Omul de radio Mihai Morar anunţă că va avea o parteneră în show-ul X Factor, pe care Antena 1 îl are în pregătire. Este vorba de o mai veche colaboratoare a Antenei, Adelina Chivu, soţia fotbalistului Cristi Chivu. Ea a prezentat în trecut ştirile din sport la postul de televiziune, după care a renunţat pentru a se dedica vieţii de familie.
„Bine ai revenit după 16 ani, Adelina Chivu ! Bucuros că prezentăm împreună noul X Factor Romania . Cred că avem multe în comun: născuţi cam în acelaşi timp, aceeaşi copilărie, aceeaşi pasiune pentru jurnalism încă de mici, am venit cam în acelaşi timp să cucerim Bucureştiul, foşti colegi de Antenă, am ştiut să facem doar fete (iar asta e o ştiinţă) şi multe piese în comun în playlist-urile personale... Iar din toamna asta ne va lega şi X FACTOR. Bine că te-ai întors. E treabă bună şi multă aici!”, a anunţat Mihai Morar pe paginile sale de socializare, în această dimineaţă.
La rândul ei, Adelina Chivu a declarat:
„După 16 ani în care am stat departe de meseria mea şi m-am bucurat de familie, am ales să mă întorc la Antena 1, să prezint împreună cu Mihai cel mai important proiect de muzică şi televiziune din lume.
X Factor combină în cel mai fericit mod două dintre pasiunile mele: poveştile de viaţă ale oamenilor şi muzica, fără de care eu nu pot să trăiesc. Deşi nu mă gândeam că drumul meu va mai fi sinonim cu televiziunea, iată că niciodată nu poţi să spui niciodată şi că toate femeile se pot întoarce la pasiunile lor chiar şi după o perioadă mai lungă sau mai scurtă în care se dedică familiei.
Natalia şi Anastasia, fetele mele, sunt fane absolute ale X Factor şi abia aşteaptă şi ele să vadă versiunea românească. Sunt fericită să revin într-o echipă cu oameni care au atât de multă experienţă în muzică şi televiziune, alături de concurenţi talentaţi, care abia aşteaptă să fie descoperiţi şi în faţa unui public care iubeşte spectacolul!”
X Factor revine în grila Antenei 1 după o pauză de doi ani, cu noi prezentatori, dar şi cu o nouă formulă de juriu. În locul Loredanei şi al lui Florin Ristei vin Puya şi Marius Moga. Marius Moga nu este la prima experienţă ca jurat. El a mai făcut parte şi din juriul Vocea României, în primele sezoane.
Cele două nume noi se alătură Deliei şi lui Ştefan Bănică.
Show-ul este în prezent în plină campanie de preselecţii ce se desfăşoară în întreaga ţară. Interesant este că pentru prima dată, show-ul X factor nu se va difzuza în acelaşi sezon cu Vocea României, principalul său concurent. Vocea României debutează la Pro TV în această săptămână.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii