Cătălin Tolontan: La Dan Voiculescu ai foarte multă libertate, câtă vrei să îţi iei

Paginademedia.ro oferă astăzi şi mâine, în parteneriat cu postul TV online Happy Fish, un amplu interviu acordat de Cătălin Tolontan, redactor-şef al Gazetei sporturilor, din seria Interviurile lui OBAE. Astăzi, PATRU filme video şi transcrierea integrală a acestora. Mâine, o nouă serie video, însoţită de transcriere. Un interviu despre relaţia cu Dan Voiculescu, despre moguli, criza presei, industria de media şi multe altele.

Publicitate

Libertatea pe care o ai la Dan Voiculescu dacă faci profit este cea mai mare. Presiunile pe care le ai la Dan Voiculescu când nu faci profit sunt, de asemenea, cele mai mari, spune Cătălin Tolontan.

Ce este presa pentru Dan Voiculescu, după Tolontan? O afacere. Pentru Sorin Ovidiu Vîntu: un mijloc de credibilizare. Pentru Dinu Patriciu: o jucărie. Despre Adrian Sârbu: este, fără discuţie, un vizionar.

Partea I: Despre moguli şi ce înseamnă să fii un taliban

[pageview http://paginademedia.ro/interviuri/tolo/tolo1.php ]

Din interviu:

• Acum trei luni, Ringier a refuzat o ofertă consistentă de la Sorin Ovidiu Vîntu de a cumpăra Evenimentul zilei.
• Nu mi-e clar ce vrea Dan Voiculescu de la presă nici acum, după cinci ani, de când lucrez în această companie.
• Ceea ce mi se pare mie că îi lipseşte lui Ringier, şi nu acum, în ultimii cinci ani, cel puţin, este dedicaţia pentru talentul uman. Ringier nu a preţuit talentul uman şi suferă din acest motiv.
• Prefer un om care citeşte un ziar, chiar şi un tabloid, unui om care nu citeşte niciun fel de ziar.
• La un moment dat o să părăsesc managementul şi mă voi duce către scris.

Despre Mircea Badea: Noi am făcut acelaşi liceu, dar nu ne-am cunoscut atunci. Mă voi bate până la capăt pentru a-l lăsa pe Mircea Badea să mă înjure sau să contraargumenteze, dacă el crede lucrul ăsta.

• Radiourile sau televiziunile ar ar fi mult mai rupte de realitate dacă nu ar avea la dispoziţie subiectele mestecate ale peresi scrise. Presa scrisă este Asterix, iar presa audiovizuală este Obelisc. Unul fără celălalt şi-ar pierde din forţă şi din capacitatea de a acţiona.
• Despre campaniile ziar+carte: Este cel mai amplu demers de reculturalizare de care beneficiază poporul român.

Partea a II-a: Cum a refuzat Ringier acum trei luni să-i vândă Evenimentul zilei lui Sorin Ovidiu Vîntu. La Ringier lipseşte dedicaţia pentru talentul uman.

Partea a III-a: Există o relaţie inegală între presa scrisă şi cea audiovizuală. Radiourile sau televiziunile ar ar fi mult mai rupte de realitate dacă nu ar avea la dispoziţie subiectele mestecate ale spresi scrise. Presa scrisă este Asterix, iar presa audiovizuală este Obelisc.

[pageview http://paginademedia.ro/interviuri/tolo/tolo3.php "some title" description]

Partea a IV-a: Cătălin Tolontan şi Mircea Badea au făcut acelaşi liceu, dar nu s-au cunoscut atunci. Despre relaţia lor: Mă voi bate până la capăt pentru a-l lăsa pe Mircea Badea să mă înjure sau să contraargumenteze, dacă el crede lucrul ăsta.

TRANSCRIEREA INTEGRALĂ A EPISODULUI I

Cătălin Tolontan: La Dan Voiculescu ai foarte multă libertate, câtă vrei să îţi iei

Petrişor Obae: Despre tine s-a spus că eşti un taliban. Ce înseamnă?
Cătălin Tolontan: Da. Adrian Sârbu mă făcea tătar. Probabil era şi o chestiune de fizionomie. Înseamnă că încă de la început îi spun omului pentru care lucrez că el este proprietarul ziarului, ownerul şi în niciun caz proprietarul conţinutului ziarului respectiv. Asta am învăţat din cărţi. Aşa, din filmele americane, din Toţi oamenii preşedintelui, din Insider, din Good night and good luck şi din celelalte cărţi, am învăţat noi să facem jurnalism. Nu am avut altfel cum să învăţăm.

Ai lucrat în companii mari, cu Ringier, cu Sârbu, acum cu Voiculescu, avându-i ca patroni. Cum pun sau cum încearcă să pună presiune pe produsele editoriale?
La Dan Voiculescu, cea mai mare presiune este cea pe care o simt, de exemplu, Marius Tucă sau Sorin Stoian, publisherul Jurnalului naţional atunci când lansează colecţia aceasta care este extrem de riscantă, dar care, Slavă Domnului, merge foarte bine. Slavă Domnului, pentru ideea de presă, pentru ideea de carte, nu neapărat pentru că sunt coleg în acelaş trust cu ei. Sunt lucruri care nu-mi plac la Jurnalul naţional, după cum sunt şi lucruri care îmi plac la Jurnalul. Asta e principala presiune la Dan Voiculescu.

La Dan Voiculescu ai foarte multă libertate, câtă vrei să îţi iei, dar şi foarte multă responsabilitate. Extrem de multă responsabilitate. Adică eu nu aş fi avut curajul pe care l-au avut cei doi oameni pe care ţi i-am numit acum, să lansez această colecţie. Pentru că situaţia financiară a Jurnalului naţional nu este una bună. Jurnalul naţional are ultima jumătate de an de pierderi şi au reuşit să găsească o soluţie cu care cred că vor compensa o parte din lipsa de publicitate. Undeva la trei milioane de euro pe an din publicitate şi Gazetei sporturilor îi lipsesc în acest moment ca să ajungă la rezultatul din 2008.

Dacă mă refer la ziare, şi în general la afacerile media pe care le are Dan Voiculescu, după părerea mea, şi i-am spus asta şi lui, în faţă, nu există manageri mai stresaţi şi cu rezultate mai bune decât are el în companie. Ştiţi care e politica la Sorin Ovidiu Vântu? Îi cheamă din când în când pe manageri şi îi întreabă dacă sunt stresaţi.

Ştiţi care este politica la Dinu Patriciu? După ce a lansat Adevărul, cu mare succes, colecţia de carte, a lansat-o şi Jurnalul. Întâmplarea face ca în prima sau a doua zi după lansarea celui de-al doilea volum al Jurnalului, Dinu Patriciu să se întâlnească cu şefii editurii care structurează literar colecţia, e vorba de Litera. Dinu Patriciu, ca un copil, i-a spus O să vindem oricum mai mult decât voi, pentru că noi am coborât preţul. Pentru Dinu Patriciu, lucrul acesta e o jucărie. La cifra lui de afaceri, la banii lui, presa reprezintă o jucărie. Dar pe care o tratează pe de o parte ludic şi, pe de altă parte cu inspiraţie şi cu un anume tip de viziune.

Pentru Dan Voiculescu, presa este o afacere. Şi cere oamenilor din subordinea formală a lui şi a familiei lui să facă bani din această afacere. Nu-şi permite acte de caritate la nivelul presei.

Pentru Sorin Ovidiu Vîntu ce este presa?
Un mijloc de credibilizare, în primul rând. Cred că este un om care, după cum ştiu că a mărturisit apropiaţilor, ar vrea, peste 10 ani, să meargă cu metroul în România fără să vină cineva care să îi reproşeze lucruri fundamentale. De asta a făcut şi o colecţie entuziasmantă de nume mari acolo şi pe care nu a început-o acum. Acum doar i-a scos pe aceşti oameni şi i-a pus fie în fruntea unor ziare şi televiziuni, fie pur şi simplu colaboratori ale acestor ziare şi televiziuni.

