Skip to main content

Revista presei media – 24 martie

 

Publicitate

Subiectul zilei este tranzacţia Time Warner-CME. Pro TV a intrat în familia gigantului

Time Warner după ce grupul a cumpărat 31% din Central European Media Enterprises, compania care deţine Pro TV şi este condusă de Adrian Sârbu. Au scris despre subiect Adevărul, Evenimentul zilei, Cotidianul, Gândul, Business Standard, Wall-Street şi Daily Business.

Liderii PSD şi PDL au negociat între patru ochi împărţirea controlului asupra posturilor publice: cu şefi noi, TVR ar trebui să-i facă imagine candidatului Traian Băsescu, iar Radioul public ar rămâne să poarte mesajul candidatului Mircea Geoană. Într-o întâlnire tête-à-tête, Mircea Geoană şi Emil Boc au hotărât ca PDL să-l înlocuiască pe Alexandru Sassu de la conducerea TVR, iar PSD pe Maria Ţoghină din fruntea radioului, au declarat pentru Cotidianul surse din conducerea PSD.
Băsescu şi Geoană se bat să ajungă moguli la TVR şi la Radio

Mediatizarea excesivă a funeraliilor se face pe fondul lipsei de cultură, iar reality-show-urile de la catafalc sunt dublate de prost-gust, analizează EVZ. Televiziunile se întrec în ore de transmisie de la capul mortului, reporterii - în întrebări penibile, de genul: „Cum vă simţiţi?”, adresate rudelor decedatului. „Asistăm la un kitsch religios pe fundalul ignoranţei”, spune teologul Radu Preda.
Sicriu TV, cel mai tare post din România

Criza aceasta afectează zona de business, însă nouă, designer-ilor, ne permite, oarecum, să exploatăm spaţiul mai larg din publicaţii, care nu se mai umple cu reclame. Dar, evident, că nu am fi dorit, totuşi, să fie astfel”, explică expertul în design media Mario Garcia pentru Cotidianul. “Reclamele sunt necesare pentru bugetele publicaţiilor, dar cititorii le adoră. Ei le văd ca pe nişte informaţii suplimentare. Publicitatea de pe prima pagină le provoacă editorilor atacuri de cord şi tahicardie, dar cititorii, repet, le adoră. Deci, aduceţi reclamele pe prima pagină!”, spune Mario Garcia.
Mario Garcia: “Reclamele de pe prima pagină le provoacă editorilor atacuri de cord, dar cititorii le adoră!”

Grupul francez Mediapost a devenit acţionar al principalului jucător de pe piaţa locală de marketing direct, Hit Mail, cu o participaţie de 60%, relatează Business Standard. Celelalte părţi sociale, de 40%, rămân în posesia lui Marian Şeitan. Mediapost este specializat în marketing direct şi mailing neadresat şi activează în Franţa, Spania şi Portugalia. Afacerile grupului s-au ridicat la 440 mil. euro în 2008.
Mediapost a cumpărat 60% din Hit Mail

Prima parte a acestui an în publicitatea on-line din .ro este caracterizată de îngheţarea sau diminuarea uşoară a preţurilor la rate-card faţă de cele de anul trecut şi de foarte multe proiecte speciale, remarcă Financiarul. Deşi costul per mia de afişări (CPM) nu a suferit ajustări semnificative, situându-se la nivelul de aproximativ 12 euro, s-a remarcat, în schimb, o cerere foarte mare de proiecte speciale.
Preţuri îngheţate şi o avalanşă de proiecte speciale în .ro

Tiberiu Eduard Roman, director general al Euromedia Group, va prelua, din această lună, conducerea companiei Beta Cons, anunţă HotNews, citând un comunicat. Ambele companii fac parte din reţeaua europeană EPAMEDIA şi deţin o cotă de 50% pe piaţa românească de outdoor.
Compania de outdoor Beta Cons are un nou director general

Tempo Creative Services a dezvoltat campania de lansare a cardului de credit Powercard BCR - primul proiect de comunicare realizat de Tempo pentru BCR, după desfiinţarea agenţiei Young & Rubicam/Team Advertising, notează Wall-Street. Întreg contul de creaţie al BCR este gestionat în prezent de Tempo. Surse din piaţă afirmă că Tempo se află în proces de afiliere la Young & Rubicam, după ce Team Advertising a pierdut afilierea şi s-a închis, în toamna anului trecut.
Prima campanie Tempo pentru BCR, după desfiinţarea Y&R/Team Advertising

Anul 2009 va fi marcat de o creştere a segmentului publicităţii neconvenţionale în detrimentul celei tradiţionale, în contextul crizei financiare, este de părere Marian Costache, managing partner al Motion Vision Communication, citat de Business Standard.
2009 este anul neconvenţionalului în publicitate

Daily Mail General Trust, editorul unor publicaţii ca Daily Mail sau Metro, va disponibiliza 1.000 de persoane, din cauza scăderii drastice a veniturilor din publicitate, scrie Daily Business. Disponibilizările se vor aplica în cadrul diviziei regionale Northcliffe Media, care editează 113 cotidiene în centrul şi sudul Marii Britanii, totalizând vânzări de peste 4 milioane de exemplare săptămânal.
Daily Mail renunţă la 1.000 de angajaţi

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • YODA YODA
    HBO s-a facut frate cu dracu :)

Trimite un comentariu

sus