EXCLUSIV. Cum arată peoplemeterul, aparatul care înregistrează audienţa TV? Cum se foloseşte? Paginademedia.ro vă prezintă în premieră, într-un video reportaj exclusiv, un peoplemeter în acţiune.
Reporterii Paginademedia.ro au filmat şi au testat în premieră un peoplemeter. Vă prezentăm în continuare, cum se instalează, cum se foloseşte şi care este traseul măsurării audienţei TV. Imagini inedite cu aparatul în acţiune, detaliat, cu prezentarea telecomenzii speciale, dar şi cu serverele de la Kantar Media, compania care măsoară audienţele TV în România.
INSTALAREA. Pepoplemeterul se instalează la televizor şi are o telecomandă specială, pe care sunt trecuţi fiecare dintre membri cu numele lor.
În România, sunt instalate aproximativ 2.000 de astfel de aparate în 1.300 de locuinţe. Din punct de vedere sociologic, panelul este reprezentativ pentru toată populaţia României.
ÎNREGISTRAREA. Când cineva apare în încăperea unde televizorul este aprins, trebuie să apese butonul care îi corespunde pe telecomandă. De fiecare dată când iese din cameră, trebuie să apese din nou respectivul buton.
- În momentul în care este pornit televizorul, porneşte automat şi peoplementerul care înregistrează audienţa posturilor. Pe ecranul aparatului apare întrebarea Cine se uită? Fiecare membru al familiei are trecut numele pe telecomanda specială a peoplemeterului.
Dacă cineva porneşte televizorul, dar nu se înregistrează, sistemul înregistrează problema.
- În cazul în care în încăpere apare un vizitator, care nu are un buton alocat pe telecomandă, şi el trebuie înregistrat, pentru ca audienţa să fie măsurată. Vizitatorul trebuie să se înregistreze tot de pe telecomandă. Când vizitatorul pleacă din cameră, şi el trebuie scos din sistem.
În momentul în care se schimbă postul, nu apare niciun mesaj pe aparat şi nu trebuie apăsat niciun buton de pe telecomanda peoplemeterului.
Dacă toată familia pleacă din faţa televizorului iar acesta rămâne pornit, există un buton special pe telecomandă prin care trebuie să anunţe că nu mai este nimeni în faţa aparatului. Butonul este „Niciun telespectator”.
Ce se întâmplă când cineva uită să apese butonul când pleacă de la televizor? Sistemul detectează automat dacă televizorul a stat neobişnuit de mult pe un singur post, fără să fie schimbat. Dacă intervalul depăşeşte patru ore, sistemul simte că este o problemă.
VACANŢĂ. Când familia pleacă în vacanţă pentru mai mult de o săptămână, trebuie să anunţe acest lucru pentru ca sistemul să nu creadă că peoplemeterul din casa familiei respective este defect. Pentru acest lucru există pe telecomandă un buton cu numele „Vacanţă”.
Cum se înregistrează datele?
Datele de audienţă sunt stocate în interiorul peoplemeterului. Informaţia video este transformată în coduri audio digitale (de tipul 0010101), la fiecare trei secunde, coduri ce sunt înmagazinate în memora internă a aparatului.
Mai departe, între orele două şi şase dimineaţa datele sunt trimise automat către serverele de la Kantar. Totul se face automat, fără intervenţia fizică a vreunui operator în sistem.
Serverele prelucrează datele. Codurile audio se compară cu emisia posturilor TV
Serverele Kantar înregistrează în fiecare zi toată emisia posturilor de televiziune măsurate din România. Aceste înregistrări se vor compara cu codurile audio primite de la peoplemetere.
Informaţiile primite de la peoplemeterele din teren ajung pe serverele de la Kantar. Codurile audio se compară cu înregistrările posturilor TV. Prin această potrivire se stabileşte exact care a fost audienţa posturilor de televiziune în casele măsurate.
Ponderarea: serverele calculează audienţa totală
În prima fază, serverele stabilesc câţi oameni s-au uitat şi ce posturi au urmărit dintre casele care au peoplemetere instalate. Există aproximativ 140 de criterii care stabilesc dacă peoplemeterele au funcţionat corect. Tocmai din acest motiv, dar şi pentru că o gospodărie poate avea mai multe televizoare, sunt instalate peste 2.000 de aparate în 1.320 de case. În fiecare zi trebuie raportate minimum 1.200 case valide din cele 1.320.
Audienţa peoplemeterelor din ţară este apoi ponderată, un proces automat. Ce înseamnă?Conform unui algoritm statistic, audienţa caselor măsurate este extrapolată la nivelul întregii ţări, pentru a da audienţa totală.
Când audienţa este calculată, serverele trimit automat datele către clienţi: posturi de televiziune, agenţii de publicitate şi clienţi de publicitate.
