Skip to main content
LIVE: Special. Realitatea TV se închide! Totul despre decizia CNA cu Mircea Toma. Interviul a fost LIVE marţi, 7 aprilie

Conţinutul ESPN ajunge în România. Ce competiţii pot fi urmărite

 
Conţinutul ESPN ajunge în România. Ce competiţii pot fi urmărite

Platforma Disney+ aduce, începând cu 7 aprilie, conţinutul ESPN şi în România, odată cu lansarea unei secţiuni dedicate sportului. Practic, abonaţii români pot accesa, în aceeaşi aplicaţie, atât filme şi seriale, cât şi competiţii sportive şi producţii ESPN.

Publicitate

Extinderea acoperă 53 de ţări din Europa şi alte regiuni, iar România este inclusă în acest val. La nivel global, conţinutul ESPN devine disponibil în aproape 100 de pieţe prin intermediul Disney+.

Oferta iniţială va varia de la o ţară la alta, dar se va extinde în anul următor la mii de evenimente live, incluzând un portofoliu divers de programe, precum transmisiuni sportive din SUA ale NBA (National Basketball Association) şi NHL (National Hockey League) – ambele începând cu sezonul 2026–2027.

Oferta include, de asemenea, sporturi universitare cu campionatele NCAA, inclusiv turneele masculine şi feminine „March Madness”, sezonul obişnuit de baschet universitar, turneele de conferinţă şi fotbalul universitar, inclusiv College Football Playoff şi meciuri de tip bowl, dar şi Little League World Series, Savannah Bananas şi multe altele.

Acest pas vine în continuarea campionatelor de baschet NCAA recent încheiate, pe care Disney+ le-a transmis în streaming în toată Europa.

Abonaţii Disney+ vor avea acces şi la colecţia premiată de documentare „30 for 30” a ESPN, o vastă colecţie de filme apreciate de critici, precum şi la anumite emisiuni de studio, printre care ESPN FC, programul global de ştiri şi informaţii despre fotbal al ESPN.  
 
Aceasta vine în completarea ofertei Dsiney+ deja disponibilă în Europa, care include Liga Campionilor Feminină UEFA, LALIGA în Marea Britanie şi Irlanda, precum şi Copa del Rey, Liga Europa UEFA, Liga Conferinţei UEFA şi DFB Pokal în ţările nordice.

Oferta va include, de asemenea, evenimentele emblematice ale KeSPA, printre care Campionatul de e-sporturi Asia Jinju 2026 şi Cupa LoL KeSPA 2026 pe pieţele din regiunea APAC.

Conţinutul ESPN disponibil pe Disney+ include deja transmisiuni sportive în direct de talie mondială, emisiuni de studio şi programe originale destinate fanilor din Statele Unite, America Latină, Caraibe, Australia şi Noua Zeelandă.

Sportul devine pilon strategic pentru Disney+

Ce spun reprezentanţii Disney+ despre noul conţinut de pe platformă:

„Sportul şi transmisiunile în direct reprezintă o componentă esenţială a ofertei noastre de pe Disney+. Ne bucurăm că putem continua succesul înregistrat până acum în rândul fanilor sportului şi că putem oferi abonaţilor din Europa şi din regiunea Asia-Pacific şi mai mult conţinut produs de ESPN”, a declarat Alisa Bowen, preşedinta Disney+. „Această lansare extinde şi mai mult portofoliul nostru în creştere de drepturi sportive locale din întreaga lume.”

„Această extindere reprezintă un nou pas important pentru ESPN şi Disney+ în angajamentul nostru faţă de iubitorii sportului”, a declarat Freddy Rolón, directorul Global Sports & Talent Office la ESPN. „ESPN are o tradiţie îndelungată în furnizarea de conţinut de top, iar creşterea continuă pe Disney+ ne permite să ne extindem acoperirea şi să oferim acces mai larg şi conexiuni mai profunde cu fanii de pretutindeni.”
 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus