În emisiunea "Sinteza Zilei", Mircea Badea şi Victor Ciutacu au hotărât să organizeze un miting în faţa sediului CNA, ca urmare a amenzilor pe care Consiliul continuă să le trimită postului Antena 3, unde sunt difuzate emisiunile celor doi, scrie Adevărul.
Publicitate "O să facem un miting adevărat. O să facem un miting la care eu îmi pun miză emisiunea. Dacă la mitingul cu pricina nu se vor zgudui, la propriu, din cauza scandărilor geamurile CNA-ului, eu renunţ la emisiune. Eu nu pot să fac emisiune în acest fel, în acest registru, despre aceste teme într-o ţară inertă. (...) Dacă nu se zguduie scaunele de sub fundurile lor la acest miting, eu renunţ la emisiune", a spus Mircea Badea.
"Dat fiind că nu doresc ca întregul post Antena 3 să sufere represiuni de ordin politic şi economic din cauza mea, doar un invitat păcătos şi lipsit de maniere, iar singurul lucru blamabil pe care-l remarc în monitorizarea CNA e că am zis că Elena Udrea e cam bună, doresc să precizez că mi-a luat Dumnezeu minţile, mă căiesc şi retractez public: Elena Udrea NU MAI E cam bună, e chiar bună. Dacă cineva doreşte să dea nuanţă peiorativă spuselor mele, să se gândească bine înainte", a mai spus Mircea Badea, potrivit Jurnalul Naţional, care citează Mediafax.
Puterea încearcă să-şi impună majoritatea în instituţiile aflate sub control parlamentar, cerând renegocierea acestor funcţii ţinând cont de algoritmul rezultat din alegerile din 2008. Primul vizat este Consiliul Naţional al Audiovizualului, unde PDL şi PSD se bat pentru un loc eliberat de un fost reprezentant al social-democraţilor. Un prim pas a fost făcut în Birourile reunite ale celor două Camere ale parlamentului, unde PDL şi UDMR au scos astăzi de pe ordinea de zi nominalizarea în CNA a lui Grigore Zanc (PSD) pentru un nou mandat, scrie Evenimentul Zilei. În aceste condiţii, discuţia pentru postul vizat în egală măsură de PDL se amână, puterea cerând renegocierea funcţiilor după actualul algoritm politic atât în CNA, cât şi în celelalte instituţii din subordinea parlamentului.
PDL vrea funcţii în plus în instituţiile controlate de parlament. Prima miză: CNA
Anul acesta advertiserii au cheltuit aproape 25 de milioane de euro numai pentru crearea spoturilor comerciale. Reprezentanţii caselor de producţie spun că piaţa s-a contractat cu până la 50% faţă de acum doi ani, scrie Financiarul într-o analiză. Clienţii internaţionali, care în unele cazuri reprezintă 40% din volumul de spoturi realizate, continuă să rămână un segment de piaţă important pentru casele de producţie. Bugetul mediu pentru producţia unei reclame variază între 35.000- 50.000 de euro. Specialiştii din agenţiile de publicitate spun că la baza succesului unei reclame se află ideea agenţiei, echipa de filmare şi casa de producţie. Afacerile acestora din urmă pe piaţa autohtonă însumează aproximativ 20-25 de milioane de euro, potrivit lui Marius Bucur, producător Saga Film. General Managerul Hi-Fi Production, Laura Baron estimează bugetele rulate de casele de producţie la 20 de milioane de euro. De asemenea, bugetele clienţilor care comandă spoturi au fost mai mici cu aproximativ 20% comparativ cu anul trecut, lucrurile „miscandu-se” mai greu la începutul anului în ceea ce priveşte noile comenzi, dar treptat s-au redresat, radiografiază succint situaţia Laura Baron.
Producţia de reclame, înjumătăţită: doar 25 de milioane de euro
Comisia de Petiţii a Parlamentului European a declarat admisibile petiţiile depuse de Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind împotriva introducerii în Strategia Naţională de Apărare (SNAp) a presei ca vulnerabilitate a statului român. Odată cu declararea admisibilităţii, Comisia de Petiţii va solicita Comisiei Europene şi Guvernului României elaborarea unui punct de vedere oficial în legătură cu subiectul petiţiei, care va fi apoi prezentat la momentul dezbaterii în plen a petiţiilor, scrie Mediafax, care citează un comunicat de presă.
Comisia de Petiţii a PE a admis petiţiile împotriva introducerii presei în Strategia de apărare
"Euro" este cel mai uzitat cuvânt în presa românească din 2010, cu 1,71 milioane de menţionări, urmat de "lei"şi de cuvântul "milioane", scrie DailyBusiness.ro, care citează o cercetare realizată de serviciul de monitorizare web MediaIQ. Al patrulea cel mai folosit termen din presă este "mare", cu circa 945.000 apariţii, urmat pe cinci de "prima", cu 643.000 menţionări, şi de "perioada", pe saşe, cu puţin peste 635.000 apariţii.
"Euro", cel mai folosit cuvant în presa românească. Termenii financiari domină topul
Radio România împlineşte, luni, 82 de ani de când a emis pentru prima dată. Cu ocazia aniversării, postul public de radio organizează o serie de evenimente speciale, scrie Evenimentul Zilei. Sâmbătă, Radio România va organiza, între orele 10.00 şi 14.00, Ziua Porţilor Deschise. Cei dornici să viziteze radioul vor putea vedea Cabina 31 (unde emite postul Radio România Actualităţi), Camera ştirilor, Agenţia de presă RADOR, Redacţia Teatru, studiourile Radio3 Net "Florian Pittiş" şi Sala Radio. Ultimul eveniment va avea loc luni, ora 14.00, şi constă într-o reuniune a foştilor angajaţi Radio România.
Concerte şi porţi deschise la 82 de ani de Radio România
La doi ani după crearea mascote animate Do şi Mo, devenite celebre, DOMO lansează o nouă platformă de imagine de brand, realizată şi de această dată de Brandient, scrie IAA.ro. Brandient a conceptualizat noua platformă prin crearea unui context al parodierii de secvenţe celebre din filme science-fiction. Astfel, naivul căţel Do şi obraznica pisică Mo ne fac să zâmbim când se teleportează sau plutesc pe orbită. Noua platformă a brandului se regăseşte în toate punctele de contact ale brandului a TV, OOH, on-line, în punctul de vânzare, în literatura de informare şi vânzare. Ca o noutate pe piaţa românească, Do şi Mo vor fi prezenţi şi în sălile de cinema, animând primul spot 3D produs în România.
DOMO, o nouă imagine
Toate marile grupuri de comunicare au terminat pe plus trimestrul trei al anului, depăşind criza cel puţin pentru moment, scrie DailyBusiness.ro. Chiar dacă recesiunea a devenit amintire pentru liderii publicităţii mondiale, lecţia a fost învăţată de toţi: "trebuie să fim precauţi, 2011 va fi un an incert", spune Sir Martin Sorrell, CEO-ul conglomeratului WPP, proprietarul din România al grupului Ogilvy. Sorrell a răsuflat uşurat. "WPP a terminat trimestrul trei al anului 2010 cu cele mai bune rezultate din ultimii 10 ani", a afirmat acesta, invitat la congresul World Retail, susţinut la Berlin marţi, 26 octombrie.
Criza, amintire cu gust amar: Giganţii comunicării globale au terminat trimestrul trei pe creştere
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roMatthew West, Marvin Liao, Tun Pang şi Anna Skrzypek sunt cei 4 specialişti de la Yahoo care vor participa la evenimentul RoNewMedia pe 9 şi 10 noiembrie, la Crystal Ballroom & Events, scrie IAA.ro. Ronewmedia 5.0 va aduce şi alţi invitaţi de rang înalt, de la Facebook, Microsoft, Orange - France Telecom Group, Digitas North America - Publics Group; Netlog, Seed Money, VentureConnect, SmartAdserver şi Kit Digital.
Lideri de la Yahoo, la RoNeMediaSursă: Jurnalul Naţional
Badea e consecvent ca si Basescu.