O fată rănită, o melodie şi mii de vizualizări. Dacă ai intrat în ultimele zile pe internet, sunt şanse mari să fi dat peste (deja) celebrul "Alex Stamate".
O singură replică dintr-o melodie lansată pe TikTok a fost suficientă pentru a da naştere unuia dintre cele mai mari trenduri româneşti ale verii.
În doar câteva zile, versul „Alex Stamate, băiatul care m-a rănit” a fost preluat în zeci de clipuri.
Dacă internetul l-a transformat în „inamicul public” al momentului, brandurile au văzut imediat oportunitatea. Rezultatul? Alex Stamate a fost "interzis", pe rând, din festivaluri, farmacii, mall-uri şi chiar magazine de materiale de construcţii.
Ce branduri au intrat în joc?
„Alex Stamate, nu mai ai voie la Untold”, anunţă Untold într-o postare pe reţelele sociale.
Lidl a scris pe Tiktok: „Nu e o zi bună să te numeşti Alex Stamate”.
Pro TV a spus că a „întrebat 100 de urmăritori, care-i treaba cu Alex Stamate?” într-o postare pe Instagram.
Nici Farmacia Tei nu l-a iertat, „Alex Stamate, nu mai ai voie în Farmacia Tei.”
Lista nu se opreşte aici. AFI Cotroceni s-a alăturat trendului cu propria interpretare: „Alex Stamate, dacă o duceai în Afi, poate nu mai ieşea piesa.”
Şi festivalul Beach, Please a anunţat că unul dintre artiştii lui îl caută pe Alex Stamate.
Un salon de tatuaje a făcut şi el referire la Alex Stamate, iar o companie de materiale de construcţii a adaptat gluma la propriul domeniu. Tot mai multe afaceri au început să publice versiuni similare, fiecare încercând să îşi pună amprenta pe fenomenul care domină TikTok-ul românesc.
Şi Cdon Maticiuc şi Anghel Damian apar într-o postare legată de Alex Stamate.
Galeria Foto. Brandurile şi Alex Stamate
VIDEO. Laura Bălan - Alex Stamate
Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro











