Skip to main content

Revista presei media – 30 martie

 

Publicitate

Adevărul analizează prformanţele emisiunilor TV matinale. Doar două emisiuni difuzate dimineaţa au atras un număr mare de telespectatori. Dintre programele difuzate la prima oră, doar Ştirile ProTV, cu o audienţă medie de 473.000 de privitori şi Neatza cu Răzvan şi Dani, cu 277.000, s-au făcut remarcate.

Matinalele nu reuşesc să-şi trezească audienţa

TVR 1 a lansat ieri o nouă grilă de programe, scrie Gândul, construită în jurul principalului buletin informativ al zilei, difuzat într-un nou format şi pe un nou segment orar, de la ora 20.00. Prime-time-ul TVR 1 va fi dedicat de luni până duminică, pe tronsonul 21.00-23.00, programelor de divertisment, talkshow-urilor şi filmelor. Tronsonul orar 23.00 - 24.00 este dedicat programelor alternative: seriale premiate, programe de cultură şi infotainment.
TVR 1, schimbarea la faţă

Inserturile sunt principalul atu pe care mizează majoritatea cotidienelor quality pentru a-şi menţine sau majora vânzările, pe o piaţă care se contractă de mai mulţi ani, observă Business Standard. Adevărul, Jurnalul Naţional, Cotidianul şi România liberă au în derulare campanii pe bază de inserturi. Evenimentul zilei şi Gândul au renunţat, încă de anul trecut, la inserturi.
Cum se duelează ziarele quality în cărţi şi DVD-uri

New York Times, Google şi reţeaua publică de televiziune şi radio din Canada, CBC, au anunţat, săptămâna aceasta, disponibilizări, ca urmare a dificultăţilor economice, sintetizează HotNews. În Bulgaria, specialiştii se aşteaptă ca piaţa de publicitate să scadă cu 30% anul acesta, iar în Marea Britanie guvernul este pe cale să devina principalul client de publicitate.
Reduceri de personal la CBC, New York Times şi Google

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bulea bulea
    "Prime-time-ul TVR 1 va fi dedicat de luni până duminică, pe tronsonul 21.00-23.00, programelor de divertisment..." HAHA...
    Care... DIVERTISMENT?!

Trimite un comentariu

sus