Skip to main content

TVR. Meseria, plătită ca spor! Angajaţii TVR vor lua spor pentru că merg pe teren!

 
Foto: George Călin, Inquam Photo
Foto: George Călin, Inquam Photo

TVR. O parte obligatorie a meseriei de jurnalist - mersul pe teren - este plătită ca spor la TVR! Cel puţin aşa apare în Contractul Colectiv de Muncă pe care conducerea Televiziunii Publice urmează să îl semneze cu unul dintre sindicatele din TVR: MediaSind.

Publicitate

Potrivit negocierilor dintre sindicate şi conducere, cei de la carele de transmisie (al căror job presupune oricum deplasarea) vor avea spor permanent de 10% din salariu.

Şi jurnaliştii vor fi plătiţi în plus pentru că merg pe teren, însă nu permanent (precum cei de la tehnic), ci doar dacă au deplasări. Tot 10%.

Iniţial, sindicatul ceruse 20% pentru acest spor, însă negocierile au dus la 10 procente.

Angajaţii TVR au 10% spor pentru deplasări dar, în acelaşi timp, beneficiază de şi de 230 de lei pe zi (pentru cazare) şi 50 de lei pentru diurnă.

Sporurile vin după ce angajaţii au obţinut, pe lângă aceste sporuri, încă 12% în plus, adică indexarea salariilor din TVR cu rata inflaţiei.

Cum arată cele două capitole agreate de sindicate cu şefii TVR:

(1) Spor de muncă  în condiţii de teren, acordat salariaţilor a căror muncă presupune realizarea sarcinilor de serviciu  prin deplasarea pe teren în oraşul de reşedinţă al Angajatorului, precum şi în restul ţării sau străinătate, după cum urmează:

(a) Spor permanent, consemnat prin act adiţional la CIM, in cuantum de 10% din salariul de baza al salariatilor, pentru angajaţii serviciilor care prin natura activităţii curente îşi desfăşoară activitatea pe teren, respectiv serviciul Care de Reportaj şi Serviciul Transmisii;
 
(b) Spor în cuantum de 10% din salariul de bază, cu confirmarea lunară a şefului ierarhic, acordat proporţional cu zilele lucrate în acest regim, pentru ceilalţi angajaţi a căror muncă presupune realizarea sarcinilor de serviciu pe teren;
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mark mark
    „ai căror job presupune...”
    cred că e al căror job...
  • Adi Adi
    Uluitor! Acest TVR chiar este o bătaie de joc la adresa acestei țări! Pe bune. Să faci rating mai mic decât Etno sau Minimax cu buget de 100 de ori mai mare( poate și mai mult, am zis și eu o cifră la intamplare) si să continui să-ti bați joc de bani, e ceva de neimaginat! Problema e că nici măcar nu sunt banii produși de tine! Rușine e puțin spus. Eu sunt dispus sa plătesc lunar un abonament ca să dispară TVR!

Trimite un comentariu

sus