Avem şefi la TVR şi la Radio. Dan Turturică, fost Digi şi România Liberă, a fost numit noul preşedinte-director general al Televiziunii Publice.
În acelaşi timp, Răzvan Dincă, fost director al Operei Naţionale Bucureşti, este noul şef al Radioului Public.
Turturică a fost propus de Guvern, în timp ce Dincă a fost propus din partea PSD.
Pe lângă cei doi şefi, au fost numite şi Consiliile de administraţie ale celor două instituţii. Radu Herjeu, fost membru CNA, este în conducerea Radioului. De asemenea, Georgică Severin, fost şef la SRR, face parte din noua conducere TVR.
Mandatul este de patru ani.
Reacţie pe Facebook a lui Turturică
La scurt timp după votul din Parlament, Dan Turturică a reacţionat pe Facebook. Acesta a scris un scurt mesaj:
„În urmă cu câteva minute, Parlamentul m-a numit Preşedinte-Director General al TVR. Mai mult decât rezultatul votului din plen, m-a bucurat rezultatul votului din Comisiile reunite de Cultură, care a înaintat propunerea.
Niciun vot împotrivă. Mă face să sper că se poate face treabă deasupra tensiunilor politice. Ştiu că va fi greu, dar nu imposibil”, a scris jurnalistul care deţine site-ul Universul.net.
Cine face parte din cele două CA-uri
Paginademedia.ro prezintă lista celor două Consilii de administraţie pentru Radio, respectiv TVR, conform Ştirilor TVR:
SRTV:
- Georgică Severin, Lucian Ghimişi şi Anca Dindirică (propuşi de PSD)
- Radu Carp şi Mihai Firică (PNL)
- Valentin - Andrei Enescu (USR)
- Hajnalka Nagy-Debreczeni (UDMR)
- Dorothea Ionescu (AUR)
- Christel Ţopescu (propunerea Administraţiei Prezidenţiale)
- Dan Cristian Turturică (propunerea Guvernului)
- Dietlinde Dinesz şi Gabriela Luminiţa Iordănescu (propuneri ale angajaţilor)
- Borislav Velmirovici (din partea Minorităţilor naţionale).
SRR:
- Ruxandra Săraru, Radu Herjeu şi Răzvan-Ioan Dincă, propuşi de PSD
- Radu F. Alexandru şi Alexandra Bogdan, propuşi de PNL
- Liviu Popescu, propus de USR
- Annamaria Maria Bodoczi, propusă de UDMR
- Dragoş Daniel Pătlăgeanu, propus de Preşedinţie
- Maria Ţoghină, propusă de Guvern
- Oana Rusu şi Marius Dorian Tănase, reprezentanţi ai salariaţilor
- Milan Manyura - minorităţi
- Sorin Faur, propus de AUR.
Detalii complete despre fiecare dintre aceştia, AICI
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii