Revista Money Express, parte a grupului Realitatea Caţavencu, va fi preluată, de la 1 ianuarie, de compania de proiecte speciale M&C Strategy.
Firma M&C Strategy este deţinută de către Dragoş Nedelcu (95%) şi Sorin Freciu (5) şi se ocupă de proiecte speciale pentru grupul Realitatea Caţavencu (10 pentru România, Guvernul Privat).
Până la ora redactării articolului, Dragoş Nedelcu nu a putut fi contactat.
Redacţia Money Epress a fost deja informată cine va fi viitorul publisher al săptămânalului economic.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Mulţumesc pentru lecţia de jurnalism.
Cred însă că, pentru o comunicare corectă, ar trebui să nu te ascunzi în spatele unui pseudonim.
@john forbes: e branza buna, dar in burduful prost (ca sa nu zic cu "-ului" in coada).
Informaţia este perfect adevărată şi verificată prin mijloace jurnalistice. Mijloace care impun, de multe ori, protejarea surselor, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul de faţă.
Dacă eşti cititor al acestui site, atunci ştii că aici sunt publicate, de fiecare dată, articole adevărate, nu bârfe şi zvonuri.
Care e sursa, Petrisor? Nici compania, nici noul owner nu spun asta, deci esti sigur ca si-o asuma? In consecinta, e corect sa dai informatia ca fiind sigura?