Skip to main content

VIDEO. Adelin Petrişor, jurnalist „...Dintr-o greşeală”. Visa cu totul altceva. Povestea ziaristului de război, spusă faţă în faţă cu studenţii în Studioul Paginademedia.ro

 
VIDEO. Adelin Petrişor, jurnalist „...Dintr-o greşeală”. Visa cu totul altceva. Povestea ziaristului de război, spusă faţă în faţă cu studenţii în Studioul Paginademedia.ro

VIDEO. Cum a ajuns Adelin Petrişor jurnalist? „Dintr-o greşeală”, a fost răspunsul. Cum aşa?

Publicitate

Jurnalistul Adelin Petrişor a explicat în cadrul Open Course că parcursul său profesional nu a fost rezultatul unei alegeri deliberate, ci al unei succesiuni de întâmplări care l-au condus către jurnalism şi, ulterior, către reportajele din zone de conflict.

Citeşte şi: Pagina de media Open Course - Adelin Petrişor vine LIVE la întâlnirea cu studenţii. Poveşti din linia întâi

Adelin: „Am ajuns jurnalist de război şi jurnalist în general din întâmplare, pentru că mă pregăteam să mă fac procuror. Era visul meu din copilărie.”

La momentul respectiv, acesta era student la Drept, iar intrarea în presă a avut loc în mod neaşteptat, odată cu o experienţă în radio, care i-a oferit primul contact real cu jurnalismul. De acolo, traseul profesional a continuat în televiziune, într-un context în care presa românească se afla într-un proces accelerat de reconstrucţie după căderea regimului comunist.

Primul contact cu jurnalismul de război a avut loc în 1996, când, la vârsta de 20 de ani, a ajuns într-o zonă de conflict din sudul Libanului, într-o perioadă marcată de tensiuni militare şi instabilitate politică. Experienţa de pe teren a reprezentat un moment de cotitură, determinându-l să continue pe această direcţie profesională.

Aceasta a mai declarat că: „Într-o zonă de război oamenii nu prea mai au timp de convenţii sociale, de teatru social, de complezenţă şi sunt mult mai uşor de citit din punct de vedere jurnalistic. Poveştile sunt mult mai puternice.”

Ulterior, jurnalistul a relatat şi din alte zone afectate de crize majore, inclusiv din Albania, în contextul colapsului schemelor piramidale din anii ’90. Parcursul său profesional este strâns legat de transformările profunde prin care a trecut presa românească după 1990, perioadă în care mulţi jurnalişti au învăţat meseria direct în redacţii, din practică şi observaţie.

Cu o experienţă de aproape trei decenii în presă, Adelin Petrişor este astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi corespondenţi de război români, iar povestea sa profesională ilustrează modul în care întâmplările şi contextul istoric pot defini o carieră jurnalistică.

VIDEO. Adelin Petrişor: jurnalist de război "din întâmplare", după un vis de a deveni procuror

Articol scris de: Georgiana David

Autor: Claudia Baidoc claudia.baidocpaginademedia.ro
viewscnt

sus