Skip to main content

7 mai: Romtelecom nu dă decât 2 milioane de euro pe Antene

 

Publicitate

DOUĂ MILIOANE PENTRU ANTENE. Romtelecom este dispus să nu ofere mai mult de două milioane de euro pentru posturile Intact, scrie Evenimentul zilei, care citează surse din piaţă.

Romtelecom propune pachete separate, potrivit Evenimentului zilei.

Comparativ, preţul cerut de Antene de la RCS&RDS era de şapte milioane de euro. Mai mult, Romtelecom e gata să ofere pachete separate, unul fiind compus din Antena 1 şi Antena 3, iar celălalt conţinând Euforia TV, Antena 2 şi GSP TV.
Romtelecom nu dă decât 2 milioane de euro pe Antene


MISIUNEA TVR. Televiziunea publică anunţă că şi-a definit misiunea şi valorile în cadrul unui program strategic privind redefinirea misiunii publice a TVR, demarat anul trecut în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, iar o Cartă a Televiziunii Române va fi definitivată până la sfârşitul acestui an, scrie Mediafax.

Interesul public, pluralismul ideilor şi opiniilor şi practica responsabilă a jurnalismului sunt principalele valori pe care televiziunea publică îşi va axa activitatea. Inovaţia, creativitatea şi diversitatea programelor şi abordărilor vor completa scara de valori a TVR..
Televiziunea Română vrea să definitiveze Carta TVR până la sfârşitul lui 2012


MCCANN, PREMIATĂ LA NEW YORK. Agenţia McCann Erickson a câştigat trei premii la New York International Advertising Awards, pentru campania Românii sunt deştepţi, lansată în toamna anului trecut pentru brandul Rom. Agenţia a luat un aur, un silver şi un bronz la trei categorii diferite ale premiilor de publicitate, scrie HotNews.ro.

Prin campania "Românii sunt deştepţi", McCann a apelat la publicul online să schimbe calificativele negative care se generau automat în Google la căutarea "românii sunt...", în mai multe limbi de circulaţie internaţională, cu diverse calificative pozitive.
Trei premii pentru McCann Erickson / "Românii sunt deştepţi" la New York International Advertising Awards


EVZ, EDIŢIA FACEBOOK. EVZ apare şi pe Facebook. Cotidianul lansează o aplicaţie care să permită utilizatorilor reţelei să citească conţinutul siteului pe reţeaua socială.

Ziarul Evenimentului zilei de pe Facebook, lansat astăzi, în colaboarea cu Agenţia de social media Republika Interactive, cuprinde ştiri, o secţiune personalizată de materiale, una dedicată articolelor exclusive pentru Facebook, precum şi Topul articolelor din ziua respectivă.

Utilizatorii care instalează aplicaţia pot vedea ce articole au citit prietenii lor şi le pot recomanda alte materiale acestora.
EVZ lansează primul ziar de Facebook din România | VIDEO


TOTUL PENTRU AFIŞĂRI. Pentru a atinge pragurile de vizitatori unici pe lună presa de calitate apelează uneori la metodele specifice tabloidului, scrie Adevărul.

Ziarul trece în revistă câteva cazuri: Discursul lui Traian Băsescu, imaginat de Cătălin Tolontan, preluat ca autentic de toată media sau editorialul Marele Masturbator, scris de Cristian Tudor Popescu.
Goana după accesări. Ce face trafic în presa „quality” din România


CUM E SĂ FII FATA LUI SÂRBU. Alma Sârbu, fiica lui Adrian Sârbu, a produs deja şapte lungmetraje. Despre cum este să fii fiica bossuliui Pro TV, în Evenimentul zilei.

EVZ: Eşti fiica unuia dintre cei mai puternici oameni din media. Cât de mult a contat acest lucru în evoluţia profesională? Cât de mult ai muncit ca să reuşeşti să te impui?
Alma Sârbu: Înainte de orice, chiar şi în cronologia existenţei mele, sunt copilul mamei şi tatălui meu. Tot ce am devenit după le datorez şi lor, într-o mare măsură. Tatălui meu îi datorez mai ales faptul că m-a încurajat să fiu Alma Sârbu şi nu "fata lui Adrian Sârbu".
Alma Sârbu: "Tata nu m-a încurajat să fiu «fata lui Sârbu»"


CINE SE UITĂ LA TVR CULTURAL. Daniela Zeca-Buzura, directorul TVR Cultural spune că postul pe care-l conduce are un public aspirant, format din tineri reactivi şi din persoane de peste 50 de ani, foarte exigente, scrie Adevărul.

Daniela Zeca-Buzura, despre audienţele mici ale postului: "Ele trebuie judecate în context, trebuie raportate la consumul cultural şi la comportamentul unei nişe tematice. Suntem exact în metabolismul pe care l-au avut, pe parcurs, în primii lor zece ani, Arte şi Mezzo. Arte împlineşte 20 de ani şi m-am uitat, cu curiozitate, la primul lui deceniu. Erau de 0,8 - 0,6 (n.r. puncte de rating)."
Daniela Zeca-Buzura, director TVR Cultural: „Elitele creează, nu se uită la televizor“


CAMPANIE EFFIE. Top managerii companiilor Ursus Breweries, Dacia, P&G, Dedeman si Cosmote, companii ale caror lucrări au fost laureate în anii precedenţi, îşi exprimă punctul de vedere asupra festivalului EFFIE în campania pentru promovarea premiilor, notează Adevărul.

Campania de comunicare se va derula în presă, radio, outdoor, online şi B2B in perioada 18 Aprilie – 4 Iunie 2012 şi a fost dezvoltată de McCann Erickson România (agenţia care a câştigat Marele Premiu anul trecut).
Lideri ai comunităţii de afaceri din Romania vorbesc despre importanţa unui premiu EFFIE


SCUZE POSTUME. Agenţia de ştiri Associated Press şi-a prezentat scuzele postume unui reporter pe care l-a concediat pentru că a încălcat embargoul militar şi a anunţat mai devreme ştirea secolului: sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, notează Adevărul şi HotNews.ro.

Ziaristul Edward Kennedy a sfidat embargoul impus de armată privind anunţul conform căruia armata nazistă a capitulat în noaptea de 7 mai 1945, în Franţa. Marea Britanie şi SUA stabiliseră să amâne cu o zi, importanta veste astfel încât Rusia să poată să marcheze victoria aliaţilor, printr-o ceremonie, la Berlin. Reprezentantul AP nu a respectat însă decizia.

"Atunci când războiul s-a terminat, nu puteai opri o asemenea informaţie. Lumea trebuia să ştie", îi dă dreptate Tom Curley (directorul AP) jurnalistului, dupa 67 de ani de la eveniment.


PREMIILE TVR CULTURAL. Medicul Raed Arafat şi violonistul Alexandru Tomescu s-au numărat printre premianţii Galei TVR Cultural, care a marcat împlinirea a zece ani de la lansarea televiziunii, scrie Mediafax, care citează un comunicat al televiziunii publice.

La secţiunea Eveniment, câştigători au fost Constantin Chiriac şi Festivalul de Teatru de la Sibiu (subiectul documentarului "Luminile oraşului", realizator Mariana Bădan), Festivalul Internaţional de Film Transilvania (subiectul documentarului "Atenţie, motor! 10 ani de TIFF", realizator Cristina Rădulescu) şi Alexandru Tomescu şi Turneul Naţional Stradivarius iniţiat de acesta (subiectul documentarului "Mi-am lăsat viaţa în mâinile lor", realizator Irina Szasz).
Raed Arafat şi Alexandru Tomescu, printre premianţii Galei TVR Cultural


CÂT VALOREAZĂ FACEBOOK. Forbes estimează că în urma listării Facebook, averea fondatorului Mark Zuckerberg ar fi de 15,5 miliarde dolari, sub nivelul estimat anterior, scrie Mediafax.

Presupunând că Facebook va fixa preţul ofertei publice la nivelul maxim al intervalului stabilit, de 35 de dolari pe acţiune, averea lui Zuckerberg va fi cu 2 miliarde de dolari mai mică, de circa 15,5 miliarde de dolari, se arată în articol.

Zuckerberg va vinde un pachet important de acţiuni, uşor sub un miliard de dolari. Potrivit Facebook, şeful companiei vinde acţiunile pentru a plăti taxe aferente participaţiei pe care o deţine.
Zuckerberg ar putea ajunge mai sărac cu 2 miliarde de dolari în urma ofertei publice a Facebook


Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • kiko kiko
    "este dispus sa nu ofere mai mult de 2 milioane" suna foarte ciudat. formularea e nefericita si nu se regaseste in evz, am citit articolul in original... incearca: nu e dispus sa ofere mai mult de 2 milioane" suna mai romaneste.

Trimite un comentariu

sus