TVR a demarat procedurile pentru desemnarea membrilor Consiliului de Administraţie, după ce în ultimele şase luni postul public a fost condus de un director interimar.
Procedura este în faza de înscriere a candidaţilor şi se va încheia astăzi, 4 noiembrie, la ora 18.00.
Din informaţiile Paginademedia.ro, s-au înscris deja doi candidaţi pentru a ocupa cele două locuri de reprezentanţi ai angajaţilor în Consiliul de Administraţie. Este vorba despre Monica Ghiurco, care a mai ocupat această funcţie şi în mandatul Doinei Gradea, şi Dorin Chioţea, realizator de emisiuni la TVR şi şef al departamentului sport.
Ambii şi-au anunţat candidaturile pe grupul de Facebook al TVR.
Monica Ghiurco:
„Vă anunţ că m-am decis să candidez. Îmi voi depune candidatura în cel mult o oră. Vă mulţumesc foarte mult pentru susţinere, vouă, celor care credeţi în continuare în mine. Iar celorlalţi le spun că le respect opinia. Să ne ajute Dumnezeu să ne alegem cei mai buni reprezentanţi pentru vremurile care ne aşteaptă! Succes tuturor candidaţilor!
PS. Vă asigur că indiferent de rezultat, eu nu mă voi schimba, veţi putea conta pe mine în tot ce va urma, pentru că nu voi putea să-mi clădesc fericirea într-o mare de nefericire. Dacă nu ne va fi mai bine tuturor, infime şanse să ne meargă bine individual… Dacă voi pierde, o voi lua ca pe o lecţie dură, dar probabil meritată, din care voi avea de învăţat. Iar dacă nu, nu vă va părea rău!”
Dorin Chioţea:
„În urmă cu mai bine de o lună, mi-am depus candidatura pentru CA al TVR. Sunt conştient că după atâtea dezamăgiri pare aproape imoral să mai vină cineva să mai ceară votul cuiva. Acesta este un gest de conştiinţă care implică valorile pe care ni le asumăm şi o viziune în care credem.
Nu voi face promisiuni deşarte ca monedă de schimb. Mă opresc şi din certurile cu oamenii mici care vor să perpetueze adversitatea şi non-valoarea în această instituţie de prestigiu. Veţi avea în curând programul meu care pleacă de la două cuvinte: Onoarea Muncii. Hai România!”
Citeşte şi: Fără şefi la TVR şi Radio. Au expirat mandatele conducerii interimare. Efecte importante
Potrivit calendarului de la TVR, campania electorală se va desfăşura între 4 noiembrie ora 21.00 şi 8 noiembrie ora 21.00. Iar votul va avea loc pe 9 noiembrie, urmând ca pe 10 noiembrie să se anunţe câştigătorii.
În urma alegerilor vor fi selectaţi doi membri titulari şi doi supleanţi.
Amintim că, pe 11 mai Consiliul de Administraţie al TVR, în frunte cu Doina Gradea, a fost demis de Parlament, prin respingerea Rapoartelor de Activitate ale TVR pentru anii 2017, 2018 şi 2019.
După demiterea Doinei Gradea, TVR a fost condus de Ramona Săseanu, din funcţia de director general interimar.
Pe lângă cei doi membri, reprezentanţi ai salariaţilor, Consiliul de Administraţie va avea încă 11, ce urmează să fie numiţi astfel:
opt din partea grupurilor parlamentare, potrivit ponderii lor în Parlament, unul din partea Preşedintele României, unul din partea Guvernului şi unul din partea minorităţilor naţionale.
Consiliul de Administraţie este numit pe o perioadă de patru ani, iar Preşedintele CA este validat de către Parlament dintre membrii titulari.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii