Firma Loco, condusă de Ioana Manea e intermediara care lipsea din afacerea Monica Ridzi, scrie Gazeta Sporturilor. Ea nu spune cîţi bani a plătit televiziunilor pentru spoturile politice pentru Monica Ridzi. Loco nu a luat întîmplător banii de la Artisan şi Mark pentru a cumpăra mai departe spaţii publicitare.
Legătura dintre Artisan – Mark şi Loco o face Bogdan Iacobescu. El este acţionar al ambelor companii care au primit contractele de la MTS şi, în acelaşi timp, “director de media la Loco sau cel puţin aşa îl prezentăm noi clienţilor”, spune Ioana Manea. Iacobescu a adus clientul MTS, confirmă Manea.
Acţionar cu 85% la Loco este Şerban Barbato, şef al unora dintre revistele Intact şi partener în alte afaceri cu cel despre care se spune că ar controla Loco: Radu Tănăsescu, fostul soţ al Cameliei Voiculescu. Blocul în care îşi are sediul Loco îi aparţine lui Tănăsescu.
GSP avansează sumele primite pentru televiziuni: 100.000 de euro pentru Antena 3, 90.000 pentru Realitatea TV şi aproximativ la fel pentru Pro TV şi MTV.
Loco, veriga lipsă
În luna mai, publicitatea difuzată pe principalele canale TV a avut o creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, analizează Adevărul. Însă, în această perioadă, televiziunile s-au văzut nevoite să-şi ieftinească tarifele. Astfel, dacă anul trecut tariful pe punct de audienţă (CPP) varia între 50 şi 800 de euro, în funcţie de emisiune, de post TV şi de bugetul investit de client, anul acesta preţurile nu trec de 450 de euro.
Televiziunile au început să se „dezgheţe“
Dan Diaconescu, “tatăl” nikitelor, ciumacelor şi al ogicilor relansează OTV cu un show “care doreşte să reaprindă interesul telespectatorilor pentru valorile adevărate”, scriu Cotidianul şi Gândul. “100% adevărat” va fi prezentat de Pepe şi, în plină recesiune, va pune la bătaie câte trei Mercedesuri şi trei apartamente, pentru fiecare ediţie. Prima ediţie a emisiunii se va difuza pe 12 sau pe 19 iulie. Superproducţia “100% Adevărat”, la realizarea căreia participă în jur de 230 de persoane, care se desfăşoară într-un platou de 1200 mp, cu un decor în valoare de 120.000 de euro, va fi difuzată la OTV în fiecare duminică la orele 20:30 şi va fi prezentată de către Pepe.
Cotidianul: Pentru că nici nu ştiţi ce minciuni mai pierdeţi: un show “cu valori adevărate” la OTV, de un milion de euro pe ediţie
Gândul: Un nou „senzaţional“ de Diaconescu: show-ul de 1 milion de euro, by Pepe
Din 4 iulie, Antena 1 difuzează emisiunea de divertisment “Criza de râs”, cu Anca Neacşu, fostă componentă a trupei ASIA, şi Mircea N. Stoian, de la “Un show păcătos”, pe post de prezentatori, anunţă Cotidianul. Show-ul, programat de la ora 20.30, va trece în revistă cele mai savuroase momente din ultimii 15 ani ai Antenei 1, care cuprind imagini inedite, atât din timpul transmisiilor, cât şi din culise, filmări care nu au fost făcute publice până acum.
Antena 1 reia imagini din “Marius Tucă Show”, la “Criza de râs”
F5, compania de new media a trustului Realitatea-Caţavencu, a lansat portalul de business Money.ro, relatează Business Standard şi Wall-Street. Cu o investiţie de circa 600.000 de euro, portalul, care înglobează tot conţinutul specific produs de grupul Realitatea-Caţavencu, dar şi cel realizat exclusiv de redacţia proprie, ţinteşte primul loc pe segmentul său în 12 luni de la lansare.
Business Standard: Money.ro se lansează cu o investiţie de 600.000 €
Wall-Street: F5 Realitatea-Caţavencu investeşte 600.000 de euro în portalul de business Money.ro
În România, bugetele de promovare pe internet rămân sub potenţial, analizează Financiarul. Până în 2013, publicitatea pe noile canale digitale - jocuri video, pe mobil, reviste şi ziare digitale - va reprezenta o cincime din piaţa globală, potrivit studiului Pricewaterhouse Coopers „Global etertainment and media outlook 2009-2013”. Cum va evolua piaţa autohtonă? Răspund Bogdana Butnar, Managing Director&Head of Strategy la MRM Worldwide Romania şi Mugur Pătraşcu, Managing Partner iLeo. Mugur Pătraşcu subliniază că piaţa autohtonă de publicitate on-line se ridică acum la aproximativ 4% din totalul investiţiilor în advertising, iar peste patru ani nu crede că se va ajunge la 15%.
Publicitatea digitală, cu 10 ani în urma pieţelor mature
HotNews trece în revistă mai multe studii despre piaţa de publicitate americană. Veniturile din publicitate înregistrate de industria americană de televiziune vor scădea cu 2 miliarde de dolari în următorii patru ani, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Screen Digest. O parte din pierderile înregistrate de posturile TV vor fi recuperate prin publicitate video online, după cum scrie Advertising Age. Tot în mediul online, un alt studiu citat de Marketingcharts.com arată că publicitatea de tip display continuă să dea rezultate.
Publicitatea TV scade, publicitatea video online prinde avânt, reclamele de tip display continuă să dea rezultate
La concursul Vodafone – Mobile Advertising Campaign of the Year, desfăşurat la Vodafone Central Headquarters în Londra, Starcom Direct a obţinul locul 2 pentru campania “Noul Renault Megane”, notează IAA.
Starcom Direct, preamiată la Londra
Microsoft, cel mai mare producător american de software, plănuieşte vânzarea diviziei digitale Razorfish, unul dintre cei mai importanţi jucători din publicitatea interactivă şi marketing, scrie TGDaily, citat de Wall-Street. Gigantul francez de publicitate Publicis a luat în considerare oferta. Potrivit unui analist citat de Financial Times, preţul estimativ pentru Razorfish se situează între 600 şi 700 milioane dolari.
Microsoft caută peţitori pentru propria agenţie de publicitate interactivă
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roElisabeth Murdoch, fiica mogulului media Rupert Murdoch, se numără pe listele de candidaţi la poziţia de CEO al televiziunii britanice ITV, deţinută în prezent de Michael Grade, scrie Daily Business.
Fiica mogulului Rupert Murdoch, candidata la pozitia de CEO a ITV
Trimite un comentariu