Skip to main content

Mario Garcia (1): Întotdeauna va exista presă scrisă. Niciun mediu nu omoară un alt mediu

 

mario-garcia-si-petrisor-obae-2Logică, claritate, carismă, adevăruri despre presa anului 2010: Mario Garcia, cel mai bun om de concept de presă din lume, a ţinut ieri, la Centrul Cultural American, o demonstraţie care merita văzută de toţi cei care prevestesc moartea presei scrise.

Publicitate

Foto: Mario Garcia şi Petrişor Obae, după prezentarea de ieri

"Întotdeauna va exista presă scrisă. Niciun mediu nu omoară un alt mediu”, a spus răspicat Mario Garcia, considerat un guru în breaslă. Şi pe bună dreptate: el a schimbat “faţa ” a peste 450 de ziare, printre care The Wall Street Journal, The Miami Herald, Die Zeit. În România va schimba faţa României libere.

Jurnalismul va trăi, trebuie doar să se adapteze. E o meserie care se face din pasiune. Forţa jurnalistului vine din dorinţa de a spune poveşti.

Garcia: "Povestea este pe primul loc şi apoi suportul prin intermediul căruia o comunici."

Iar viitorul depinde de felul în care simţi:"Dacă stai în redacţie şi te plângi că ziarele vor muri, atunci ziarul tău sigur va muri ."

Vom grupa în câteva părţi ideile expuse de Mario Garcia. Numai bune de recitit din când în când.

Iată prima parte:

  • "În viitor, ziarul tipărit va fi un fel de obiect de lux pe care oamenii îl vor citi doar din plăcerea de a-i răsfoi paginile, de a simţi hârtia. Acesta este motivul pentru care ziarele nu vor dispărea niciodată. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cărţi."
  • "Una dintre cele mai mari dileme ale momentului este dacă cititotii vor plăti sau nu pentru conţinutul online. Eu spun că oamenii vor plăti pentru un jurnalism de calitate, acel jurnalism care ne oferă informaţiile de care avem nevoie."
  • "Presa se va schimba. Fiecare dintre noi va plăti pentru ceea ce acum primeşte gratis. Televiziunea a fost gratis, dar astăzi orice om plăteşte un abonament la cablu şi o taxă suplimentară pentru anumite canale de calitate, care îi oferă un produs pe care şi-l doreşte. Toate acestea nu sunt gratis şi nimeni nu protestează. La fel se va întâmpla şi cu ziarele de calitate."

O poveste bună este tot ce contează

  • "Voi, jurnaliştii, aţi fost antrenaţi să spuneţi poveşti, iar acum aveţi mai multe mijloace pentru a face asta."
  • "O poveste bună este tot ce contează. Povestea este pe primul loc şi apoi platforma pe care o comunici."
  • "Ziarele trebuie să-şi pună problema modului în care să spună poveşti altfel decât cum o fac alţii."
  • "Fiecare ziar are o pagină, o secţiune sau un domeniu pentru care oamenii sunt dispuşi să plătească. De aceea, toate publicaţiile ar trebui să vadă care este cel mai bun produs al lor şi să îl vândă unui public care va plăti."

Viitorul presei este interactivitatea

  • "Viitorul presei este interactivitatea. Jurnaliştii trebuie să fie nişte povestitori care se folosesc de mai multe mijloace digitale pentru a-şi spune povestea."
  • "Practic, jurnalistul trebuie să acopere un subiect din mai multe puncte de vedere, să ofere filmuleţe, înregistrări audio, fotografii s.a."
  • "Interesant este că atunci când oamenii citesc o ştire pe un ziar de pe internet nu-şi amintesc publicaţia, ştiu doar că au citit respectiva informaţie pe Internet. De aceea este foarte important ca fiecare ziar online să-şi întărească brandul."
  • "Galeriile foto reprezintă cea mai accesibilă modalitate de a-ţi extinde brandul şi de a introduce multimedia pe o platformă digitală."

Carmen Andronache, Petrişor Obae

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus