Skip to main content

26 Octombrie. Monica Ghiurco şi Mircea Radu, la Telejurnalul de weekend. Primul serviciu de teletext din lume a dispărut

 

Publicitate

SCHIMBĂRI LA TELEJURNALUL DE WEEKEND. Din acest weekend, Monica Ghiurco şi Mircea Radu vor face echipă la prezentarea Telejurnalului de weekend, principala emisiune de ştiri a sfârşitului de săptămână de la TVR 1, programată de la ora 20.00, scrie Evenimentul zilei.

Mircea Radu a prezentat până de curând principalul buletin de ştiri al TVR 1 în cursul săptămânii, iar Monica Ghiurco se întoarce la pupitrul ştirilor după o absenţă de doi ani.

Monica Ghiurco şi Mircea Radu vor prezenta Telejurnalul de weekend 


PRIMUL TELETEX, ÎNCHIS. Ceefax, primul serviciu teletext, dezvoltat de BBC, a fost închis după 38 de ani de existenţă, notează Evenimentul zilei.

Serviciul a început să existe în 1974, iar pe acesta se urmăreau cele mai importante titluri de ştiri ale zilei, precum şi rezultatele meciurilor şi întrecerilor sportive. Întrucât BBC a trecut de la televiziunea analog la cea digitală, rezoluţia mică a Ceefax nu a mai corespuns cu noua tehnologie. Vârful audienţei acestui serviciu Teletext a fost de 20 de milioane de utilizatori.
Primul serviciu de TELETEXT din lume a DISPĂRUT 


DE LA TERESTRU LA DIGITAL. Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a avizat joi cu anumite observaţii proiectul de act normativ privind strategia de tranziţie la televiziunea digitală terestră (DVB-T). România s-a obligat la nivel international să întrerupă complet furnizarea pe cale radio terestra a programelor TV în format analogic, recepţionate în prezent de populatie din eter printr-o simpla antena, până la 17 iunie 2015.

Până atunci, autorităţile propun ca operatorul care transmite în prezent programele televiziunii publice în format analogic (n.a SNR) să extindă la nivel naţional proiectul existent care permite transmisia digitală terestră a 15 programe TV în format Standard Definition.
SNR a primit unda verde de la CNA pentru extinderea la nivel national a experimentului de televiziune digitala terestra/Investitii de circa 100 de milioane de euro cu garantii de stat risca sa fie pierdute


PARTENERIAT. Vodafone România a intrat în acţionariatul Trilulilu Music, preluând o participaţie de 15%, şi a lansat, împreună cu Trilulilu, un serviciu de acces la conţinut muzical, de pe calculator şi telefonul mobil, disponibil de la preţuri de la 1,99 euro/lună, fără TVA.

"Ne bucurăm să susţinem un nou brand românesc, care are şanse mari să devină aplicaţia preferată a românilor pasionaţi de muzică, şi în acelaşi timp, utilizatori de smartphone-uri. Datorită parteneriatului nostru cu Trilulilu, clienţii Vodafone beneficiază, exclusiv, de trafic gratuit pe mobil, în aplicaţie, precum şi de 3 luni în care pot testa serviciul Zonga fără niciun cost. (... ) O parte a veniturilor din abonamente va fi direcţionată către artişti şi casele de discuri, sprijinind astfel şi industria muzicală românească", a declarat directorul comercial Consumer Business Unit al operatorului, Mihai Ghyka, într-o conferinţă de presă.
Vodafone a intrat în acţionariatul Trilulilu Music şi lansează un serviciu de acces la muzică


CONŢINUT ONLINE PE BANI. Editorii de presă francezi, italieni şi germani au decis să-şi intensifice acţiunile pentru adoptarea unei legi care să oblige motoarele de căutare pe internet să plătească o taxă menită să promoveze "o dezvoltare economică perenă a presei", transmite scrie Evenimentul zilei.

"Pentru a creşte competitivitatea presei în format electronic şi pentru a asigura tuturor cetăţenilor un acces liber la informaţii de calitate, editorii au convenit să susţină proiectele legislative în sectorul proprietăţii intelectuale", cu scopul de a "crea relaţii economice echilibrate între titularii drepturilor asupra conţinuturilor de informaţii şi actorii tehnologici", vizând în mod special motoarele de căutare, printre care şi Google, se menţionează în comunicatul citat.
Google ar putea plăti taxe ziarelor online 


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • aidan aidan
    @horea- ii zice ligia munteanu a inceput la iasi, a continuat la tvrinfo si a ajuns pe tvr1. e clar din gasca adusa de lazescu, dar inca nu fac comentarii pentru ca n-am urmarit-o. pot accepta ca printre sute de pile pot exista si oameni care cunosc meserie. ma voi uita si pe urma...toc! sau nu!
  • Horea Horea
    @aidana

    Dar pe cea care-i acum pe TVR1, impreuna cu Mihai Constantin, cine a "impins-o in fata"?

    Pentru mine e complet o necunoscuta!
  • MircelusRadu YahooCom MircelusRadu YahooCom
    Monica Ghiurco a fost reporter TVR in tot acest timp in care nu a fost prezentator de stiri, a luat interviuri unor personalitati ale vietii politice, a coordonat pentru scurta vreme divizia TVR Interactiv (care a fost intre timp topita in DEIS), nu vad de ce i-ar plange cineva de mila.
  • MircelusRadu YahooCom MircelusRadu YahooCom
    Materialul cu pricina e unul rautacios, e dificil sa faci o emisiune in direct, micile greseli sunt iertate. Nu spunea o prostie, in saptamana patimilor (de luni pana sambata) nu se face liturghia nici in manastiri (zilele cu pricina sunt aliturgice). Poate ca nu este o informatie esentiala dar este una corecta.
  • urbanreality urbanreality
    a revenit pentru bani :) , probabil.
  • aidan aidan
    @horea- pentru ca n-a fost in carti. la tvr nu conteaza ca arati bine, ca ai voce calda, ca vorbesti corect si te imbraci decent, ca stii sa asculti cu interes interlocutorul si poti continua ideea lui ( nu a ta, cum fac prostovanii) chestii esentiale pentru stirile unui post national! monica a fost la un pas sa fie sarita din carti, ceea ce, din punctul meu de vedere, e o magarie! este o doamna cu aspect de doamna dar mai sa nu prinda un loc in noua grila a stirilor!. in timp ce tuta de monica colceriu e number one! pentru cine crede ca sunt o baba invidioasa luati d'aci o mostra de "intelighenta" moniceasca: http://www.youtube.com/watch?v=igNKo22Y4sU. uau, nu-i asa ca-i de necrezut? monica ghiurco n-a gresit un cuvant de cand lucreaza in media, astalalta zeci! prima sta pe tusa de peste doi ani in timp ce tuta e piua intai! ma simt "tentanta" s-o trimit unde ii e locul: la amant! ala de-o impinge la inaintare.
  • Horea Horea
    De ce a lipsit, Monica, 2 (doi) ani de la pupitrul (ce denumire nepotrivita!) stirilor?
  • tase tase
    monica e ok, dar manelistul ...

Trimite un comentariu

sus