea Plus și altele.

    Am dat acum la Digi 24, văd că tot apar oameni noi de la alte posturi și la Antena 3 a început să plece prea mulți oameni în ultima vreme: Ce se întâmplă cu Antena 3? Gâdea l-ar fi luat pe Ioniță de la Digi 24, cel care strica Digi 24 cu Prelipceanu și vor să strice Antena 3? Sper să nu-l transforme într-un post generalist, sper să rămână un post de știri ca de obicei și parteneriatul lor cu CNN să rămână. În 2019, Antena 3 era bine și nu era probleme la ei, în timp ce Digi 24 era în moarte clinică, scotea emisiuni și au plecat mai mulți realizatori și prezentatori. Acum în 2022, Digi 24 nu mai este în moarte clinică, vor avea emisiuni noi și oameni noi de la alte posturi, în timp ce Antena 3 este pe cale să fie în moarte clinică, nu au scos decât o emisiune anul acesta din grila lor, urmează să scoată mai multe emisiuni și au început să plece prea mulți la alte posturi. Faptul că Digi 24 a dat un filmuleț cu Dimitri, eu cred că a început să aducă oamenii de la Antena 3 care au dat și filmulețul ăla de la un joc video și nu a primit nicio sancțiune.

    Nu mai mă uit la Antena 3 pentru că a devenit o copie România TV cu puține fake news-uri și am început, în sfârșit, să mă uit la Digi 24: La ce prezentatori prompteriști au, sper să nu mai fie Digi 24 un canal de infotainment, ci un canal adevărat de știri. Se pare că Gâdea a devenit o copie a lui Prelipceanu, doar că Sinteza zilei este un talk show, nu o emisiune de știri amestecată cu talk show și Gâdea, împreună cu Ioniță vor să strice postul Antena 3, rușine!

    Deja avem 2 posturi de știri semi-decedate: Aleph News (în ultima vreme văd că dimineața difuzează reluări, ei au doar program live de la 10 la 24 și majoritatea din grila lor de programe sunt reluări) și B1 TV (au probleme financiare demult, anul acesta au plecat 2 realizatori importanți și văd că B1 TV investește mai mult în documentare decât în emisiunile de știri și publicistică, cu toate faptul că B1 TV dă documentare interesante, nici măcar nu mai seamănă cu B1 TV de când era generalist și de când a fost în primii 5 ani de când s-a transformat într-un post de știri: 2011-2015, de când a început problemele la B1 TV). De ce mai e nevoie de Antena 3 ca un post de știri semi-decedat?

    Mai aștept luni să aud știri legate de Antena 3, dacă mai aud plecări de la Antena 3, deja nu vreau să mai aud de Antena 3 și de Gâdea care a devenit mai obositor și o copie Prelipceanu în ultima vreme.
  • Leo Leo
    Cu riscul de a ma repeta (si ma repet) TVR si radiourile publice (ca "ie mai multe") sunt ***, si trebuiau extirpate de mult !!!
  • Torica Torica
    Deci, sa intzelegem ca Livia Serban Iancu, Madalina Radulescu, Horia Grusca, Doina Gradea, Cornel Calota, Dan Manoliu plus alte simboluri ale taiatului de frunze la caini se mai aleg cu cate 12-15 milioane in plus la deja salariile alea faraonice pe care le incaseaza?
  • Insider Insider
    Petrisor Obae, mai ia una din CCM-ul gandit de geniile carpatine Torica si Godinac: sindicatele au membri cu drepturi depline in comisiile de cercetare disciplinara! E caz unic in lume.
  • Loire Stephanescu Loire Stephanescu
    Dincolo de *** care ar trebui sa anuleze sine-die actiunea, aici e vorba de discriminare crasa in favoarea alora de la Mediasind, ai caror membri sunt 90% dintre cei de la Care de Reportaj si Transmisii. Cum adica un lefegiu smecher sa ia automat spor 10% doar ca ar putea merge pe teren, in timp ce alt lefegiu sa ia doar pentru ziua in care merge in deplasare? Deci, un cameraman de la Care ia 10% forever (desi poate intr-un an nu pleaca din oras), in timp ce unul de la Stiri nu ia decat, eventual, pt ziua in care e plecat (si asta cu aprobarea sefului). Asta e, dragi colegi, lupta Mediasind si a lui Sorin Torica pt binele propriilor buzunare!
  • Roland Roland
    Cand prime-time-ul de week-end e ocupat cu Operatiunea Monstrul,
    Cand jumatate de an TVR1 da in nestire reluari,
    Cand 90% din emisiuni sunt niste dialoguri trase de par,
    Cand meritocratia nu exista,
    Cand concursurile de angajare sunt 100% necredibile,
    Cand la marile drame ale Romaniei reactia este intarziata,
    Cand privatii acestei tari sunt cocosati de taxe si impozite,

    Niste baieti destepti mai dijmuiesc poporul cu 10% doar pentru ca ne fac onoarea sa apara pe la serviciul unde, oricum, sunt platiti degeaba.
  • Dan SALCEA Dan SALCEA
    De ce m-ai cenzurat, tovarășul Obae? Ca am spus adevărul?
  • jk jk
    Adevarul e ca e ceva fantastic sa muncesti la stat
  • Fram, ursul polar Fram, ursul polar
    Dupa pensii nesimtite uite ca Statul e in stare si de sporuri nesimtite. Credeam ca acest Mediasind lupta pentru jurnalisti, nu ii pune sub nivelul caratorilor de cabluri si nici nu-i face sa fie priviti stramb de societate.
  • Wagner Wagner
    A semnat aşa ceva numitul Dan Turturică? Dacă da, înseamnă că vrea să transmită zilnic reportaje din puşcăriile patriei! ***
  • SobySobea SobySobea
    @Adi, să se desființeze TVR și trebuie reformatat, la fel ca și cum s-a întâmplat la greci în 2013.

    La Radio România sunt probleme sau nu?
  • Pandele Pandele
    Sindicatul Roman al (chipurile) Jurnalistilor Mediasind, care are doar 400 de membri in SRTv, a incropit aceasta capusare a banului public pentru voturi. Este vorba de avantaje pentru toti manivelistii si cablagiii care se baga prin deplasari cate 40 de insi cand ar putea fi la jumatate. Oricum TVR plateste sporuri pentru lucrul in weekend si cand sunt sarbatori legale, iar la o deplasare de peste 120 km se da suma forfetara de 240 lei pentru cazare si diurna de 50 lei. Hai sa luam de exemplu un concert-fantoma din weekend al Iulianei Tudor, la care nu se uita nimeni si care e decartat de primarii:
    - lucrezi sambata si duminica, ti se plateste dublu fiecare zi;
    - ai 2 X 50 lei diurna + 2 X 240 lei suma forfetara cazare (de aici ramai cu bani pt ca dormi ieftin si claie peste gramada prin pensiuni);
    - ai deja 11.51% spor ajustat cu inflatia (toata lumea are);
    - aia de la Tehnic, Transmisii si Care mai au si 10% peste toate astea doar ca merg pe teren.
    Poate se sesizeaza DIICOT sau DNA, totusi!
  • Dan SALCEA Dan SALCEA
    ***

Trimite un comentariu

sus