Skip to main content

20 August. Ce branduri s-au îngrămădit la Jocurile Olimpice. Jay Leno şi-a redus din salariu

 

Publicitate

PUBLICITATEA LA JOCURILE OLIMPICE. În cele două săptămâni de transmisiuni de la Londra, TVR 1 şi TVR 2 au livrat 3.686 de GRP’30 la nivel urban (puncte de audienţe). Volumul este aproximativ egal cu cel livrat la meciurile de fotbal din cadrul Campionatul European din această vară: 3.689. Numai că numărul firmelor care au accesat timpii de publicitate la Jocurile Olimpice a fost mai mare decât cel de la Euro 2012, potrivit unei analize realizate de revista Forbes România.

Cele mai vizibile branduri în calupurile publicitare din cadrul transmisiunilor realizate de TVR la Jocurile Olimpice de la Londra au aparţinut companiilor Visa Europe şi Procter&Gamble, doi dintre sponsorii oficiali ai competiţiei.

Visa a fost cel mai promovat brand în pauzele publicitare din programele transmise de TVR 1 şi TVR 2, asta datorită contractului de sponsorizare la nivel mondial cu organizatorii Jocurilor Olimpice. O frecvenţă foarte mare au avut şi spoturile brandurilor companiei Procter&Gamble, de asemenea sponsor oficial al competiţiei.
Sponsorii au dominat audienţa reclamelor TV la Jocurile Olimpice


JAY LENO ŞI-A REDUS DIN SALARIU. Realizatorul de televiziune Jay Leno a acceptat o reducere de 5 milioane de dolari a salariului său anual pentru a salva slujbele persoanelor care lucrează la emisiunea sa, The Tonight Show, difuzată de postul NBC, potrivit Mediafax.
Salariul actual al lui Leno este cuprins între 25 şi 30 de milioane de dolari şi mai câştigă alte 15 - 20 de milioane de dolari anual din spectacolele sale de stand-up comedy.
Jay Leno a acceptat reducerea salariului cu 5 mil. dolari pentru a salva slujbele colaboratorilor


CUM SE FACE O RECLAMĂ RADIO. Sorin Popescu, directorul casei Sud Est Production, a vorbit pentru Adevărul despre cum se naşte o reclamă radio. Bugetul unei astfel de reclame variază între 300 şi 500 de euro. "Atâta timp cât vor exista radiouri, vor exista şi spoturi", spune el despre cenuşăreasa industriei de publicitate. "Toate bugetele de publicitate au scăzut. Şi de aici învăţăm toţi să tăiem. Tăiem de la producţie, tăiem de la creaţie, tăiem din emisie, fiecare omuleţ de pe acest lanţ trofic învaţă să taie. Tai, dacă vrei să-ţi păstrezi clienţii, activitatea, să rezişti în piaţă", declară Sorin Popescu.
Cum se face o reclamă radio. Povestea - spusă de directorul unei case de producţie


BECKHAM, AVERE ÎN CREŞTERE. Fotbalistul englez al echipei LA Galaxy, David Beckham, a câştigat în 2011 suma de 13,3 milioane de lire sterline (17 milioane de euro) din contracte de publicitate, cu 1,7 milioane de lire sterline mai mult decât în 2010. Beckham a obţinut astfel peste 36.000 de lire sterline pe zi pentru a fi imaginea unor branduri precum Armani, Adidas, Samsung sau Pepsi, potrivit Wall-Street.ro.
Beckham si-a sporit averea cu 17 mil. euro. Cat a castigat din publicitate


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • marius marius
    Beckham are contract cu pepsi-cola, nu cu coca-cola.

Trimite un comentariu

sus