Ultimul val al Studiului Naţional de Audienţă, analizat şi de paginademedia vineri, este subiectul media în trei publicaţii. Adevărul, Evenimentul zilei şi Financiarul scriu despre ultimele măsurători, din care reiese că presa scrisă şi-a încetinit declinul.
Publicitate Adevărul - Ziarele româneşti revin la viaţă
EVZ - Presa scrisă din România îşi recuperează cititorii
Financiarul - Gazeta Sporturilor şi Jurnalul Naţional, lideri de audienţă
Majoritatea posturilor de televiziune au înregistrat creşteri de audienţă în luna octombrie, pentru publicul urban, audienţa medie totală a posturilor măsurate crescând cu aproape un punct de rating faţă de luna septembrie, potrivit GfK România, citat de Business Standard.
Piaţa TV a câştigat un punct de rating
Publicul va cumpăra, culmea advertisingului, produse pe care tot el le promovează. “Viitorul aparţine consumatorilor care decid ce vor să vadă, nu companiilor care decid ce vor să vadă consumatorii”, spune Liviu David, Creative Director Next Advertising, pentru Cotidianul.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roWebstyler a fost desemnată Agenţia Anului pentru a treia oara consecutiv în cadrul celei de-a opta ediţii a festivalului Internetics, prima din istoria evenimentului în care s-a premiat eficienţa mai scrie Business Standard.
Webstyler- Agenţia Anului la Internetics
Comentarii