Tu de ce l-ai refuzat pe Sorin Ovidiu Vântu? Ştiu că ai avut o ofertă, la un moment dat, din partea lui.
Nu din motive etice. Nu a fost nimic eroic, nu a fost nimic voit moral în gestul meu. Pur şi simplu, în momentul respectiv, am considerat şi consider şi azi că am luat o decizie corectă, că a rămâne lângă echipa de la Gazeta sporturilor este pentru mine un lucru mai bun. Şi pentru echipă, dar şi pentru mine, ca să fiu absolut sincer. Găseşti foarte greu un mediu atât de matur, precum cel de la Gazeta sporturilor. Suntem vreo 200 de oameni, din care aproape 50 lucrăm împreună de aproape 20 de ani. Este extrem de greu să mai găseşti astăzi o redacţie atât de matură.

Dan Voiculescu sau cineva din conducere ţi-a reproşat vreodată faptul că, pe blogul tău, ai avut remarci critice la adresa Partidului Conservator?
Nu. Ori de câte ori sună telefonul de la Dan Voiculescu se întâmplă, cred, de trei ori pe an maximum, mă aştept la ce e mai rău în privinţa reproşurilor. Şi întotdeauna chestiunile sunt atât de aiuritoare pentru mine şi se discută cu totul alte teme, încât nu au nicio legătură cu lucrul ăsta. Repet: Cred că principalul merit al lui Dan Voiculescu este că acordă libertate oamenilor lui, din presă. Cred că principalul defect e că nu acordă suficient de mult sprijin managerilor care îi fac o treabă după părerea mea, foarte bună.

Faptul că Gazeta aduce profit e o centură de siguranţă pentru tine?
Nu pentru mine, pentru Gazeta sporturilor ca brand, da. Cred că da. Am trăit sub patroni şi în vremuri în care am avut fie profit, fie pierderi, deşi cam de 10-12 ani, sunt peste 20 de milioane de euro aduşi, într-un fel sau altul, de echipa din care fac parte.

Libertatea pe care o ai la Dan Voiculescu dacă faci profit este cea mai mare. Presiunile pe care le ai la Dan Voiculescu când nu faci profit sunt, de asemenea, cele mai mari. Nu este un vizionar. Este un trader de presă. Este un om care investeşte în presă şi vrea înapoi aceşti bani.

Adrian Sârbu este, fără discuţie, un vizionar, şi de-asta a ajuns unde a ajuns din perspectiva presei. Nu mi-e clar ce vrea Dan Voiculescu de la presă nici acum, după cinci ani, de când lucrez în această companie.

Pomenim prea mult momentele de insucces

Spuneai, într-o emisiune la TV că titlurile toate de presă scrisă vor pierde anul acesta, pe fondul crizei. Pe lângă criză, cât contează managementul defectuos, cât contează criza profesională, în această situaţie?
Cred că m-am hazardat. Cred că există titluri care sunt construite profitabil în România şi e posibil să existe câteva ziare care să fie pe break-even, să spunem, în acest an. Deşi, repet, îmi e foarte greu să formulez acum ipoteze de lucru.

Cât contează managementul? Aici eu cred că noi jurnaliştii şi noi care facem management de presă cred că suntem, într-un fel sau altul, masochişti. Cred că furnizăm către public, dar şi către breaslă, către noi înşine, mai ales momentele de insucces şi le tratăm într-un fel aparte.

Uite cazul Evenimentul zilei. EVZ a dat afară aproximativ 40 de oameni din structura de personal. Numai că Ringier plătete şase salarii compensatorii acestor oameni. Nu ştiu în câte cazuri, nu doar din industria media, ci din orice industrie, din orice companie din ţara asta, s-au acordat şase salarii compensatorii. Eo măsură dureroasă. Nu e plăcut, numai că gestul acesta al Ringier, de acorda şase salarii, trădează o decenţă umană cu care ei au făcut acest lucru.

Revin la un exemplu care îmi este mai aproape. Gazeta sporturilor. Câte industrii din România se pot lăuda cu o marjă de profit de 20% pe o piaţă despre care se vorbeşte tot timpul că este în decădere, cum este piaţa presei scrise. Gazeta sporturilor a făcut în 2008 o cifră de afaceri de 13 milioane de euro aproximativ, cu cele două companii, offline şi online, şi un profit de aproape 2,5 milioane de euro. Astea sunt fapte care atestă o anumită soliditate a presei scrise şi sunt doar cele două exemple care mi-au venit în acest moment în minte.

Presa scrisă este Asterix, iar presa audiovizuală este Obelisc: unul fără celălalt şi-ar pierde din forţă

Cătălin Tolontan: Eu n-aş fi atât de dur la adresa presei scrise, pentru că eu cred că trebui să vorbim şi de lucrurile, oamenii şi modelele de succes din această industrie. Să vorbim şi de raportul dintre presa scrisă, care este mai puţin profitabilă, pe ansamblu, fără discuţie, decât televiziunea, dar care conservă, acest raport conservă un tip de inegalitate despre care, după părerea mea se vorbeşte prea puţin şi am şi aici câteva exemple.

Te rog!
De pildă, eu cred că este evident următorul lucru. Emisiunile matinale de la radio sunt mai mult sau mai puţin recitiri ale subiectelor din ziarele de cu o zi înainte sau din ziua precedentă. Sigur, sunt recitiri făcute de oameni talentaţi, carismatici, care au umor, care au discernământ, dar sunt totuşi recitiri ale acelor subiecte.

Merg mai departe şi mă refer la televiziuni. De ani de zile, buletinele de ştiri ale televiziunilor şi, mai mult decât atât, în cazul posturilor gen Realitatea TV sau Antena 3, agenda zilnică a acestor televiziuni este alcătuită, în bună măsură, din subiectele din ziare. Fie că este vorba despre informaţia pură, despre ştiri, despre investigaţiile din ziare, despre opiniile care creează un eveniment într-un anumit moment. Cred că lucrurile acestea trebuie spuse, într-un fel sau altul.

Eu nu spun că radiourile sau televiziunile ar face mai mult profit, dacă nu ar avea la dispoziţie subiectele mestecate ale spresi scrise, dar eu spun că ar fi mult mai rupte de realitate decât sunt în acest moment, dacă n-ar avea această zonă, pe care ele, televiziunile şi realizatorii, o depreciază permanent atunci când vorbesc de profesia de jurnalist în presa scrisă.

Raportul îl văd aşa: presa scrisă este Asterix, iar presa audiovizuală este Obelisc în acest raport. Eu cred că unul fără celălalt şi-ar pierde din forţă şi din capacitatea de a acţiona.

De ce acest raport?
E normal ca ei să îşi construiască emisiunile şi retorica inclusiv pe opoziţie, pe negarea subiectelor pe care le fac ziarele. Sunt emisiuni de mare succes în România, cum este emisiunea lui Mircea Badea, care se bazează pe fapte intermediate, care ajung la Mircea Badea din ziare sau de pe net, nu din altă parte.

Mă voi bate până la capăt pentru a-l lăsa pe Mircea Badea să mă înjure sau să contraargumenteze

Vorbind de Mircea Badea, el cum se raportează la celelalte medii?
Mircea Badea are onestitatea de a nu spune că este jurnalist. El dimpotrivă, spune că nu este şi reprezintă un public care trebuie reprezentat în România. Publicul care nu crede în cultura succesului în bună măsură sau pentru care succesul este întotdeauna culpabilizat. Şi pentru că în România, din păcate, aşa stau lucrurile, cel puţin în cei 20 de ani care au trecut.

El se raportează cum: critic, evident, la presa scrisă. Dar fără presă scrisă, inclusiv oameni extrem de dotaţi, aşa cum este Mircea Badea, şi care fac performanţe excelente în domeniul lor, pentru că Mircea Badea este, nu după părerea mea, după cifre, probabil cel mai eficient produs TV din România, ca raport între ce se cheltuieşte şi ce produce emisiunea lui, se raportează cu aceeaşi ostilitate la o profesie care cred că merită mult mai multă apreciere şi din partea lor, şi din partea publicului.

Vorbeşti obiectiv despre un om de televiziune care te-a luat în colimator de multe ori.
Da, pentru că este dreptul lui să nu îi placă argumentele mele, stilul meu sau lucrurile pe care le face Gazeta sporturilor, pentru că nu se referă exclusiv la mine. Este absolut dreptul lui.

Am înţeles că relaţia ta cu Badea ar data de foarte mult timp.
Noi am făcut acelaşi liceu, dar nu ne-am cunoscut atunci, am descoperit asta, cel puţin eu, acum un an de zile, când am organizat împreună cu Gazeta un meci în Liceul de informatică din Bucureşti. L-am găsit pe Mircea Badea acolo. El se mira că eu ştiu să joc fotbal mai bine decât el. Eu mă miram că el, totuşi, joacă fotbal. Nu am o relaţie cu Mircea Badea.

La una dintre şedinţele de management ale grupului, care sunt foarte rare, cred că odată sau de două ori pe an se văd managerii din Intact, ceea ce este pe de o parte rău, şi pe de altă parte bine, şi vorbesc despre democratizarea, fie şi haotică, din grupul Intact, Dan Voiculescu a făcut o scenă. El nu face scene, este un om extrem de calm, aproape până la placiditate în anumite situaţii. A dat cu pumnul în masă şi a spus Nu vă mai certaţi între voi. Mircea nu era acolo, pentru că este om de content în primul rând. Am spus Ştiţi ceva? Mă voi bate până la capăt pentru a-l lăsa pe Mircea Badea să mă înjure sau să contraargumenteze, dacă el crede lucrul ăsta. Nu mă deranjează absolut deloc atacurile lui. Retorica lui are o anumită violenţă, asta este treaba Antenei 3 şi a politicii editoriale de la Antena 3.

Ai vorbit direct cu el?
În afară de replica aceea de pe marginea terenului, nu am vorbit niciodată.

Acum trei luni, Ringier a refuzat oferta lui Vîntu de a cumpăra Evenimentul zilei

Cătălin Tolontan: Dar îţi mai spun ceva care ţine de presă scrisă. Până la finalul anului 2010, în România, vor fi distribuite şi cumpărate, aproximativ 60 de milioane de cărţi. Este cel mai amplu demers de reculturalizare de care beneficiază poporul român. Niciodată în istoria României nu s-a făcut un asemenea demers.

E o culturalizare prin marketing, pentru că la bază, acest demers este unul de marketing.
Dar asta nu e nimic rău. Eu cred că a te abţine să faci marketing în acest moment trădează faptul că nu vrei să faci nici presă. Dar nu e nimic rău. Vinzi o carte, vinzi titluri extrem de importante, fie din literatura universală, fie din literatura românească, la un preţ popular, în jur de 10 RON (Adevărul le-a ieftinit, Jurnalul le-a lăsat la 12 RON) şi le introduci în casele românilor. Mie mi se pare fundamental.

Cât le va ajuta ca produs?
Sunt modele şi modele. În primul rând e foarte bine că se întâmplă asta. Adevărul nu putea ajunge printr-o cale pur editorială numărul 1 din România (pe segmentul presei de referinţă n.r.), cel puţin ca tiraj vândut. Ce se va întâmpa după contrareacţia Jurnalului Naţional, vom vedea.

Ca să ai un suport, să te poţi adresa oamenilor, pentru ca ideile de elită şi investigaţiile valoroase să pătrundă către public ai nevoie, totuşi, de tiraj şi de audienţă. Nu poţi face asta, pur şi simplu cu un ziar care să vândă 2-3 mii de exemplare. De alminteri, cred că aici stă şi slăbiciunea Ringier şi a Evenimentului zilei din această perioadă, pentru că nu putem vorbi, din păcate acum, la Ringier, de un moment.

Dar şi aici aş spune următorul lucru: eu nu cred că Ringier va abandona operaţiunile din România. Ca să îţi ofer o informaţie, să ofer celor care ne privesc şi care vor citi interviul, o informaţie în premieră, Ringier a primit o ofertă acum trei luni de zile, extrem de consistentă, de la Sorin Ovidiu Vîntu. Pe care a refuzat-o. Dacă ar fi vrut să plece, cred că ar fi primit această ofertă, venită cumva pe buza crizei.

Atunci, din informaţiile tale, există un motiv pentru care a refuzat această ofertă?
Pentru că probabil crede, într-un fel sau altul, în continuarea istoriei de succes. Ringier a făcut profit important în România, meritându-şi pe deplin acest profit. În acelaşi timp, ca om care respectă brandul EVZ, ca om care citeşte în fiecare zi Evenimentul zilei (este ziarul pe care mi-l cumpăr în metrou) trebuie să înregistrez faptul că ei au făcut o declaraţie publică strategică, acum ceva vreme, prin care au spus: Noi vrem să ne întoarcem la bazele jurnalismului.

Când te întorci la bazele jurnalismului refuzând marketingul, atingi paradoxul ca, în timp, să nu te mai poţi întoarce nici la bazele jurnalismului, pentru că, ceea ce mi se pare mie că îi lipseşte lui Ringier, şi nu acum, în ultimii cinci ani, cel puţin, este dedicaţia pentru talentul uman. Ringier nu a preţuit talentul uman şi suferă din acest motiv. Şi e posibil, dacă informaţiile mele sunt corecte, ca Ringier să mai piardă oameni şi să semnături importante din Evenimentul zilei în perioada imediat următoare.

Dar te poţi întoarce la bazele jurnalismului fără o componentă umană de calitate?
Evident că nu! În 2002-2003, Ringier avea aproape monopolul pe presa scrisă din România. Au fost probleme când Consiliul concurenţei a aprobat atât achiziţia ProSport, cât, ulterior, achiziţia Evenimentului zilei, pentru că în momentul acela deţineau locul 1 pe tabloide, locul 1 pe quality şi locul 1 pe ziare de sport. Şi aveau foarte mult din cota de piaţă atât din încasări din publicitate, cât şi în vânzări. Ce s-a întâmplat, din momentul acela, până astăzi, când au pierdut locul 1 pe quality, când sunt atacaţi extem de puternic, dar păstrează deocamdată locul 1 pe tabloide, când nu mai au ziar de sport, pentru că l-au vândut într-o situaţie economică dificilă a respectivului titlu, asta deja e o chestiune care pe mine mă depăşeşte.

Nu cred că Vîntu, Voiculescu sau Patriciu sunt cei care pun cea mai mare presiune pe presă

Acum se vorbeşte multe despre tabloidizare, OTVizare, manelizare, de împingerea subiectelor în zona senzaţională. De ce crezi că se întâmplă?
Eu cred că atunci când vorbim de rolul nefast pe care îl au Libertatea, Click şi Cancan ar trebui să ne gândim totuşi, că aceste ziare vând împreună sute de mii de exemplare pe zi. Iertaţi-mă, când văd un om care ţine în mână un ziar, având în vedere că noi avem o rată de trei ori mai mică de penetrare a ziarelor faţă de Cehia, daţi-mi voie să spun că inclusiv acela este un act de informare. Şi că prefer un om care citeşte un ziar, chiar şi un tabloid, unui om care nu citeşte niciun fel de ziar.