REPORTAJ EXCLUSIV: Cum arată şi cum se foloseşte aparatul care măsoară audienţa TV. Un peoplemeter în acţiune
Doar câţiva oameni cunosc panelul. Niciunul în întregime
Oamenii care au peoplemetere în casă nu sunt cunoscuţi de niciun operator în totalitate, spune Liliana Mihăilescu, director general Kantar Media. În rezultatele date de soft, cei din panel apar cu un cod, nu cu numele sau adresa.
"Sunt cinci oameni care se ocupă de panel, fiecare cu partea lui", spune Liliana Mihăilescu.
Cei care lucrează în media sau au rude sau cunoştinţe în televiziuni nu pot face parte din panel.
Anual, aproximativ un sfert din panelul de măsurare este împrospătat, spune Liliana Mihăilescu.
Liliana Mihăilescu, despre panelul de măsurare
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Hai sa imi dau si eu cu parerea:
1. Un esantion de 1300 gospodarii (adica vreo 3500 de oameni, daca e sa ne luam dupa cat e gospodaria medie in Romania) poate fi fara probleme reprezentativ daca e esantionat cum trebuie. Nici sondajele politice nu au mai mult de 1500 de respodenti, caz in care marja de eroare e undeva in jur de 2.5% la un nivel de incredere de 95%.
2. E limpede ca nu vor fi o gramada de situatii in care butonul alocat fiecarei persoane nu va fi apasat, insa si asa exista destule date. Se poate spune ca cel putin o parte a gospodariei X a vizionat (iar ulterior se poate corobora cu structura socio-demografica a gospodariei respective). Evident daca intre timp omul a vorbit la telefon, s-a dus la baie sau de fapt tine televizorul ca fond sonor (apropo de asta, fac pariu ca televiziunile de muzica sau cele de stiri au o parte semnificativa din audienta care folosesc postul doar ca background sonor) ei bine in situatile astea nu prea ai ce face. Totusi genul asta de comportamente de distribuie in mod proportional pe posturile de TV (nu schimba nimeni postul inainte sa mearga la buda).
3. E limpede ca manipularea selectarii esantionului e improbabila (prea multe interese contrare la jucatori mari, audituri etc), insa mi se pare ca pot fi posibilitati de manipulare post-selectare. Daca in medie functioneaza 1400-1500 de aparate la nivelul unei zile, probabil ca in prime-time in peek, avem in jur de 800-1000 (calcule pur grosiere). Un procent din audienta e reprezentat de 8-10 aparate. Asta inseamna ca daca reusesc prin diferite mijloace sa detectez vreo 20 de oameni, m-am cam scos.
Personal, daca m-ar pasiona problema asta, as apela la adminii de retea de la providerii mari. Ca traficul catre serverele Kantar trece pe acolo. Iar cu astia 20-30 poti sa schimbi binisor cifrele. Si chiar face sens. Un 1% dintr-o piata de 250 mil inseamna 2.5 mil. Si partea interesanta e ca nu trebuie neaparat sa mituiesti oamenii the hard way. Poti sa fii si ceva mai insidios daca stii care sunt. Sa zicem ca le trimiti cadouri din partea postului X, sau alte metode de genul asta.
4. Iar un ultim aspect ar fi relevanta marjei de eroare in cazul micro-audientelor. O marja de eroare de 2.5% nu e mult in cazul unui sondaj cu 2-3 rezultate, decat acolo unde rezultatele sunt f stranse. Practic in cazul unui sondaj la primarie in care A are 55% si B are 45%, interpretam ca A e in plaja 52.5-57.5% iar B e in plaja 42.5-47.5% si stim ca alegerile sunt transate.
Ce se intampla insa in situatia in care avem de pilda 30 de posturi iar cele mai multe au 3%,2%,1% asa cum e situatia in Romania. In cazul asta marja de eroare e sensibil egala sau mai mare cu audienta estimata. Adica daca e sa vorbim de un post cu cota de piata de 30% marja de eroare e undeva in jur de 8% din rezultat (practic advertiserul plateste un plus/minus opt la suta), dar daca audienta unui post este de 2.5% atunci marja de eroare e 100% (adica advertiserul fie plateste intre jumatate fata de cat ar trebui - ca poate e vorba de 5%, fie plateste toti banii de pomana, ca poate e vorba de 0%). Dar sunt convins ca genul asta de calcule sunt banale intre specialisti si poate si din cauza asta un post cu audiente mai mari poate cere mai mult pe GRP.
Sa nu credeti ca-i ceva simplu: panelul ar trebui sa fie facut tinand cont de cati romani/familii se uita la TV, apoi la ce firme de cabl/DTH/IPTV sunt acestia abonati, cate TV au in casa in care locuiesc permante cate la cele de vacanta (cazul DH) si cand se uita acolo samd.
este aproape imposibil sa gasesti o imagine reala. de aceea cred ca este mult mai corect sa se porneasca de la evidentele accessarilor disponibile distribuitorilo-si aici nu sunt eroro, peste care sa se suprapuna statistica.
Altfel spus, se iau informatiile de la furnziori de semnal si acestea se ajusteaza statistic (sex,varsta, ocupatie etc) pornind de la informatia exista in Ro.