Fondatorii Academiei Caţavencu şi-au vândut ultimele 10 procente pe care le mai deţineau în compania Caţavencu SA. Cumpărătorul acţiunilor este compania Realitatea Media.
Tranzacţia care are loc în aceste zile nu este o surpriză, spune Doru Buşcu şi a fost prevăzută în contractul de acum trei ani, când Realitatea Media, compania deţinută de Sorin Ovidiu Vîntu, a cumpărat acţiunile Caţavencilor.
Între acţionarii care deţineau împreună cele 10% se numără Doru Buşcu, Sorin Vulpe, Mircea Toma, Ioan T. Morar, Cornel Ivanciuc, Octav Mardale şi Eugen Istodor.
Doru Buşcu, pentru paginademedia.ro:
„Este o situaţie setată încă din 2006, când s-a făcut tranzacţia cu Realitatea Media. Este un detaliu din derularea contractului. Vorbim de o vânzare în etape, iar acum este ultimul episod.”
„Au fost doi paşi: unul atunci şi unul acum, dar ambii au fost cuprinşi în contractul din 2006. Nu este o revânzare.”
În ceea ce priveşte preţul, Doru Buşcu nu a precizat suma din contract, doar factorii care au fost luaţi în calcul.
Doru Buşcu:
“Acţiunile au fost vândute în condiţiile stabilite acum trei ani. Era o formulă legată de cifra de afaceri. Practic contractul spunea că în intervalul X, în aceste condiţii, relaţionate cu cifra de afaceri, se va face exitul.”
“Nu e nicio surpriză. Cum spuneam era în contractul iniţial”.
În 2006, când Realitatea Media a cumpărat Caţavencu, acţionari erau fondatorii revistei cu 51%, iar celelalte procente erau deţinute de Sorin Marin şi de Nicolae Raţiu (prin RH Printing). Sorin Marin şi-a vândut atunci integral acţiunile, iar fondatorii Academiei Caţavencu şi Nicolae Raţiu au rămas cu câte 10%.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii