Revistele BusinessWeek, Business Review şi Biz, din portofoliul Business Media Group renunţă temporar la varianta tipărită şi rămân doar pe internet. Rachad El Jisr, unul dintre acţionari, a declarat pentru paginademedia.ro că s-ar putea reveni la print în aprilie.
BMG este la a doua mutare pe net. În toamnă, BMG renunţa la ediţia tipărită a revistei Campaign, implicit la licenţa internaţională şi anunţa relansarea unei publicaţii de publicitate şi comunicare pe net, cu un alt nume – strategic.ro.
Bugetele mici de publicitate, în contextul crizei, au dus la decizia BMG. Rachad El Jisr, pentru:
„Am oprit apariţia în format print a revistelor pentru o perioadă de câteva săptămâni, până la revenirea aproape de normalitate a pieţei de media şi a bugetelor de advertising. Nimeni nu ar putea să indice o dată exactă, previziunile indică luna aprilie.”
Probeleme financiare ale BMG datează dinaintea declanşării crizei. Anul trecut, în iunie, în contul unei datorii la stat, Ministerul Finanţelor anunţa scoaterea la licitaţie a tuturor bunurilor companiei: calculatoare, laptopuri, imprimante, centrale telefonice, aparate de aer condiţionat, mobilier, televizoare, telefoane. Situaţia s-a rezolvat la vremea respectivă.
Câteva din răspunsurile lui Rachad El Jisr legate de trecerea titlurilor pe net:
- Trebuie să ne adaptăm la criza care loveşte în plin industria de media şi publicitate. Fiecare răspunde la criză cum crede că este cel mai bine. Prin natura noastră de grup independent şi mic de presă, "we have to adapt and evolve" rapid, şi uneori, într-un fel mai puţin convenţional.
- Am oprit apariţia în format print a revistelor pentru o perioadă de câteva săptămâni, până la revenirea aproape de normalitate a pieţei de media şi a bugetelor de advertising. Nimeni nu ar putea să indice o dată exactă, previziunile indică luna aprilie. Până atunci revistele vor exista, cu acelaşi format, periodicitate şi calitate editorială, într-un sistem de ediţii digitale, similar Zinio.com - folosit de publicaţiile din alte ţări.
- Vom reduce costurile economisind la producţie, şi nu sacrificând echipele redacţionale. BusinessWeek îşi va relua apariţia în print, aşa este şi acordul cu McGraw Hill.
- Nu avem fonduri nelimitate pe care să le ardem până se termină criza, şi niciun mogul de media care să ne susţina dacă o dăm în bară.
Sa lasam ca timpul sa isi spuna cuvantul....