Skip to main content

Revista presei media – 16 februarie

 

giovanni-becaliGiovanni Becali nu va mai apărea pe niciuna dintre televiziunile trustului MediaPro, scriu Cotidianul şi sport.ro. Decizia vine după o ieşire nervoasă a lui Becali la adresa realizatorului Emanuel Terzian. Deranjat de întrebările despre dosarul “Transferuri” pe care Terzian i le adresa lui Cristi Borcea, coleg de acuzaţii cu Giovanni Becali în acest dosar, acesta şi-a ieşit din minţi şi i-a aruncat lavaliera în faţă lui Emanuel Terzian, folosind un limbaj de mahala. În pauza publicitară, Becali l-a scuipat pe Terzian. Filmul, aici.

Cotidianul: Giovanni Becali are interzis la trustul PRO


Sport.ro: Gest de mahala

Cea de-a zecea ediţie a festivalului european AdPrint, organizat de Millenium Communications, a avut drept „vedetă” agenţia nemţească DDB Berlin, scrie Adevărul. Aceasta a primit distincţia „Agency of Angels” pentru că a acumulat cel mai mare punctaj datorită celor 11 trofee primite, dar şi pentru nominalizări. Doar cinci agenţii româneşti au luat premii.
Nemţii au luat spuma premiilor la AdPrint

Majoritatea cotidienelor centrale au reuşit să atragă mai mulţi cititori, cu vârfuri de creştere în rândul tabloidelor, în timp ce multe ziare locale se confruntă cu pierderi semnificative, analizează Business Standard. Revistele gossip&people urmează trendul crescător al ziarelor tabloide, în timp ce audienţa publicaţiilor pentru adolescenţi stagnează. Per total, majoritatea segmentelor de pe piaţa revistelor se află în creştere.
Românii, mai interesaţi de presa tabloidă

Criza economică ar putea provoca până în 2010 pierderea a circa 5.000 de posturi de jurnalişti în Spania, 20% din totalul angajaţilor în acest sector, a avertizat Asociaţia Presei Madrilene, mai scrie Business Standard.
Spania: Criza economică ar putea provoca pierderea a circa 5.000 de jurnalişti

FOTO: ProSport

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • doricles doricles
    in sfarsit, s-au prins si jurnalistii ce trebuie facut. pai daca nu "prinzi" spatiu pe media, e ca si cum ai fi repartizat intr-un sat din fundul Urlateilor. probabil ar fi cea mai buna arma impotriva jegurilor de tip B. exilul mediatic.
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Nu vine Paştele pînă nu-l vedem iar pe cioban la posturile din MediaPro. Păi să fiu într-o poziţie de decizie în trust, acum l-aş plăti pe ăsta să mai vină şi să mai scuipe! În fond, ar fi copilul meu, eu i-am permis să fie aşa, eu trebuie să-l încurajez.

    Este tîrziu pentru astfel de decizii înţelepte. Mergem în jos.

Trimite un comentariu

sus