Skip to main content

INTERVIU. Valeriu Ilisie, actor şi influencer: „Încerc să mă ajut de vizibilitatea pe care social media mi-o poate oferi pentru a-mi contura şi mai clar imaginea de actor”

 
INTERVIU. Valeriu Ilisie, actor şi influencer: „Încerc să mă ajut de vizibilitatea pe care social media mi-o poate oferi pentru a-mi contura şi mai clar imaginea de actor”

INTERVIU. „Încerc să mă ajut de vizibilitatea pe care social media mi-o poate oferi pentru a-mi contura şi mai clar imaginea de actor”, ne spune Valeriu Ilisie, actor şi creator de conţinut, într-un interviu pentru Paginademedia.

Publicitate

Valeriu Ilisie a devenit cunoscut publicului datorită rolului pe care l-a avut în Lia - soţia soţului meu, un serial care a fost difuzat la Antena 1.

„În Lia am ajuns să joc în urma unui proces de casting foarte îndelungat, iar rolul din acest serial mi-a schimbat fără doar şi poate viaţa”.

În prezent, Valeriu poate fi văzut tot într-un serial la Antena 1, mai exact în Iubire cu parfum de lavandă.

„E vorba de un personaj cu un comportament foarte diferit de al meu, care îmi solicită creativitatea şi îmi testează limitele înţelegerii. Asta îmi place la nebunie. Pentru asemenea experienţe mi-am ales această meserie”, spune el despre rolul din Iubire cu parfum de lavandă.

Pe lângă serialul TV, cei de acasă îl pot urmări şi în social media. Pe Instagram are 29.7 mii urmăritori, iar pe Tik Tok are peste 90 de mii.

Mai multe detalii, în interviul de astăzi cu Valeriu Ilisie:

Paginademedia.ro: Cum ai început activitatea ta din online? A fost o alegere strategică sau a venit natural, din dorinţa de a te exprima?

Valeriu Ilisie: Activitatea mea în online nu a venit din dorinţa de a mă exprima. Cred că a fost cât s-a putut de naturală şi sper că asta a văzut şi lumea.

În momentul în care am obţinut o oarecare vizibilitate prin prisma carierei pe care o am, am decis că ar fi benefic pentru evoluţia imaginii mele să fac publice mai multe aspecte din viaţa mea de zi cu zi şi am realizat că o cale destul de simplă pentru a face asta e prin a face content pe social media.

De aceea conţinutul meu nu este ţintit doar spre o anumită direcţie şi aleg să împărtăşesc cât mai multe din ceea ce fac.

Paginademedia.ro: Ce tip de conţinut îţi place cel mai mult să creezi? Cum îţi gestionezi imaginea între actorul Valeriu şi influencerul Valeriu?

Valeriu Ilisie: Nu-mi place să creez un anumit fel de conţinut. Îmi place să postez ce consider că mă reprezintă. Nu mă consider deloc un influencer.

Cred despre mine că menirea mea este aceea de a fi actor şi încerc să mă ajut de vizibilitatea pe care social media mi-o poate oferi pentru a-mi contura şi mai clar imaginea de actor. Influencerul din mine vrea doar să influenţeze oamenii care îl urmăresc să facă mereu ceea ce le place.

Mai mult decât atât, mă gândesc că există oameni interesaţi de viaţa actorilor din spatele camerelor şi atunci încerc să ofer răspunsuri acestor curiozităţi.

Paginademedia.ro: Ce ţi se pare cel mai provocator când vine vorba de social media? Hate-ul, constanţa, algoritmii?

Valeriu Ilisie: Cea mai mare provocare pentru mine când vine vorba de social media este fără doar şi poate constanţa. Hate-ul nu îl pun la suflet niciodată, algoritmul nu mă interesează pentru că nu postez pentru cifre, ci pentru a transmite oamenilor mesajul pe care consider că îl am de transmis, în schimb constanţa de a posta se referă la o disciplină pe care nu am dobândit-o încă, deşi mi-ar plăcea.

Cred că orice te poate disciplina mai mult sau mai puţin reprezintă un câştig personal. Deci constanţa de a posta pe social media reprezintă pentru mine un pariu pe care sper că în cel mai apropiat viitor o să îl câştig.

Paginademedia.ro: Cum ai ajuns să joci în „Lia – Soţia soţului meu” şi ce a însemnat pentru tine acest rol?

Valeriu Ilisie: În Lia am ajuns să joc în urma unui proces de casting foarte îndelungat, iar rolul din acest serial mi-a schimbat fără doar şi poate viaţa.

Conştientizarea faptului că fac ceea ce iubesc “for a living” m-a făcut să devin mult mai recunoscător.

Paginademedia.ro: Ce ai învăţat din experienţa acestui serial şi cum te-a ajutat în dezvoltarea ta profesională?

Valeriu Ilisie: Lucrul numărul 1 pe care l-am învăţat din această experienţă este importanţa disciplinei! Nu o să poţi să reuşeşti niciodată să fii profesionist şi să lucrezi la cel mai înalt nivel fără să-ţi iei treaba foarte în serios.

Fiecare trebuie să ştie ce are de făcut, iar respectul faţă de munca celor din jur trebuie să atingă cote maxime.

Paginademedia.ro: Ai avut vreo scenă care te-a scos complet din zona ta de confort? Cum ai gestionat momentul?

Valeriu Ilisie: Ca să fiu sincer, secvenţele în care am de jucat anumite dureri interioare mă scot total din zona de confort pentru că mă duc în anumite zone ale mele de care eu încerc să scap în viaţa mea reală.

Totuşi, oamenii din echipa artistică a serialului care se află în spatele camerelor mă readuc mereu cu picioarele pe pământ şi mă ajută să îmi fac treaba cât mai bine fără să amestec viaţa mea personală cu cea a personajului.

Paginademedia.ro: Cei de acasă te pot vedea acum în Iubire cu parfum de lavandă. Cum e personajul tau?

Valeriu Ilisie: Într-adevăr, acum am un rol în serialul Iubire cu parfum de lavandă, iar acest rol este foarte provocator pentru mine.

E vorba de un personaj cu un comportament foarte diferit de al meu, care îmi solicită creativitatea şi îmi testează limitele înţelegerii. Asta îmi place la nebunie. Pentru asemenea experienţe mi-am ales această meserie. Vreau să fiu pus în cât mai multe situaţii diferite.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus