ACTUALIZARE: "E greu să anticipăm cum va arăta argumentaţia procurorilor", spune consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu despre publicarea discuţiei, într-un interviu acordat Qmagazine. Din interviu, în articol.
Irelevantă pentru proces, stenograma discuţiei dintre subsemnatul, Petrişor Obae şi Sorin Ovidiu Vîntu creează un precedent periculos pentru ce înseamnă meseria de jurnalist în România. Nu trebuie să treacă neobservată.
Relaţia de dialog ziarist – sursă devine, prin acest precedent şi fără voia actorilor implicaţi în procesul jurnalistic, una tripartită, în care cea de-a treia parte (ascunsă la butoane) are ultimul cuvânt de spus. Un principiu de bază al meseriei – confidenţialitatea sursei – este spulberat de-a dreptul.
Cum mai poate avea încredere o sursă în relaţia cu jurnalistul, având suspiciunea că, la un moment dat, discuţia va intra într-un dosar şi devine publică? Aici este lovitura dată presei, dincolo de aceste irelevante (în acest caz) stenograme.
Reiau câteva argumente, din răspunsurile pe care le-am dat HotNews:
- O discuţie între un jurnalist şi o sursă poate avea aspecte off de record, care ar pune sursa informaţiilor într-o situaţie cel puţin inconfortabilă.
- Jurnaliştii şi sursele nu mai pot avea încredere că discutţile rămân confidenţiale. Surse importante pot face un pas înapoi, ştiind că, prin astfel de dezvăluiri, identitatea lor poate fi devoalată.
- În tehnica de documentare şi în relaţia cu sursele, jurnalistul poate folosi tehnici specifice, pentru a obţine o informaţie. Aceste tehnici pot include aprobarea interlocutorului sau un limbaj adaptat sursei respective. Văzute din afară, într-o stenogramă, aceste tehnici pot fi înţelese greşit.
- Într-o discuţie cu sursa lui, jurnalistul încearcă toate modalităţile profesiei, prin care să scoată ce are nevoie: îl compătimeşte, empatizează cu el, îi împărtăşeşte frustrările, foloseşte un limbaj familiar, dacă se cere. Ce s-ar înţelege dintr-o transcriere? Că este de acorde cu sursa? Că jurnalistul este vulgar?
- Din fericire (dacă se poate spune aşa) în cazul de faţă vorbim de un dialog 100% jurnalistic, în care subsemnatul, ziaristul Petrişor Obae, încerca să obtina un punct de vedere oficial în legătură cu un zvon – vânzarea postului TV – de la sursa cea mai potrivită pe subiect – proprietarul staţiei. Dar dacă jurnalistul vorbea cu un om din interiorul staţiei, care îi furniza informaţii compromiţătoare despre management sau patron?
"Procurorii sunt datori să explice", spune jurnalistul Cătălin Tolontan: "Nu poţi să fii ziarist dacă alţii te înregistrează şi-ţi dezvăluie sursele."
Cătălin Tolontan, pentru Paginademedia.ro:
"Deja e iritant şi cred că Parchetul General e dator cu un răspuns. Cum de o discuţie dintre un ziarist, nu contează că se numeşte Obae, şi o sursă, ajunge într-un dosar penal atâta vreme cât dialogul nu are nici o relevanţă nici în speţa concretă şi nici un fel de valoare juridică în general?! Tu l-ai întrebat dacă vinde RTV lui Patriciu şi el a zis că nu. De ce sunt procurorii interesaţi de aşa ceva şi, mai ales, de ce trimit asta în instanţă?
Întreb şi eu: ca procuror, selectezi pentru dosarul probatoriu şi o discuţie intimă care apoi devine publică la tribunal, fără să-ţi folosească şi fără să ţii cont că loveşti în viaţa sau în meseria cuiva? Din punctul meu de vedere ca jurnalist, discuţia ta cu SOV era confidenţială şi nu văd nici o noimă să apară în dosar.
Nu poţi să fii ziarist dacă alţii te înregistrează şi-ţi dezvăluie sursele. Poate greşesc eu, dar procurorii sunt datori să explice. Nu poţi umple o ţară de înregistrări şi să nu clarifici nici măcar regulile generale după care se fac filajele şi selecţiile! N-am nici o simpatie pentru felul în care Vîntu se visa comandantul unei armate de jurnalişti, e dezgustător că asta înţelege el prin libertatea presei, mi-e clar că l-a sprijinit pe fugarul Popa deşi e treaba justiţiei să judece asta, dar, pe de alta parte, observ că procurorii s-au specializat în making-off-uri despre vieţile şi profesiile oamenilor!"
"E greu să anticipăm cum va arăta argumentaţia procurorilor", spune consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu despre publicarea discuţiei, într-un interviu acordat Qmagazine
Qmagazine: Era relevantă pentru legiuitor o convorbire jurnalistică între Petrişor Obae, de exemplu, şi SOV?
Sebastian Lăzăroiu: Ştiu că, în general, procurorii fac multe conexiuni atunci când se judecă pe fond. E greu să anticipăm cum va arăta argumentaţia procurorilor. Mai ales când nu suntem specialişti practicieni.
Pentru cititorii Paginademedia.ro: Cum comentaţi publicarea, în dosarul de instanţă, a acestor stenograme?
Citeşte şi:
- STENOGRAME: O discuţie jurnalistică dintre Paginademedia.ro şi Vîntu, în dosarul de instanţă
- Dragoş Stanca despre stenogramele cu Vîntu: “am multe stenograme mentale mult mai grave, cu alţi actori”
- DEZBATERE: Semnal de alarmă. Relaţia jurnalist – sursă, pusă grav în pericol de stenogramele SOV
- Asociaţia Jurnaliştilor din România cere explicaţii de la Parchet şi de la Realitatea Caţavencu
- Mircea Toma: Teama de înregistrări este prezentă în societatea noastră din 1990
- Cristian Tudor Popescu: Ceea ce vedem la Realitatea “este imaginea unui despot primitiv de presă”
Q: Era relevantă pentru legiuitor o convorbire jurnalistică între Petrişor Obae, de exemplu, şi SOV?
S.L.: Ştiu că, în general, procurorii fac multe conexiuni atunci când se judecă pe fond. E greu să anticipăm cum va arăta argumentaţia procurorilor. Mai ales când nu suntem specialişti practicieni.
Poate au fost prea multe stenograme de examinat si au considerat ca e mai comod sa trimita totul in vrac. Aceasta poate fi o explicatie, dar nu o scuza.
Cauza principala este, in opinia mea, lipsa de respect pentru cetatean si de preocupare pentru protectia sa, atat de evidente pe toate nivelele statului roman. Lipsa de respect care provine din faptul ca statul roman sau reprezentantii sai nu sunt sanctionati pentru neglijenta, incompetenta sau rea-vointa.
"Si daca publica stenograme care nu au nicio legatura, ce? Si daca ziaristul Petrisor Obae poate avea neplaceri din aceasta cauza, deci pagube materiale si/sau morale, ce? Ce poate face ziaristul Obae in acest caz? Sa dea statul roman in judecata? La sistemul nostru de justitie, noroc bun!" Cam asta este modul de gandire al celor care ar trebui sa actioneze in numele si pentru interesul nostru.
Ce se poate face? Ar trebui ca ziaristii colegi sa reactioneze prompt si dur. Astfel, data viitoare se va lucra cu mult mai multa grija, respectul pentru cetateanul roman va creste si toata lumea va beneficia de pe urma acestui lucru.