Când vorbeam de lumea publicităţii, ceea ce cred că îi lipseşte, la modul cel mai sincer şi cu toată amiciţia, repet, şi respectul pentru ceea ce fac oamenii din publicitate, este un tip de raportare critică. Despre lucrurile din publicitate, despre lucrurile rele, nu prea se vorbeşte. Şi ajung să se întâmple chestiuni gen Bigger, în care dispar bani, pur şi simplu, şi pentru că nu se vorbeşte niciodată despre problemele care există acolo.

Oare de ce nu se vorbeşte? Este o condiţionare economică?
Da. Este o condiţionare economică. Şi cred că trebuie să o numim clar. Eu cred că nu Vîntu, Voiculescu sau Patriciu sunt cei care pun cea mai mare presiune în momentul acesta pe presa din România. Şi putem vorbi despre felul în care ei pun presiune, dacă vreţi. Eu cred că este o condiţionare economică puternică, la adresa redacţiilor. Nu pentru a scrie bine despre anumite companii. Dar a ajuns, şi asta nu e bine, inclusiv la nivelul redactorilor, teama că nu mai este publicitate în ziare sau pe site-uri sau la televiziuni şi cred că lucrul acesta nu este în regulă.

La un moment dat o să părăsesc managementul şi mă voi duce către scris

Nu te tentează presa generalistă, ca manager?
Aici am două răspunsuri. 1. Anul 2009 ne blochează opţiunile tuturor, pentru că suntem legaţi nu de un contract neapărat, ci de un demers, de un proiect până la urmă, pe care trebuie să îl protejăm în acest an dificil. 2. Sigur că voi schimba la un moment dat ceva în ceea ce fac, dar dacă mă tentează presa generalistă, şi mă tentează într-un fel sau altul, aş prefera să fiu mai degrabă Costi Rogozanu, un om care să se exprime liber, în scris, decât Cosmina Noaghea, un manager extrem de presat aşa cum suntem toţi în momentul ăsta sau Răzvan Corneţeanu, chiar dacă el duce piaţa aproape tot timpul spre preţ şi creează o problemă tuturor şi are această tentaţie a monopolului.

Toţi aceşti manageri fac în acest moment un efort extraordinar. Şi sunt oameni care, într-un fel sau altul, păstrează un echilibru între toate aceste presiuni, neplăţi, întârzieri, despre care vorbeam şi nevoile reale ale redacţiilor lor.

La un moment dat o să părăsesc managementul şi mă voi duce către scris. Fie în sport, fie în presa generalistă, nu ştiu când se va întâmpla asta, cu siguranţă nu în 2009. Dacă voi fi sănătos, 2009 îl voi încheia cu siguranţă aici.

Ce condiţionează această ieşire a ta?
Să se termine criza întâi, şi vedem. În primul rând, trebuie ca lucrurile să fie stabile şi eu sunt convins că un plan de succesiune înţelept, dus până la capăt şi o moştenire corectă către brandul pentru care ai lucrat este ca acesta să funcţioneze şi fără tine. Sunt absolut convins că Gazeta sporturilor este un brand atât de puternic, încât poate funcţiona fără aproape orice om de acolo, deşi fiecare de acolo este într-un fel sau altul important.

Te simţi obosit?
Da. Extrem de obosit. Extrem de obosit şi sunt situaţii în care iau decizii mai degrabă proaste decât bune. Şi când deciziile proaste încep să seînmulţească, înseamnă că ai o problemă. Deciziile se iau astăzi, în 2009, mai repede decât le-am luat în toţi aceşti ani, sunt aproape 20 de ani în curând, de presă, de cotidian, ceea ce este extrem de stresant. Când ajungi să nu mai faci parte atât de mult din viaţa de redacţie, să nu mai închizi ediţiile şi să abdici în favoarea businessului şi a siguranţei de business – e bine strategic, e foarte bine – dar, în acelaşi timp, nu te mai simţi jurnalist şi asta e un pericol.