CNA a pierdut procesul cu Antena 3, care a contestat în instanţă o Decizie a Consiliului din anul 2009, prin care postul a fost amendat cu 10.000 de lei pentru emisiunea În gura presei. CNA a considerat atunci că Mircea Badea a instigat la violenţă împotriva presupuşilor asasini ai handbalistului Marian Cozma, scrie Mediafax.
Publicitate "Nu comentez decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru că nu am văzut încă motivarea Curţii. Noi am câştigat procesul la fond şi l-am pierdut la recurs. Este un caz izolat, întrucât în ultimii cinci ani am câştigat peste 90% din procesele intentate CNA, în urma deciziilor de sancţionare", a declarat pentru Mediafax Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
"Cea mai violentă emisiune de televiziune din România, conform unui studiu făcut de CNA dimpreună cu Unicef, a câştigat în faţa celor care au incriminat-o, care au amendat-o, care au bârfit-o, care au împilat-o", a declarat Mircea Badea, în emisiunea În gura presei.
Antena 3 a câştigat un proces cu CNA, care a amendat postul pentru emisiunea lui Mircea Badea
Gabriela Vrânceanu Firea a depus o plângere la Tribunalul Bucureşti la începutul acestei săptămâni împotriva lui Cristian Boureanu, după porcăiala dintr-o emisiune Ştirea zilei, notează Adevărul. Firea îl acuză pe politician că i-a adus mai multe prejudicii morale. La o lună după disputa din emisiunea Ştirea zilei, atât postul Antena 3, cât şi Firea, în nume personal, l-au acţionat în instanţă pe deputatul PDL Cristian Boureanu.
Firea şi Boureanu merg la tribunal
Hunter Walk, product manager Youtube, vorbeşte într-un interviu exclusiv pentru Money.ro despre felul în care platforma video se pregăteşte pentru viitorul divertismentului online: îmbrăcă mantia televiziunii renunţând la click şi search în favoarea unei experienţe de consum pasiv, încearcă să îţi construiască o echipă de creativi mai mare decât Hollywood şi pune mai mult accent pe aspectul social.
“Percepţia advertiserilor despre Youtube s-a schimbat complet. De fapt în Statele Unite avem 75% din advertiserii din topul 100 Ad Age pe Youtube iar numărul advertiserilor în general a crescut de 10 ori în ultimul an”, a spus Hunter Walk.
EXCLUSIV MONEY.RO: Ce (ne) pregăteşte YouTube. Interviu cu Hunter Walk, product manager (VIDEO)
"Îmi este ruşine pentru America pentru o astfel de idee” (a lui Rupert Murdoch), taxarea conţinutului online putând lovi în sute de site-uri care în acest moment construiesc un nou model de jurnalism. Afirmaţia îi aparţine lui Henry Blodget, cunoscut analist de pe Wall-Street, în prezent CEO al uneia dintre cele mai cunoscute publicaţii online de business. Blodget a acordat un interviu pentru Wall-Street.
Blodget: “Taxarea conţinutului online va ajuta doar presă scrisă, nu şi cea online. Aceste taxe vor afecta piaţa online, care acum se bucură de o creştere rapidă şi care crează multe locuri de muncă. Este pur şi simplu o idee concepută pentru a proteja o industrie învechită care a prosperat pentru o perioadă prea lungă. [...]Cred că există şi supravieţuitori în rândul ziarelor "Wall Street Journal, New York Times, însă aceste publicaţii vor fi nevoite să îşi ajusteze drastic mărimea redactiilor”.
INTERVIU EXCLUSIV: Despre presa .com cu şeful unei publicaţii online de top din SUA
Yahoo! va furniza servicii de call center pentru produsele proprii în nouă noi limbi, între care în română, spaniolă, germană, franceză şi rusă şi arabă, de la un nou centru înfiinţat în Cairo, scrie Mediafax. Iniţial, Yahoo! va lansa serviciile de call center, care vor fi operate de IBM, în arabă, franceză, germană, italiană şi spaniolă, urmând ca ulterior să fie asigurate şi în română, turcă, poloneză şi rusă, prin recrutarea unui număr semnificativ de angajaţi în Egipt, vorbitori de mai multe limbi, se arată într-un comunicat al companiei.
Yahoo va furniza servicii de call center în limba română
Bogdan Gheorghiu, fost director de creaţie la Scala JWT, va conduce noul departament de creaţie al agenţiei digitale HyperActive, parte din grupul Lowe, scrie Wall-Street.ro. Gheorghiu lucrează în publicitate de peste 10 ani, având în portofoliu conturi precum Nestlé, Kraft, Vodafone, The Coca Cola Company, Raiffeisen Bank, Interbrew, Unilever, Nokia sau GSK.
HyperActive îşi ia director de creaţie de la Scala JWT
Regia de vânzări online F5 X-Media administrează, începând de ieri, spaţiile publicitare ale ghidului online de timp liber ŞapteSeri.ro, alături de publisherul site-ului, Şapte Nopţi, notează Money.ro şi IAA.ro.
Criza economică şi tensiunile politice au deteriorat profesionalismul mass-media şi mersul instituţiilor democratice din România, potrivit raportului Freedom House, care vorbeşte şi despre alegerile din 2009, cele mai "turbulente din istoria post-tranziţie" a ţării, scrie România liberă, care citează Newsin.
"După ce a trenat în urma altor ţări din regiune pe aproape întreaga perioadă a tranziţiei, din cauza unei rupturi ezitante de trecutul său comunist, în 1 ianuarie 2007 România a reuşit să devină membră a Uniunii Europene. Însă la scurt timp după aceea a urmat dezamăgirea, în condiţiile în care coaliţia de centru-dreapta de la guvernare s-a dezintegrat în 2007, iar miniştrii care au condus procesul de aderare la UE au fost daţi la o parte", se arată în raportul citat de NewsIn.
Freedom House: Criza economică şi tensiunile politice au influenţat negativ mass-media din România
Revista Biz organizează vineri conferinţa High Impact Brands, unde se vor prezenta rezultatele celui mai recent top dedicat mărcilor, realizat de compania de cercetare Synovate, scrie Money.ro, care citează un comunicat al revistei.
Cele mai puternice branduri româneşti vor fi anunţate la High Impact Brands 2010
Începând cu 1 iulie 2010, Avocatnet.ro se alătură portofoliului InternetCorp, scrie Wall-Street. Cele două companii au semnat un acord prin care InternetCorp va asigura reprezentarea în piaţa de publicitate a site-ului. Avocatnet.ro ocupă la momentul de faţă locul 4 în topul celor mai citite publicaţii online de business din România, conform cifrelor BRAT, publicate în cadrul Studiului de Audienţa şi Trafic Internet pe luna mai 2010.
InternetCorp devine reprezentantul exclusiv al Avocatnet.ro în privinţa vânzărilor de publicitate online
Deschiderea magazinului Cocor Store din Capitală, programată pe 23 septembrie, dispune de un buget de promovare de 600.000 euro net, gestionat de agenţia Wunderman pentru PR şi evenimentul de deschidere, şi de departamentul de marketing Cocor pentru campania de comunicare pe TV, online, print şi OOH, a declarat pentru DailyBusiness.ro Dan Bărbulescu, preşedintele consiliului de administraţie al Cocor.
600.000 euro net pentru promovarea deschiderii Cocor Store
Veniturile globale ale grupului de comunicare WPP, prezent şi în România prin grupul Ogilvy pe care îl deţine 100%, au crescut cu 2% în primele 5 luni ale lui 2010, comparativ cu perioada similară a anului trecut, scrie DailyBusiness.ro, care citează presa internaţională.
Veniturile WPP au crescut cu 2% în primele 5 luni ale anului
În bătălia publicitară a marilor branduri asociate Campionatului Mondial de Fotbal, câştigătorii sunt, în mod curios, cei neimplicaţi oficial în sponsorizarea evenimentului. Nike, cu campania "Scrie viitorul" (Write the future) este marea câştigătoare a acestei "lupte" speciale, cel puţin pe internet, scrie Adevărul.
Sponsorii oficiali ai Mondialului, "bătuţi" de rivali/ Nike şi Carlsberg au învins brandurile Adidas şi Budweiser
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro“Consumatorul Conectat Digital” a fost tema GfK Research Summit din acest an, conferinţă care a avut loc în Viena la jumătatea lunii iunie şi la care au participat aproximativ 300 de experţi. GfK Research Summit este o conferinţă de două zile organizată de GfK Custom Research, dedicată unui grup restrâns de clienţi.
În căutarea consumatorului digital
Deci, ar fi fost corect daca spunea Badea ca ungurii au ucis un roman?
De data asta, situatia a fost de asa natura incat v-ati incurcat in propriile reglementari imbecile.
Sunteti dupa parerea mea, oamenilor ajunsi membri ai CNA, nedemni de a reprezenta Romania.
Pentru ca sunteti lasi, slugarnici, milogi, lipsiti de verticalitate.
Dar "slugarnici" e principalul atribut. Mici si fricosi.
Nevolnici.
Si anti-romani.
Eu asa simt.
Deci, membrilor, pe Cosma l-a ucis un ungur sau un tigan?
Ce trebuie sa stie publicul larg?
Cum e corect, caraghiosilor?