Skip to main content

Revista presei media – 2 iulie

 

Publicitate

marius_hagger5Vom recruta - şi am început deja să facem acest lucru - până la 60 de noi angajaţi cu normă întreagă, ridicând totalul angajaţilor cu normă întreagă la 110 până în toamnă”, declară Marius Hagger, director general Ringier România, despre noua Divizie Online a grupului, într-un interviu acordat HotNews. Recrutările se vor face atât din interior, cât şi din exterior.

Din interviu:

  • Noua divizie va uni toate operaţiunile online, existente şi planificate. Echipele website-urilor vor rămâne independente, dar vom intensifica activităile de cross-marketing şi promovarea conţinutului de pe un site pe un alt site.
  • Ringier intenţionează să investească în principal în portofoliul său actual, să dezvolte noi produse şi să se implice în achiziţii şi asocieri pe piaţa noastră tradiţionala, cea a distribuţiei de conţinut, dar şi în e-commerce sau în zona anunţurilor de mică publicitate.

Marius Hagger, Ringier: Recrutăm până la 110 oameni de online

ion-cristoiu-2Chiar mă gândesc la un gest de a părăsi trustul, deoarece o convenţie în interiorul grupului este ca noi să nu ne înjurăm reciproc emisiunile”, delară Ion Cristoiu într-un interviu acordat ziarului Adevărul, după disputa cu Mircea Badea. “Aşteptam scuze măcar de la domnul Oancea (n.r. – Sorin Oancea, director general Antena 3). Nu ne putem înjura emisiunile, iar Mircea Badea mi-a înjurat o emisiune difuzată pe Antena 3.” Disputa cu Mircea Badea nu s-a stins încă: “Nu contest talentul actoricesc al lui Mircea Badea, dar nu aflu nimic despre ce apare în presa de a doua zi. Pot să mă uit la Magda Ciumac.” (...) „I-am reproşat, într-o formă mai ironică, că el îşi ocupă tot spaţiul de emisie cu povestitul vieţii sale de fiecare zi.”
Ion Cristoiu: „Mă gândesc să părăsesc trustul Intact“

AVAS va redeveni acţionarul majoritar al companiei de distribuţie de presă Network Press Concept, fostul Rodipet, în urma aprobării cererii autorităţii de către instanţă, potrivit Mediafax, citat de Business Standard. “Tribunalul a admis cererea AVAS. Urmează să facem demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acestei hotărâri”, a comunicat biroul de presă al AVAS.
Statul, din nou acţionar la fostul Rodipet

dan-negru2Dan Negru, într-un interviu acordat imopedia.ro: "Principala mea afacere e televiziunea. Ea îmi aduce satisfacţia profesională în primul rând, şi, aş fi ipocrit să nu recunosc că şi pe cea materială. Sunt în prime-time de 10 ani, sezon după sezon şi, atunci când voi simţi nevoia, sau când publicul va decide că e vremea să iau o pauză, o să pot avea din ce să trăiesc decent. Asta e liniştea pe care mi-o aduc micile mele investiţii...

Vedeta Antena 1 explică de ce a investit în imobiliare: “Am făcut-o de frică. În afară de radio şi televiziune nu ştiam să fac nimic, aşa că, după o vară de spectacole prezentate la mare, cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă, banii adunaţi i-am băgat într-un teren”.
Dan Negru: Câştig din imobiliare cât să fac televiziune cu mintea limpede

Postul OTV a fost sancţionat de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu 30.000 de lei, ca urmare a patru ediţii ale emisiunii "Dan Diaconescu Direct", în care s-a vorbit despre ingredientele nocive ale mărcii de bere Redd’s, produsă de compania Ursus Breweries. Postul de televiziune a fost amendat pentru imparţialitate, lipsa echilibrului în prezentarea informaţiei şi lipsa informării obiective a publicului, informează NewsIn, citat de Cotidianul.
OTV a fost amendat cu 30.000 de lei pentru atacul la berea Redd’s

Directorul TVR Timişoara, Lucian Ionică, susţine că se află la un pas de a fi demis din funcţie, pe motive politice. Declarat necorespunzător din punct de vedere profesional, pe 15 iunie, de către o comisie de evaluare alcătuită din Sorin Burtea, Radu Toma şi Dida Drăgan, membri ai Consiliului de Administraţie SRTv, Ionică a contestat decizia, însă fără succes, scrie Cotidianul. Lucian Ionică susţine că Alexandru Sassu l-a împiedicat să-şi desfăşoare atribuţiile în perioadele alegerilor locale din 2008 şi că acum vrea să îl demită în mod abuziv.
Directorul TVR Timişoara îl acuză pe Sassu că vrea să îl demită din motive politice

michael-shroederMichael Schroeder (foto), care a ocupat funcţia de director general al publisherului Burda România timp de şase ani, părăseşte compania, urmând să fie înlocuit în funcţie de Sandi Apostoloiu, notează Wall-Street. Mandatul lui Michael Schroeder se încheie la mijlocul lunii iulie. Sandi Apostoloiu a ocupat anterior funcţia de director general adjunct al Burda România. Compania editează 20 de titluri periodice, printre care Men’s Health, Ioana, Casa Lux, Practic în Bucătărie şi Cool Girl.
Michael Schroeder părăseşte Burda Romania

Pro FM a lansat un radio online pe profm.ro, dedicat lui Michael Jackson, anunţă Gândul.
“Am considerat că modul cel mai bun de a-i aduce un omagiu lui Michael este să creăm un radio online pe profm.ro, unde se aude exclusiv muzica lui: ProFM Michael Jackson”, a declarat Bogdan Graur, Manager Proiect - ProFM Live Streams. Fanii lui Michael pot asculta de-acum hiturile vedetei online, 24 de ore din 24.
ProFM a creat un radio online în memoria lui Michael Jackson

Publisherul american Gannett Co. intenţionează să desfiinţeze între 1.000 şi 2.000 de joburi din totalul de 41.500, în încercarea de a contracara efectele declinului înregistrat de veniturile atrase din publicitate de publicaţiile pe care le editează, relatează Daily Business. Disponibilizările vor fi operate în cadrul diviziei Community Publishing, care operează peste 80 de cotidiene şi nu vor afecta cea mai importantă publicaţie a publisherului, USA Today.
Publisherul american Gannett vrea să concedieze până la 5% din personal

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus