Skip to main content

Implicaţii şi complicaţii în procesul Sorin Roşca Stănescu – Evenimentul Zilei

 

Sorin Rosca StanescuLa cinci ani de la declanşarea procesului dintre Roşca Stănescu şi Evenimentul Zilei, subiectul revine în atenţia presei. Convenţia Organizaţiilor de Media protestează faţă de decizia Curţii de Apel Bucureşti care obligă trustul Ringier să publice o hotărâre jucărorească de nouă pagini în patru cotidiene centrale.

Publicitate

ISTORIC: Evenimentul zilei a publicat, pe prima pagină, în luna august 2005, două articole intitulate "Băsescu şi şantajistul" şi "Şantaju şi etajul – cazul Roşca Stănescu". Câteva zile mai târziu, fostul director al ziarului Ziua, deranjat de apelativul “şantajist”, a dat în judecată cotidianul, patronat la vremea respectivă de trustul Ringier. Procesul s-a încheiat la sfârşitul anului trecut printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă în favoarea lui Sorin Roşca Stănescu.

Acum, după mai bine de şase luni de la închierea procesului, Ringier se află în situaţia de a pune în aplicare decizia judecătorească, cel mai probabil săptămâna viitoare. Dar unde, pentru că EVZ nu mai este deţinut de Ringier? Paginademedia.ro a stat de vorbă cu avocatul Doru Costea, consultant al Ringier în vederea executării sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti.

Avocatul Doru Costea, pentru paginademedia.ro:

“În Libertatea, hotărârea judecătorească va apărea integral, dar nu pe prima pagină, n-am fost obligaţi pe prima pagină, am fost obligaţi s-o publicăm pe prima pagină doar în Evenimentul Zilei, care la vremea respectivă aparţinea trustului. Hotărârea va apărea în Libertatea şi, posibil, în celelalte ziare, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare. Noi am făcut toate demersurile legale, probabil că în cursul săptămânii viitoare, în funcţie de deciziile pe care le vor lua editorii celorlalte trei publicaţii”.

Situaţia este cu atât mai complicată cu cât Evenimenul zilei nu se mai află în curtea Ringier ci a lui Bobby Păunescu, patronul B1 TV. În prezent, singurul ziar în care va apărea cu certitudine hotărârea este tabloidul Libertatea. În cazul celorlate ziare, decizia de publicare aparţine exclusiv conducerii acestora.

La intentarea procesului, Sorin Roşca Stănescu a cerut publicarea hotărârii judecătoreşti pe prima pagină a ziarului Evenimentul zilei şi în cotidienele România liberă, Adevărul şi Libertatea. Fostul director Ziua nu a avut în plus nicio pretenţie bănească, însă, publicarea hotărârii judecătoreşti va fi posibilă, cel mai probabil, doar în schimbul unei sume de bani, deloc neglijabilă.

Avocatul trustului Ringier a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că o astfel de hotărâre duce la îngrădirea unor drepturi şi libertăţi de care ar trebui să se bucure presa. Potrivit acestuia, decizia contravine şi legislaţiei Curţii Europene a Drepturilor Omulucare spune că, în mai toate deciziile, sancţiunea trebuie să fie proporţională ca să nu aibă un efect inhibitoriu asupra jurnalistului în a trata teme publice”.

Costea a mai povestit pentru Paginademedia.ro că “în faza de recurs, a existat un judecător care a spus că nu este vorba de un prejudiciu, că articolul s-a menţinut în limitele admise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ( art. 10), în limitele admise ale libertăţii de exprimare şi, prin urmare, nu este necesară decizia şi nu este de acord cu sancţiunea pronunţată de ceilalţi doi judecători”.

Doru Costea, avocat Ringier: S-a creat o practică ce mie mi se pare periculoasă

Publicarea integrală a unor hotărârilor judecătoreşti voluminoase în ziare este un fel de execuţie publică a jurnaliştilor. Cam aşa s-ar traduce o practică din ce în ce mai întâlnită în procesele în care presa sau unii jurnalişti sunt incrimiaţi. Avocatul Doru Costea a confirmat acest lucru printr-un exemplu cât se poate de recent.

“Din câte am înţeles eu, domnul George Lăcătuş, de la România liberă, a fost chemat în judecată de către ANI (Autoritatea Naţională pentru Integritate) şi i se cere, nici mai mult, nici mai puţin, decât să publice pe prima pagină hotărârea judecătorească, în ipoteza în care, aceasta va fi favorabilă lor, iar cei de la ANI sunt convinşi că aşa va fi. Hotărârea va fi publicată, bineînţeles în regim de publicitate”, a spus Costea.

De ce a reacţionat Convenţia Organizaţiilor de Media?

În cazul de faţă, Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) a sărit în apărarea drepturilor şi libertăţilor de exprimare ale jurnalistului şi trustului, implicaţi în proces, cosiderând că decizia este de natură să “descurajeze presa”.

Convenţia Organizaţiilor de Media, fidelă principiilor libertăţii de exprimare, consideră că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului publicarea integrală a celor 9 pagini în regim de publicitate este o sancţiune disproporţionată la adresa libertăţii de exprimare şi are un efect inhibitoriu major atât asupra editorului cât şi asupra jurnalistului care a scris articolul incriminat”, se arată în comunicatul semant de COM.

Carmen Andronache

Foto: Mediafax Foto, Lazlo Raduly

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ionel ionel
    Cine sunt cei doi judecatori care au dat castig decauza SANTAJISTULUI si cu ce-i avea stanascu la mana? Orice ar zice indiferent care judecator din RO, stanescu este un santajist dovedit.
    Judecatori (95% din ei) sunt raspunzatori de actuala situatie din Romania. Pe urma politicieni (100% din ei), apoi liderii de sindicat, toti si apoi presa (90% )

Trimite un comentariu

sus