Din rândul canalelor media, outdoor-ul şi internetul vor avea cea mai importantă ascensiune anul viitor, în ciuda actualului context economic internaţional, declară într-un interviu acordat Business Standard, Heinrich Schuster, directorul uneia dintre cele mai mari agenţii de publicitate outdoor din estul Europei, EpaMedia.
Publicitate
Postul public de televiziune TVR 1 le face o mare surpriză amatorilor de telenovele, începând să difuzeze de astăzi noua versiune a serialului Sclava Isaura, o producţie braziliană a anului 2004. Cele 167 de episoade ale telenovelei vor putea fi urmărite în fiecare săptămână, de luni până vineri, de la ora 11.00, scriu Evenimentul zilei şi Cotidianul.
Cotidianul: Sclava Isaura reloaded pe TVR
EVZ: Sclava Isaura revine la TVR 1 după 16 ani
Antena 3 a lansat videonews.ro, o alternativa online a ştirilor tv, scrie Jurnalul naţional. Este locul unde utilizatorii găsesc ştirile necenzurate care nu au fost prezentate la televizor.
Videonews.ro, televiziune pe net
Astăzi se relansează Realitatea FM, scrie Gândul. Postul de radio va difuza ştiri din sfert în sfert de oră, iar Robert Turcescu va realiza emisiunea România vorbeşte, între 17.15 şi 18.00.
Realitatea FM, ştiri la fiecare sfert de oră
Cei care sunt nefericiţi se uită cu până la 30 la sută mai mult la televizor, au descoperit John Robinson şi Steven Martin de la Universitatea din Maryland, scrie Adevărul. Concluziile cercetării ridică semne de întrebare legate de alte studii care spun că urmăritul programelor TV reprezintă pentru cei mai mulţi partea preferată din zi.
Nefericiţii se uită mai mult la televizor
Tot în Adevărul, un profil Cristian Martin. Nebunul din reclama Altex spune sincer că nu s-a îmbogăţit jucând în reclame TV. Dacă s-ar face un sondaj care să arate personajele memorabile din reclamele româneşti, Nebunul de la Altex se va situa pe o poziţie fruntaşă în top.
„Nebunul“ de la Altex este un actor normal
Telespectatorii au de ales între doi băieţi glumeţi, un matinal prăfuit şi altul adormit, analizează Adevărul. Două televiziuni concurează cu adevărat de la 8.00 la 10.00: Antena 1, cu Neatza cu Răzvan şi Dani şi ProTV, cu Ştirile dimineţii cu Andreea Liptak şi Mihai Dedu.
Concurenţă pentru publicul de dimineaţă
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roVestea că gigantul media RTL este interesat să intre pe piaţa din Serbia a adus această ţară în atenţia presei de profil. Financiarul îl citează pe Chris Dziadul, care a comentat la Broadband TV News: încet, dar sigur, Serbia tinde să devină una dintre cele mai dinamice pieţe TV din regiunea balcanică.
Industria TV din Serbia, în expansiune
Comentarii